Fiindcă ar fi dovedit rea-credință, unui condamnat din „dosarul Secureanu” i s-a revocat pedeapsa cu suspendare, iar acum e căutat de Poliție

Exclusivitate

Prin decizia penală nr. 1622/A din 05.12.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, NICA TRAIAN–ALEXANDRU, la data faptelor specialist IT în cadrul Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa” din București, a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 9 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și de a ocupa funcția de specialist IT în cadrul Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa” din București, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la delapidare în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. Pe lângă respectarea măsurilor de supraveghere impuse de instanță, inculpatul, în solidar cu alte 3 persoane din „lotul Secureanu”, avea obligația să plătească, în solidar, părţii civile Spitalul Clinic Nicolae Malaxa suma de 1.944.537,45 lei. Conform unei adrese emise de unitatea spitalicească, condamnatul Nica Traian-Alexandru nu a plătit nicio sumă de bani din cuantumul despăgubirilor de 1.934.237,45 lei la care a fost obligat în solidar cu alte trei persoane condamnate, iar suma nu a fost achitată nici de către ceilalți condamnați, obligați în solidar cu acesta.

Prima soluție

La data de 19.10.2022, pe rolul Tribunalului București s-a înregistrat sesizarea formulată de Serviciul de Probațiune București, prin care se arăta că, în conformitate cu art. 94 alin. 4 lit. c C.pen., instituția sesizează instanța cu privire la neîndeplinirea obligațiilor civile stabilite în sarcina numitului Nica Traian-Alexandru, prin sentința penală prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani și 9 luni pe un termen de supraveghere de 4 ani. Potrivit dispozițiilor art. 583 alin.2 din Codul de procedură penală, dacă, până la expirarea termenului prevăzut la art. 93 alin. 5 din Codul penal, condamnatul nu respectă obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, serviciul de probațiune competent sesizează instanța.

Analizând aceste dispoziții legale, prima instanță a reținut că, pentru a se dispune revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei închisorii sub supraveghere, se impune a se dovedi, mai presus de orice îndoială, că neexecutarea obligațiilor civile impuse de către instanță s-a făcut cu rea-credință. Instanța a constatat că nu au fost îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile legale menționate mai sus pentru a dispune revocarea suspendării executării pedepsei de 2 ani și 9 luni închisoare aplicată condamnatului, nefiind dovedită reaua-credință a acestuia. Astfel, persoana în cauză s-a aflat în imposibilitatea de a achita suma de bani, reținută ca despăgubire civilă, că nu a stat în pasivitate și-a căutat un loc de muncă, dar că veniturile lunare pe care le obținea erau mici. Potrivit evidențelor oficiale, intimatul nu avea alte surse suplimentare de venituri și nici nu figura cu bunuri mobile sau imobile semnificative în proprietate. În consecință, în iunie anul acesta, Tribunalul București a respins sesizarea formulată de consilierul de probaţiune ca neîntemeiată.

Răsturnare de situație

Soluția a fost contestată de către Direcția Națională Anticorupție, iar litigiul a ajuns pe rolul Curții de Apel București. La începutul acestei luni, judecătorii au pronunțat următoarea soluție:

  • Solutia pe scurt: Decizia penală nr. 460/C – În temeiul art.597 alin.(7) ?i (8) Cod procedură penală admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalt Curte de Casație și Justiție- DNA împotriva sentinței penale nr.738F din data de 12.06.2023 pronunțată de Tribunalul București – Secţia I Penală în dosarul nr. 28553/3/2022. Desființează, în parte, sentința penală atacată și rejudecând în fond: În temeiul art.583 alin.(2) Cod procedură penală admite sesizarea formulată de Serviciul de Probațiune Bucureşti. În temeiul art.583 alin.(2) Cod procedură penală rap. la art.96 alin.2 Cod penal revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 9 luni închisoare aplicată condamnatului NICA TRAIAN ALEXANDRU, prin sentinţa penală nr. 404/27.02.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr. 16938/3/2017, definitivă prin decizia penală nr. 1622/05.12.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală și dispune executarea pedepsei în regim de detenție. În temeiul art.275 alin.(3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 lei se suportă din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03 octombrie 2023.

Judecătorii au notat că Nica Traian -Alexandru avea posibilitatea de a plăti pe parcursul termenului de supraveghere, care este unul îndelungat (4 ani), cel puțin o sumă modică și nu a depus nicio diligență în acest sens, invocând existența problemelor financiare. Totuși, deși avea instituită poprire pe conturile bancare pentru achitarea despăgubirilor civile și a realizat venituri, nicio parte din veniturile realizate nu a intrat în conturile bancare pe care avea instituită poprirea, ci, mai mult, ulterior condamnării, în 2019, persoana condamnată și-a deschis un depozit la Revolut.  Nu în ultimul rând, instanța a mai observat că, nici măcar pe durata soluționării acestui dosar, începând cu luna octombrie 2022, intimatul condamnat nu a plătit voluntar vreo sumă de bani în contul prejudiciului, deși cunoștea că avea această obligație. Procedând într-o asemenea manieră, Curtea a apreciat că intimatul condamnat a manifestat rea-credință în executarea obligațiilor civile stabilite prin sentința penală, probele administrate în cauză nefiind apreciate de prezenta instanță de control judiciar ca fiind suficiente pentru a demonstra imposibilitatea acestuia de a plăti respectivele obligații civile.

Pe lista Persoanelor Urmărite

Imediat după pronunțarea deciziei, pe numele numitului Nica Traian Alexandru a fost emis de către Tribunalul București, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2008 la data de 03.10.2023, pentru condamnarea de 2 ani si 9 luni de închisoare. Întrucât nu a fost găsit la domiciliu, Nica Traian-Alexandru a fost inclus pe lista Persoanelor Urmărite, întocmită de Poliția Română.

spot_img

Articole recente

Avocatul-politician AUR, Gheorghe Piperea, a pierdut un alt litigiu cu ANAF care îi viza propriul buzunar

Gheorghe Piperea este avocat și profesor la Facultatea de Drept din cadrul Universității București. El ocupă locul al treilea...

Mai multe articole din aceeași categorie