Secția pentru procurori a Consiliulului Superior al Magistraturii (CSM) a discutat în ședința de marți, 29 septembrie, o Notă privind cererea formulată de doamna procuror HOSU ELENA – GEORGIANA de continuare a activităţii în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Serviciul de îndrumare şi control ca urmare a eliberării din funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Nota a fost introdusă după suplimentarea ordinii de zi.
Secţia pentru procurori a CSM a hotărât continuarea activităţii doamnei procuror HOSU ELENA – GEORGIANA în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, începând cu data de 26.09.2020, ca urmare a eliberării din funcţia de procuror şef al DIICOT, prin demisie, începând cu data de 25.09.2020.
Demisia Georgianei Hosu a survenit după ce soțul acesteia, fostul poliţist Dan Hosu, a fost condamnat în aceeași zi de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu suspendare în dosarul ‘Carpatica Asig’, pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la acces ilegal la un sistem informatic şi instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.
Anunțul demisiei a fost făcut într-un comunicat de către Ministerul Justiţiei, după ce ministrul Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere cu Giorgiana Hosu şi Oana Daniela Pâţu, procurorul-şef adjunct al DIICOT. Ministerul Justiţiei a menţionat că demisia procurorului-şef DIICOT a fost motivată de preocuparea de a proteja credibilitatea instituţiei şi a avut la bază un context cu care nu a avut vreo legătură şi din cauze care nu îi sunt imputabile.
Preşedintele Klaus Iohannis declarase cu o zi înainte că, în situaţia în care va apărea o condamnare în cazul soţului şefei DIICOT, Giorgiana Hosu, cu siguranţă aceasta nu va rămâne fără urmări.
foto: agerpres.ro