Guvernul, de acord cu creșterea amenzilor pentru câinii periculoși fără botniță și lesă în spații publice

Exclusivitate

Guvernul a anunțat că susține adoptarea inițiativei legislative ce are ca obiect de reglementare modificarea art.18 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, în sensul majorării amenzilor aplicate în cazul contravențiilor prevăzute de actul normativ menționat. Executivul a opinat că, pentru a se asigura predictibilitatea și previzibilitatea atât a destinatarilor normei vizate, cât și a personalului abilitat să constate contravențiile și să aplice sancțiunile, este necesară clarificarea termenului pentru intrarea în vigoare a dispozițiilor preconizate, avându-se în vedere prevederile art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Proiectul, care a trecut deja de Senat, este inițiat de deputaţii PSD Nicolae Georgescu, Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă şi Eugen Neaţă. Amenzile prevăzute în proiect ar urma să crească la 500-1.000 de lei şi pot ajunge la 3.000-5.000 de lei, faţă de cele prevăzute în OUG nr.55/2022, care porneau de la 100-500 de lei şi ajungeau la 1.500-3.000 de lei.

„Din cauza necunoaşterii prevederilor legislative în vigoare sau din ignoranţă, în locurile publice din România, întâlnim aproape la tot pasul posesori de câini periculoşi (…), prin care se înţelege câinii aparţinând următoarelor rase, grupate în două categorii, după cum urmează: a) categoria 1: câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor; b) categoria a ll-a: câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitane, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor”, se precizează în expunerea de motive, după cum a menționat Agerpres.  Potrivit iniţiatorilor, astfel de situaţii se înregistrează frecvent, în pofida prevederilor din OUG 55/2002, conform cărora „accesul câinilor  în părţile comune ale imobilelor în care sunt deţinuţi, pe drumurile publice şi pe căile de acces către acestea este permis numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în zgardă şi lesă sau ham de către proprietar ori de către deţinătorul temporar”.

spot_img

Articole recente

NE REVEDEM MARȚI, 6 IUNIE 2023!

Suntem în mini-vacanță. Ne revedem marți, 6 iunie 2023!

Mai multe articole din aceeași categorie