În rejudecare, FR de Fotbal scapă de amenda primită pentru discriminare, în legătură cu scandările de la meciul cu Malta din 2019

Exclusivitate

În toamna anului 2019, prin cererea înregistrată la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD),  petenta Asociația pentru Protecția Drepturilor Minoritare ”Mikó Imre” a susținut că, în data de 08.09.2019, la Ploiești, pe stadionul “Ilie Oană”, când a avut loc meciul de fotbal România-Malta cu ocazia preliminariilor EURO 2020, suporterii echipei naționale de fotbal a României au manifestat un comportament discriminatoriu, constând în scandări xenofob-naționaliste ce aduc grave atingeri dreptului la demnitate a minorității naționale maghiare din România. Astfel, în cursul partidei, suporterii echipei naționale de fotbal a României au scandat cu voce tare timp de mai multe minute, încât răsuna în tot stadionul, expresia: “Ungaria ne suge ****”. Potrivit petentei, comportamentul suporterilor echipei Naționale Române de Fotbal, constând în scandarea expresiei anterior amintite, împreună cu conduita pasivă a Federației Române de Fotbal, în a cărei subordine se află echipa națională, ar intra sub incidența prevederilor art. 15 din OG nr. 137/2000. În martie 2020, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a stabilit, prin Hotărârea nr. 262 din data de 25.03.2020, că scandările analizate au reprezentat discriminare, conform art. 2 alin. 1 coroborate cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000 și a aplicat amenda contravențională de 2.000 lei față de Federația Română de Fotbal.

FRF a contestat în instanță decizia Consiliului anti-discriminare, reușind să-i convingă, în decembrie 2020, pe judecătorii Curții de Apel București să anuleze Hotărârea nr. 262/25.03.2020 pronunţată de CNCD. Nemulțumiți, reprezentanții Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și cei ai Asociației pentru Protecția Drepturilor Minoritare ”Mikó Imre” au atacat sentința instanței de fond cu recurs, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, în iunie anul acesta, să admită recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr.1322 din data de 11 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, să caseze sentinţa recurată şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

La începutul acestei săptămâni, Curtea de Apel București a soluționat litigiul, din nou în favoarea Federației Române de Fotbal:

  • Solutia pe scurt: Admite cererea formulată de reclamantă. Anulează Hotărârea nr. 269/25.03.2020 emisă de CNCD, în dosarul nr. 637/2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
    Document: Hotarâre  1671/2023  13.11.2023
spot_img

Articole recente

Pe ce motiv a scăpat un polițist de la Rutieră de acuzația că ar fi luat mită două perechi de adidași și un pantalon...

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti din data de 13.05.2021, agentul de poliție XXX a fost trimis...

Mai multe articole din aceeași categorie