Va fi modificată legislația privind aspectele civile ale răpirii internaţionale de copii / Ajutorul judiciar gratuit sub forma unui avocat va fi acordat numai de Baroul Bucureşti

Exclusivitate

Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 369/2004 privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin Legea nr. 100/1992. Proiectul legislativ va rămâne în consultare publică până la data de 3 iunie 2022.

Prin proiectul de act normativ se aduc clarificări în privinţa autorităţilor implicate în procedura de înapoiere, respectiv a exercitării dreptului de vizitare. Astfel, se precizează că ajutorul judiciar gratuit sub forma unui avocat este acordat numai de Baroul Bucureşti. De asemenea, în faza executării silite, instanţa competentă să acorde ajutorul public judiciar este instanţa de executare. Pentru cererile privind privind exercitarea dreptului de vizitare prin deplasarea minorului în afara teritoriului României formulate în aplicarea art. 21 din Convenţie, competenţa este stabilită potrivit dreptului comun.

Cu caracter de noutate este dispoziţia privind audierea minorului. Astfel, în cauzele având ca obiect soluţionarea cererilor de înapoiere a unui copil aflat pe teritoriul României, copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă instanţa consideră acest lucru necesar pentru soluţionarea cauzei. Dreptul de a fi ascultat presupune posibilitatea copilului de a cere şi a primi orice informaţie, potrivit cu vârsta sa, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe care le poate avea aceasta, dacă este respectată, precum şi asupra consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte. Orice copil poate cere să fie ascultat. Respingerea cererii de către instanţă trebuie motivată. Opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare în raport cu vârsta şi cu gradul său de maturitate.

Un alt element de noutate este posibilitatea instanţei de a lua prin încheiere măsuri pentru asigurarea contactului între copil şi persoana care solicită înapoierea copilului, ţinând seama de interesul superior al copilului. Totodată, prin proiectul de lege se urmăreşte înlăturarea unor dispoziţii rămase din forma iniţială a legii şi care din practică s-au dovedit inaplicabile în raport cu atribuţiile Ministerului Justiţiei în calitate de autoritate centrală desemnată după modificarea din anul 2014. La fel, pentru o mai bună corelare a prezentei legi cu Codul de procedură civilă, anumite dispoziţii, precum cea privind alegerea domiciliului în România de către reclamantul din străinătate, cele referitoare la participanţii la procedura executării silite a obligaţiei de înapoiere şi procedura în cazul opoziţiei minorului la exercitarea dreptului de vizită au fost abrogate.

spot_img

Articole recente

Dealerii Ferrari și Aston Martin nu au convins judecătorii de la fond să anuleze HG 906/2022 privind exproprierile pentru metroul de Otopeni

Disputa dealerilor Ferrari și Aston Martin cu Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, legată de anularea HG 906/2022 privind exproprierile pentru metroul spre Otopeni, a fost...

Mai multe articole din aceeași categorie