Fosta șefă a asiguratorului Euroins, intrat în faliment, a pierdut definitiv un proces în care contesta o amendă primită din partea ASF

Exclusivitate

Tanja Blatnik, fostul director general al societății Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., intrată în faliment în urmă cu un an, prin hotărârea Tribunalului București, nu i-a convins pe judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție că are dreptate într-unul din procesele în care contesta o amendă primită din partea Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.):

  • Detalii soluţie: Respinge cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, formulată de recurenta –reclamantă, ca nefondată. Respinge recursul formulat de reclamanta Tanja Blatnik împotriva Sentinţei civile nr. 463 din 21 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din Codul de procedură civilă, astăzi, 14 mai 2024.

În martie 2023, instanța de fond – Curtea de Apel București – respinsese contestația formulată de Tanja Blatnik privind decizia 310/15.03.2022, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară. ASF a decis sancționarea Tanjei Blatnik, CEO Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., cu amendă în valoare de 98.500 de lei pentru „transmitere raportări neconforme”.

Tanja Blatnik a condus societatea Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., după ce desemnarea sa în funcție a fost aprobată de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) în  martie 2021. Înainte de a prelua conducerea Euroins Romania, Tanja Blatnik a deținut 1 an funcția de director executiv în compania Generali Insurance Slovenia, iar anterior a activat mai mulți ani în compania Adriatic Slovenica, a doua cea mai mare companie de asigurări din Slovenia, potrivit profilului său Linkedin. În pofida unor semne de întrebare legate de experiența sa profesională, după cum a scris aici Economica.net, Tanja Blatnik încasa, în schimbul serviciilor sale, unul dintre cele mai mari salarii din piața asigurărilor.

În cei doi ani în care a condus Euroins România, Tanja Blatnik a fost sancționată de ASF cel puțin în 3 rânduri:

  • În 15 martie 2022, prin decizia 310, ASF a decis sancționarea doamnei Tanja Blatnik, CEO Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., cu amendă în valoare de 98.500 de lei pentru „transmitere raportări neconforme”.
  • În 26 iulie 2022, prin decizia 996, ASF a hotărât sancționarea cu amendă în cuantum de 125.400 lei a directorului general al societății, Tanja Blatnik, pentru „netransmiterea la termen a situațiilor financiare anuale aferente anului 2021”.
  • În 17 octombrie 2022, prin decizia 1532, ASF a decis sancționarea dnei Tanja Blatnik, în calitate de director general al societății Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A., cu amendă în cuantum de 86.100 lei 

În toate cele trei cazuri, Tanja Blatnik a contestat deciziile de sancționare în instanța de contencios administrativ competentă, Curtea de Apel București.

spot_img

Articole recente

Curtea de Apel București acceptă un acord de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de DNA, ce fusese respins de instanța de fond

În februarie anul acesta, procurori de la Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției au înaintat Tribunalului Bucureşti acordul de recunoaştere...

Mai multe articole din aceeași categorie