Toyota Romania SRL este reprezentantul autorizat al producătorilor Toyota și Lexus pentru România. Atunci când sunt identificate potențiale neregularități de ordin tehnic în procesul de fabricare, producătorii informează reprezentanții înregistrați în țările europene cu privire la inițierea unei campanii de rechemare în service a autovehiculelor respective. Scopul campaniilor de rechemare în service este acela de a se remedia de urgență neregularitățile de ordin tehnic identificate, pentru protejarea vieții și a integrității corporale a șoferului, pasagerilor, pietonilor și a celorlalți participanți la trafic. Așa a fost cazul și atunci când au fost identificate probleme de securitate deosebită, de ordin tehnic, la autovehiculele pe care Toyota România SRL le comercializează în țară, respectiv faptul că acestea erau echipate cu un airbag frontal, care poate pune în pericol viața pasagerilor și siguranța traficului.
Probleme grave la airbag-uri, ce pot conduce la decese
Potrivit informațiilor puse la dispoziție de producătorul Toyota, problemele s-au constatat la mașinile echipate cu airbag frontal șofer/pasager (Takata-designated SPI, SPI-2, PSPI-6) care conține un material pirotehnic care poate absorbi umiditatea; conform unui raport emis de producătorul Takata, materialul pirotehnic s-ar putea degrada în condițiile expunerii prelungite la temperaturi și umiditate ridicate; în cazul unui accident în care se declanșează airbag-ul frontal șofer/ pasager, materialul pirotehnic neconform poate produce spargerea capsei pirotehnice și declanșarea anormală a airbagului; spargerea capsei pirotehnice poate duce la împrăștierea fragmentelor metalice în interiorul habitaclului, crescând astfel riscul rănirii sau chiar decesul pasagerilor; consecințele pe care le poate avea o explozie necontrolată a unui airbag pun în pericol sănătatea și viața șoferului și a pasagerilor, existând situații in care, la alte mărci auto ale căror vehicule sunt echipate cu airbag-uri Takata, au fost înregistrate decese.
Ținând cont de toate acestea, producătorul Toyota a decis lansarea unor operațiuni tehnice speciale în rețeaua sa, după cum urmează:
- Campania 3KB2-010 Takata airbag pasager pentru Corolla, Yaris, Avensis lansată in iulie 2013;
- Campania 4KET-1426 Takata airbag șofer Yaris lansată in noiembrie 2014
- Campania 5KET-039 “Toyota airbag pasager pentru Yaris, Corolla, Avensis Verso, Lexus SC430 și Lexus IS” lansată în iunie 2015; în mai 2016 și octombrie 2016, această campanie tehnică a fost extinsă, adăugându-se noi modele sau mărindu-se numărul mașinilor vizate
- Campania 5KET-040 „ToyotaAirbag șofer pentru Yaris, RAV4, Hilux” lansată in iunie 2015 si extinsa in august 2015, octombrie 2016, ianuarie 2019;
- Campania 17SMD-023 „Toyota airbag șofer Corolla lansată in iunie 2017”
- Campania 17SMD-075 „Toyota airbag șofer Hilux lansată in august 2017”
- Campania 18SMD-050 „Poziționare corectă airbag pasager Corolla si Auris” lansată in iunie 2018
- Campania 18SMD-104 „Toyota airbag pasager- re-inlocuire cu model nou de capsa pirotehnica pentru Avensis , Corolla, Yaris, Vios, Picnic, SC430” lansată in octombrie 2018;
Operațiunea a vizat și teritoriul României. Numai că, între momentul comercializării autovehiculelor de către Toyota România S.R.L. și momentul inițierii campaniilor de rechemare în service, automobilele au putut fi înstrăinate chiar de mai multe ori și, astfel, primul cumpărător al autovehiculului (aflat în evidențele Toyota România S.R.L.) nu se mai identifică cu proprietarul actual al autovehiculului.
Singura instituție deținătoare a datelor de identificare ale proprietarilor actuali ai autovehiculelor înmatriculate în România este, potrivit HG 1767/2004, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), sprijinul acestei autorități fiind necesar și fundamental pentru aflarea datelor de identificare și de contact ale proprietarilor actuali ai autovehiculelor incluse în campanile de rechemare în service în vederea informării acestora despre campanie și adresării solicitării de a se prezenta cu autovehiculul la cel mai apropiat atelier autorizat Toyota, pentru remedierea gratuită a defecțiunilor.
Solicitări în van
Deși Toyota Romania SRL a transmis, de nenumărate ori, solicitarea de a i se comunica datele de identificare ale proprietarilor actuali ai autovehiculelor incluse în campaniile de rechemare în service, DRPCIV a refuzat punerea la dispoziție a acestor date, întrucât ar fi date cu caracter personal.
