Hotărâre CSM: judecătorul bihorean Ovidiu Galea, achitat definitiv într-un dosar intentat de DNA, va fi repus în toate drepturile sale

Exclusivitate

Judecătorul Galea Ovidiu Daniel, de la Tribunalul Bihor, va fi repus în situația anterioară în ceea ce privește recunoașterea vechimii în magistratură și în funcția de judecător și i se vor plăti drepturile bănești cuvenite pentru perioada în care a fost suspendat din funcție – aceasta este Hotărârea nr 187/20.02.2020, luată de Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.  Judecătorului bihorean i se face astfel pe deplin dreptate, după ce un complet de 3 judecători de la instanța supremă (Maricela Cobzariu, Lucia Tatiana Rog și Săndel Macavei) l-a achitat, pe 28 noiembrie 2019, de acuzațiile aduse, la capătul unor procese care au durat aproape 3 ani, pe motiv că faptele nu există.

  • În baza art. 396 al. 1 si 5 C.p.p. rap. la art. 16 al. 1 lit. b teza a II-a C.p.p. achită pe inculpatul Galea Ovidiu Daniel pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații în formă continuată, prevăzută de art. 326 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (4 acte materiale, descrisă la punctul 22 din rechizitoriu)…Înlătură dispoziția de obligare a inculpaților Popa Liviu și Galea Ovidiu Daniel la plata de cheltuieli judiciare față de stat cu privire la infracțiunea de fals în declarații în formă continuată. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea cauzei de față rămân în sarcina statului. Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate, care nu sunt contrare prezentei decizii”, se arăta în minuta Înaltei Curți de Casație și Justiție. https://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=3500000000016020

Alte 9 persoane au fost trimise în judecată prin rechizitoriul întocmit de fostul procuror DNA, Ciprian Man. Astfel, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au menținut soluția dată în dosar, în luna aprilie 2019, de către magistrații de la Curtea de Apel Timișoara.

Judecătorul Ovidiu Galea a fost suspendat din funcție, tot printr-o Hotărâre a secției pentru judecători a CSM, luată pe 19 ianuarie 2017, după ce cu o zi înainte, pe 18 ianuarie, fusese trimis în instanță rechizitoriul întocmit în dosarul 129/P/2014, de către Serviciul teritorial Oradea al DNA. Mai multe despre acest caz pe https://www.luju.ro/cireasa-pe-coliva-lui-man-procurorul-ciprian-man-a-vrut-sa-l-bage-la-puscarie-pe-fostul-sef-al-politiei-romane-liviu-popa-cu-o-inscenare-dar-inalta-curte-i-a-dat-in-cap-cu-achitare-alti-opt-inculpati-hartuiti-ani-de-zile-de-dna-printre-care-si-judecatorul

spot_img

Articole recente

Au început înscrierile la examenul de definitivare în funcție a consilierilor de probațiune debutanți, sesiunea iunie – august 2025

Direcția Națională de Probațiune organizează examenul de definitivare în funcție a consilierilor de probațiune debutanți, sesiunea iunie – august...

Mai multe articole din aceeași categorie