Guvernul susține o modificare legislativă ce vizează dreptul consilierilor de probațiune de a-și reporta zilele de concediu neefectuate timp de 18 luni și nu doar în primele 3 luni, ca în prezent
- Alexe Bogdan
- aprilie 6, 2021
Guvernul a anunțat, în ședința din 31 martie, că susține o propunere legislativă ce vizează salarizarea și alte drepturi ale personalului din serviciile de probațiune, iniţiată de deputatul FDGR (Minorități) Ovidiu-Victor Ganţ și deputatul FCER (Minoritãti) Silviu Vexler (Bp. 14/2021, L59/2021).
Inițiativa legislativă are ca obiect de reglementare abrogarea art. 15 alin. (6) din Legea nr. 327/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din serviciile de probațiune, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere faptul că, în ceea ce priveşte modul de efectuare a concediului de odihnă anual, consilierii de probaţiune sunt prejudiciaţi față de alte categorii profesionale.
Concediul de odihnă reprezintă un drept al salariatului, potrivit art. 39 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii. De regulă, concediul de odihnă trebuie efectuat în fiecare an. În cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parțial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual.
Pentru profesiile din domeniul juridic, legislaţia în vigoare reglementează modalitatea de efectuare a concediului de odihnă similar cu prevederile art.146 alin. (2) din Codul Muncii. Astfel, de pildă, pentru funcţia de personal auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, potrivit art. 8 alin. (1) din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 186/20072 , cu modificările şi completările ulterioare, „(1) Dacă, din motive justificate, personalul prevăzut la art. 1 nu a putut efectua concediul de odihnă, total sau parţial, în anul calendaristic respectiv, la cererea sa, concediul de odihnă neefectuat va fi acordat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la acest concediu, pe baza programării aprobate de președintele Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, de preşedinţii instanțelor judecătorești și de conducătorii parchetelor. În acest caz, sumele corespunzătoare concediului de odihnă se suportă din fondurile aferente anului în care se efectuează concediile de odihnă.”.
În ceea ce îi priveşte pe consilierii de probaţiune, legea prevede în prezent că zilele de concediu neefectuate pot fi reportate doar în primul trimestru al anului următor.
Guvernul apreciază ca fiind oportună intervenţia legislativă asupra prevederilor art.15 alin. (6) din Legea nr. 327/2006, cu modificările ulterioare, însă nu prin abrogarea acestui text, ci în sensul modificării termenului în care personalul de probaţiune poate beneficia de zilele de concediu neefectuate în cursul anului calendaristic în care s-a născut acest drept.
Astfel, din perspectiva normelor de tehnică legislativă, iniţiativa legislativă trebuie să vizeze modificarea art.15 alin.(6) din Legea nr.327/2006 în acord cu legislația comună (Codul Muncii), indicându-se în mod expres că, în situația în care, din motive justificate, consilierii de probaţiune nu au putut efectua concediul de odihnă, total sau parțial, în anul calendaristic respectiv, la cererea lor, concediul de odihnă neefectuat va fi acordat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la acest concediu.

