Hidroelectrica, înfrântă într-o dispută legată de plata unor lucrări la amenajarea hidroenergetică Bistra – Poiana Mărului – Ruieni – Poiana Ruscă

Exclusivitate

Între Hidroconstrucția SA, în calitate de antreprenor şi Hidroelectrica SA, în calitate de beneficiar, s-a încheiat în iunie 1984 contractul nr. 504/1979/F/1984, constatat printr-un înscris sub semnătură privată, semnat de reprezentanții ambelor părți, contract prin care Hidroconstrucția se angaja să realizeze contra-cost, în beneficiul societății Hidroelectrica, lucrările necesare la amenajarea hidroenergetică Bistra – Poiana Mărului – Ruieni – Poiana Ruscă.

La data de 29.11.2016, Hidroconstrucția SA a depus o cerere de chemare în judecată formulată împotriva Hidroelectrica SA, pe care a completat-o în procedura prealabilă prin cererea înregistrată la data de 23.12.2016, solicitând obligarea pârâtei la:

  • plata sumei de 3.797.347,64 lei, cu titlu de preţ al lucrărilor efectuate;
  • plata sumei de 680 441,62 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere facturate pentru neachitarea la scadenţă a sumelor datorate cu titlu de preţ al lucrărilor efectuate;
  • plata penalităților de întârziere calculate până la achitarea integrală a lucrărilor efectuate.

După ce a trecut printr-un ciclu procesual, cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a Civilă la data de 11.06.2020. După mai bine de 3 ani, prima instanță a pronunțat soluția în acest dosar:

  • Solutia pe scurt: Respinge excepţiile invocate de pârâtă. Admite în parte cererea de chemare în judecată. Obligă pârâta să plăteascî reclamantei suma de 3 331 006,71 lei cu titlu de preţ. Respinge cererea expertului de majorare a onorariului. Cu apel în 30de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă. Pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei.

În motivarea sentinței, consemnată de rejust.ro, instanța a apreciat că existența contractului de antrepriză a fost probată prin depunerea înscrisului constatator al actului adițional nr. 3.3.2/2013, semnat de prepușii ambelor părţi și opozabil acestora. De altfel, faptul îndeplinirii obligaţiilor asumate de către Hidroconstrucția nici nu a fost contestat de Hidroelectrica și oricum a fost probat prin concluziile raportului de expertiză tehnică specializarea amenajări și construcții hidrotehnice. Drept urmare, instanța a apreciat că revine pârâtei obligația corelativă de plată a prețului pretins de Hidroconstrucția în baza facturilor fiscale emise. Această obligație revine pârâtei chiar dacă nu a avut loc în mod formal o recepție a lucrării, astfel cum a menționat și expertul oficial în răspunsul la obiecțiuni, de vreme ce reclamanta a înaintat pârâtei facturile a căror plată o solicită, iar Hidroelectrica nici nu le-a contestat, în termenul prevăzut în acest scop în contract. În plus, părțile s-au întâlnit în mod constant pentru a stabili graficul de execuție a lucrărilor și de efectuare a plăților și au perfectat periodic acte adiționale cu privire la obligațiile reciproce pe care și le-au asumat în legătură cu efectuarea respectivului proiect.

După ce soluția a fost atacată la instanța superioară, dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel București care, la data de 10 iulie 2024, a decis următoarele:

  • Solutia pe scurt: Respinge apelul formulat de apelanta-pârâtă SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE IN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA SA ca nefondat. Admite apelul formulat de apelanta-reclamantă SC HIDROCONTSRUCŢIA S.A. Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că: Obliga pârâta SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE IN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA SA să plătească reclamantei suma de 3.797.347,64 lei reprezentând contravaloare lucrări şi 316.445,63 lei cu titlu de penalităţi de întârziere. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a Civilă. Pronunţată azi, 10.07.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
spot_img

Articole recente

Au început înscrierile la examenul de definitivare în funcție a consilierilor de probațiune debutanți, sesiunea iunie – august 2025

Direcția Națională de Probațiune organizează examenul de definitivare în funcție a consilierilor de probațiune debutanți, sesiunea iunie – august...

Mai multe articole din aceeași categorie