Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică miercuri, 30 septembrie, două proiecte de Hotârâre de Guvern, unul vizând aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiții ”Penitenciar Berceni” județul Prahova, iar celălalt pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiții „Penitenciar Unguriu”, judeţul Buzău.
Finanțarea construcției celor două penitenciare
Finanțarea acestor obiective de investiții se realizează din fondurile alocate prin împrumutul acordat de către Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Astfel, în mai 2019 a fost încheiat Memorandumul privind aprobarea raportului negocierii Acordului-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei privind contractarea unui împrumut în valoare de 177 milioane euro, în vederea sprijinirii proiectului privind Modernizarea infrastructurii judiciare în România. Memorandumul a fost aprobat în ședința de guvern din 20 iunie 2019, la începutul lunii iulie fiind semnat de către președintele României. La data de 13.08.2019, ministrul finanțelor publice a semnat acordul de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, iar la data de 02.09.2019, la Paris, acordul-cadru de împrumut a fost semnat de către reprezentantul legal al Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei.
Cum fundamentează guvernanții decizia
Conform Calendarului de măsuri 2018 – 2024 pentru soluționarea supra-aglomerării carcerale și a condițiilor de detenție, calendar aprobat de Guvern, peste 8.000 de noi locuri de cazare pentru deținuți ar urma să fie construite în următorii șase ani, iar alte peste 1.300 de locuri de cazare din penitenciare să fie modernizate.
Majoritatea unităților care compun sistemul penitenciar din România sunt neconforme cu standardele europene în materie. Supraaglomerarea și condițiile improprii de detenție sunt probleme semnalate inclusiv de către Comitetul European pentru Prevenirea Torturii și a Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT), Avocatul Poporului și de către organizațiile neguvernamentale, probleme care impun luarea unor măsuri de îmbunătățire a infrastructurii penitenciare. În acest context, au fost identificate două probleme majore care influențează negativ condițiile de viață pentru deținuți, astfel:
- Suprapopularea, întrucât exercită o influență negativă asupra tuturor celorlalte aspecte ale detenției şi, în genere, asupra climatului de la nivelul locului de detenție, cu atât mai mult cu cât acest factor poate reprezenta un tratament inuman sau degradant.
- Infrastructura, care este uzată moral şi fizic.
În prezent, sistemul penitenciar se confruntă cu insuficiența și gradul ridicat de uzură al infrastructurii penitenciare existente, precum si împrejmuiri și dotări învechite cu impact direct asupra siguranței deținerii. Respectarea standardelor europene pentru penitenciare, pe care România şi le-a asumat, presupune sporirea capacităţii de cazare în ansamblul sistemului.
Ca urmare a profilării unităților, în funcție de particularitățile celor patru regimuri de executare a pedepselor privative de libertate şi resursele avute la dispoziție, sistemul penitenciar românesc se confruntă cu dificultăți în aplicarea prevederilor Ordinului Ministrului Justiției nr. 2772/C/2017, prin care au fost aprobate normele minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate. În vederea respectării recomandărilor Comitetului European pentru Prevenirea Torturii (CPT) și ale dispozițiilor Ordinului ministrului justiției nr. 2772/C/2017 pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate, este necesară asigurarea unei suprafețe de 4 mp pentru fiecare persoană privată de libertate, în situația cazării în comun, respectiv 6 mp, atunci când cazarea se face individual, capacitatea de cazare a sistemului penitenciar din Romania fiind astfel limitată la un număr de cca.19.000 locuri de cazare.
Cu ce bani se va finanța construcția altor noi penitenciare
Pentru realizarea acestor investiţii, autorităţile au identificat trei surse de finanţare respectiv Mecanismul Financiar Norvegian, bugetul de stat şi un împrumut de la o instituție financiară:
- În cadrul Mecanismului Financiar Norvegian se vor realiza 1.400 locuri noi de cazare şi 100 locuri de cazare vor fi modernizate.
- Din finanțarea de la bugetul de stat, vor fi realizate 4.795 de locuri noi de cazare şi modernizate 1.251 locuri de cazare, în perioada 2019-2023.
- A treia sursă de finanţare indicată o reprezintă împrumutul de la o instituţie financiară internaţională, respectiv cel de 177 milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei – cu acești bani se vor construi cele două penitenciare, de la Berceni (Prahova) și Unguriu (Buzău).