Guvernul condus de Marcel Ciolacu a anunțat, în ședința de săptămâna trecută, că nu susține propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, iniţiată de deputatul PNL Sebastian-Ioan Burduja împreună cu un grup de parlamentari PNL (Bp. 74/2022, Plx. 296/2022).
Inițiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 253 alin. (3) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, în sensul extinderii obiectului material al infracţiunii de distrugere prevăzută la articolul menţionat, cu bunuri care fac parte ,,din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale”, majorându-se și limitele pedepsei aplicabile de la 1 la 5 ani (cât este în prezent) la 2 la 7 ani. În privința propunerii de modificare a limitelor de pedeapsă, din Expunerea de motive reiese că „scopul majorării este descurajarea săvârşirii de acte de distrugere prin scrieri, pictare sau desenare cu graffiti pe faţadele bunurilor care fac parte din patrimonial cultural. (…) Observăm că, în cazul formei agravate a infracțiunii de distrugere, punerea în mişcare a acţiunii penale se face din oficiu, ceea ce garantează un spor de certitudine a identificării și tragerii la răspundere penală a făptuitorului. Majorarea limitelor de pedeapsă vine să consolideze ideea de descurajare, dar și să sancţioneze proporțional cu gravitatea faptei.”
În opinia Executivului, scopul vizat prin inițiativa legislativă – descurajarea și sancţionarea proporțională cu gravitatea faptei – poate fi atins și prin reglementarea actuală a art. 253 alin. (3) din Codul penal. Guvernul precizează că stabilirea pedepselor pentru infracțiuni intră în marja de apreciere a legiuitorului, însă acesta trebuie să aibă în vedere fixarea unor limite raționale, care să corespundă în abstract importanţei valorii sociale ocrotite. De altfel, prin Decizia nr. 688/2017, Curtea Constituțională a apreciat că, în reglementarea sancțiunilor de drept penal de către legiuitor, trebuie stabilit un echilibru între dreptul fundamental, care face obiectul limitării impuse de sancțiune, și valoarea socială a cărei protecţie a determinat limitarea.
