Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a pus în dezbatere publică un proiect de Decizie al directorului general al ANP privind modificarea și completarea Normelor naționale în domeniul educației, asistenței psihologice și asistenței sociale a persoanelor internate în centre educative și centre de detenție, aprobate prin Decizia directorului general al Administrației Naționale nr. 500460 din 23 noiembrie 2017.
Principala modificare propusă în noul proiect de decizie vizează completarea metodologiilor activităților desfășurate de către psiholog și educator, cu atribuțiile specifice aparținând funcțiilor de psiholog specializat în ergoterapie/terapie ocupațională, respectiv ofițer educator – consiliere vocațională/stimulare aptitudinală și agent educator – ateliere ocupaționale. Cele două tipuri de funcții se regăsesc, exclusiv, la nivelul așezămintelor de deținere destinate persoanelor care au săvârșit infracțiuni atunci când erau minore.
O altă modificare propusă constă în includerea unui nou standard în domeniul resurselor materiale, și anume existența unui spațiu special destinat desfășurării activităților de educație fizică și sport, în grup, în interior sau în aer liber. Este reafirmată, astfel, importanța activităților fizice, de mișcare și practicarea sporturilor de echipă, pentru minori și tineri, prevederea normativă susținând eforturile personalului de specialitate din centre, pentru amenajarea și dotarea corespunzătoare a unor astfel de spații.
De asemenea, s-a realizat o uniformizare în ceea ce privește prezentarea standardelor minime de lucru pentru ofițerul educator și agentul educator prin precizarea intervalului de timp alocat activităților individuale derulate. Au fost aduse modificări în ceea ce privește standardele minime de lucru pentru preot în sensul asigurării a minimum 4 ore de activități directe cu persoanele internate și a stabilirii unei frecvențe semestriale de derulare a unor activități precum: activitățile pe bază de proiect de activitate, cele derulate cu misionari sau voluntari creștini, pelerinajele sau vizitele la un obiectiv religios, motivația fiind aceea a dificultăților întâmpinate în organizare și în identificarea grupului țintă ce poate participa la acestea.
Vor fi operate schimbări și în legătură cu standardele minime pentru preot privind desfășurarea activităților de reintegrare socială, care sunt:
- a) o activitate liturgică pe zi;
- b) 2 ore de convorbiri individuale, de consiliere spirituală sau activități duhovnicești pe zi;
- c) două activități de tip catehetic, de educație moral-religioasă, pe lună;
- d) o activitate de consiliere de grup pe săptămână, cu posibilitatea de a fi desfășurată și la camerele de deținere;
- e) o activitate pe bază de proiect de activitate sau un concurs religios pe semestru;
- f) o activitate moral-religioasă derulată cu misionari sau voluntari creștini ortodocși pe semestru; g) un pelerinaj sau o vizită la un obiectiv religios cu persoanele internate eligibile, cu frecvență semestrială;
- h) două programe moral-religioase.
O altă modificare a fost operată în sensul reformulării normelor privind asigurarea profesionalismului și a perfecționării personalului din sectorul asistență psihosocială, în acord cu prevederile Anexei 3 la Decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr.558/2020 pentru aprobarea condițiilor specifice de ocupare a posturilor prevăzute în statul de organizare al ANP.
Pe larg despre aceste modificări aici
foto: agerpres.ro