Toyota Romania SRL s-a adresat și Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, la data de 31.01.2019, solicitând emiterea unui aviz/autorizații pentru comunicarea de către DRPCIV a datelor cu caracter personal solicitate, iar această autoritate a răspuns că ”dezvăluirea de către Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor a datelor personale ale proprietarilor actuali ai autovehiculelor Toyota și Lexus, incluse în campanii de rechemare în service, se poate realiza în condițiile prevăzute de art. 6 alin. (1) lit. f) din Regulamentul (UE), 2016/679, cu respectarea principiilor de prelucrare a datelor cu caracter personal statuate de același regulament.” Având în vedere acest răspuns, la data de 14.06.2019, a formulat o nouă solicitare către DRPCIV însă, la data de 12.07.2019, această instituție a refuzat, din nou, comunicarea datelor. DRPCIV a motivat acest refuz prin aceea că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 6 alin 1 lit. f din Regulamentul 2016/679 al Parlamentului European și Consiliului din 27.04.2016.
În paralel, Toyota Romania SRL a transmis proprietarilor de autovehicule Toyota și Lexus scrisori recomandate cu privire la campanile tehnice aflate în derulare, dar unele dintre aceste scrisori au fost restituite, destinatarii neputând fi identificați la domiciliile declarate la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare a mașinilor.
Procesul
În aceste condiții, în 25 august 2019, Toyota Romania SRL cheamă în judecată pe pârâta Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei să îi comunice, în cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, datele personale ale proprietarilor actuali a i autovehiculelor Toyota și Lexus incluse în campania de rechemare în service “TAKATA” prevăzute în Anexa nr. 4 la acțiune, în vederea identificării și contactării acestora pentru efectuarea campaniilor de rechemare în service inițiate de către producătorul Toyota și Lexus, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În iunie 2020, judecătorii Curții de Apel București, unde s-a desfășurat procesul pe fond, decis să admită în parte acţiunea și să oblige pârâta DRPCIV la „comunicarea către reclamanta Toyota Romania SRL a datelor de identificare – nume, prenume/ denumire şi domiciliu/ sediu – ale proprietarilor actuali ai autovehiculelor incluse în campania de rechemare în service 5KET – 040 „Takata”, care nu au putut fi notificaţi prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, astfel cum rezultă aceste informaţii din baza de date actualizată a pârâtei, ele urmând a fi identificate în funcţie de tipul maşinii şi numerele de identificare menţionate în documentul intitulat „Lista destinatarilor pentru care plicurile s-au întors ca urmare a mutării acestora de la domiciliu”.
După cum se arată în motivarea hotărârii, consemnată de rolii.ro, instanța a apreciat că DRPCIV avea așadar obligația să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legislație, respectiv dacă reclamanta justifică un interes legitim și dacă, în legătură cu prelucrarea solicitată, nu prevalează interesele sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate asupra nevoii de protejare a datelor cu caracter personal. Prin urmare, mai preciza instanța, DRPCIV avea obligația să verifice dacă prelucrarea este necesară pentru a proteja interesele vitale ale persoanei vizate sau ale altei persoane. Astfel, înscrisurile din dosar au evidențiat asupra pericolului potențial la care sunt supuși pasagerii autovehiculelor, în ipoteza în care problemele tehnice la airbagurile șofer și pasager nu sunt remediate, sens în care se poate aprecia, în mod rezonabil, că prelucrarea datelor cu caracter personal este necesară pentru a proteja interesele vitale ale persoanei vizate sau ale altei persoane (lit. d a Regulamentului GDPR).
Instanța a mai explicat că, în privința scrisorilor recomandate care nu au fost restituite, se poate prezuma că informarea a fost recepționată de către proprietar, astfel că nu există un interes legitim al reclamantei în solicitarea acestor date, scopul comunicării nefiind de natură a depăși în acest caz interesele particulare ale persoanei vizate.
În urmă cu câteva zile, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus capăt acestui proces:
- Detalii soluţie: Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor împotriva sentinţei nr. 513 din 29 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2022.
Prin urmare, în cel mult 30 de zile, DRPCIV trebuie să pună la dispoziția Toyota România SRL informațiile legate de posesorii de autovehicule care nu au putut fi notificaţi în legătură cu campania de rechemare în service, printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire, pentru ca aceștia să aibă astfel posibilitatea de a remedia gratis, pe cheltuiala producătorului nipon, defecțiunile “din fabrică” existente la mașinile lor.