Contextul
În anii 2017-2019, firma Regional Air Services SRL, ce administrează Aeroportul din Tuzla, a depus la Primăria din localitate documentația necesară în vederea obținerii autorizației de construire, pe terenurile aflate în proprietatea sa, a unei structuri de cazare în incinta Aerodromului Tuzla și a realizării proiectului de modernizare și dezvoltare a infrastructurii portuare a Aeroportului Tuzla. Dată fiind proximitatea Unității Militare de Elicoptere 256 Tuzla, i s-a impus firmei Regional Air Services SRL, printre altele, obținerea avizului MAPN. Inițial, Ministerul Apărării Naționale a avizat nefavorabil proiectul tehnic pentru realizarea obiectivului de investiții al firmei în cauză, cu argumentul că investiția propusă inițial afectează siguranța zborului pentru procedurile de decolare-aterizare, de pe direcția autorizată a elicopterelor militare, pe timp de zi și de noapte, afectând capacitatea operațională a Grupului 256 Elicoptere Tuzla.
Ulterior, între părți a avut loc o ședință de lucru în data de 15.11.2018, având ca scop identificarea unor soluții tehnice de realizare a obiectivelor de investiții, astfel încât să nu fie afectate activitățile specifice, echipamentele sau imobilele aflate în administrarea MApN. Mai târziu, în urma negocierilor, MApN a avizat favorabil, condiționat, proiectele tehnice pentru realizarea investițiilor, condițiile menționate fiind:
- respectarea cu strictețe a limitelor amplasamentului și soluțiilor tehnice de realizare prevăzute în documentație;
- respectarea prevederilor Decretului nr. 95/1979 și Normelor Tehnice M-34/1980 privind regimul de înălțime a construcțiilor și balizarea de zi și de noapte;
- neemiterea de pretenții ulterioare privind poluarea fonică, vibrațiilor și altor elemente produse de activitatea aeronautică (zbor, pornire motoare, mentenanță etc.);
- interzicerea parcării aeronavelor care pot deveni obstacole pe porțiunea de platformă care intersectează zona de urcare la decolare/apropiere a aeronavelor militare;
- asigurarea accesului nerestricționat al persoanelor și autovehiculelor în/din obiectivele militare (incinta 2 a cazărmii 2765 Tuzla, parcarea și cazarma 3514 Tuzla și grupul de pompare al Unității Militare, situate în proximitatea investiției;
- neutilizarea de materiale metalice pentru placarea exterioară a clădirii;
- interzicerea utilizării unui sistem de iluminat exterior al construcției care poate să afecteze siguranța zborului, să provoace orbirea echipajelor aeronavelor sau să producă confuzii în identificarea sistemului de balizaj al platformei;
- interzicerea utilizării camerelor de luat vederi și a aparatelor de fotografiat pentru fotografierea/monitorizarea activităților militare;
- neafectarea, sub nici o formă, a activităților militare, terenurilor, construcțiilor sau instalațiilor, de orice fel, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale.
Litigiul
Regional Air Services SRL și-a afirmat nemulțumirea față de menționarea condiției legate de asigurarea accesului nerestricționat al persoanelor și autovehiculelor în/din obiectivele militare situate în proximitatea investiției. Așa că firma respectivă a formulat plângerea prealabilă în temeiul art. 7 din legea nr. 554/2004, solicitând modificarea avizelor, în sensul excluderii condiției menționate, potrivit motivării consemnate de rolii.ro.
În vederea soluționării amiabile a litigiului, în data de 10.05.2019 a avut loc o ședință a reprezentanților Ministerului cu cei ai Regional Services SRL, în care a fost abordată posibilitatea eliminării condiționării din avizele emise și prezentarea propunerilor MApN cu privire la asigurarea accesului personalului și tehnicii ministerului la/dinspre cazărmile 2765 și 3514 Tuzla, pe drumul identificat cadastral cu De196 și De209, aflat în proprietatea Regional Air Services SRL. Conform minutei ședinței, reprezentanții MApN au propus înscrierea în cartea funciară a drumului respectiv a unei servituți/a unui drept de trecere în favoarea ministerului și eliminarea din avizele menționate a condiționării contestate; de asemenea, au propus încheierea unei convenții care să reglementeze dreptul de trecere și asigurarea accesului personalului și tehnicii militare pe drumul menționat, conform dispozițiilor legale în materie. Reprezentanții societății reclamante au susținut că nu sunt îndeplinite condițiile legale necesare instituirii dreptului de trecere și întabulării în CF a unui astfel de drept, având în vedere că unitățile militare care folosesc drumul respectiv ar avea acces la calea publică și nu ar fi în situația existenței unui drum înfundat.
Ulterior, Regional Air Services SRL a formulat acțiune în instanță, prin care a solicitat judecătorilor Curții de Apel Constanța anularea avizelor numai în ceea ce privește condiția contestată a asigurării accesului nerestricționat al persoanelor și autovehiculelor în/din obiectivele militare, susținând că impunerea în sarcina sa a unei obligații de acces gratuit și perpetuu în această modalitate, ca și condiție pentru valabilitatea avizelor, este realizată prin exces de putere, prin exercitarea abuzivă a drepturilor de către autoritate.
Soluțiile și argumentele judecătorilor
În martie 2021, instanța de fond – Curtea de Apel Constanța – a respins acțiunea formulată de Regional Air Services SRL ca nefondată. Instanța a explicat că interesul legitim al pârâtului MApN în impunerea condiției respective rezultă din faptul că nu există altă cale de acces de la DN 39 către imobilele militare deținute de MApN pe raza administrativ teritorială a comunei Tuzla, în imediata vecinătate a aerodromului Tuzla, aflat în proprietatea Regional Air Services SRL. Drumul de acces aflat în discuție este reprezentat de terenul în suprafață de 8.027 mp, aflat în prezent în proprietatea privată a reclamantei Regional Air Services. Din raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea „topografie“ întocmit, coroborat cu schițele depuse la dosar, rezulta că singura cale de acces existentă pentru accesul tehnicii militare și a personalului militar la unitățile MApN din DN 39 este pe drumul de acces reprezentat de terenul în suprafață de 8.027 mp, aflat în prezent în proprietatea privată a reclamantei Regional Air Services. Contrar opiniei reclamantei și susținerilor Primăriei Tuzla, drumurile alternative invocate nu asigurau o cale de acces la drumul public DN 39, ci reprezintă parțial drumuri de pământ, care se înfundă fie în liziera de pe marginea DN 39, cu rol asupra siguranței traficului, fie într-o stație PECO. De altfel, conform susținerilor ambelor părți, accesul pe acest drum s-a efectuat nestingherit nu numai de când drumul a devenit proprietate privată, dar și anterior, când se afla în proprietatea comunei și în folosința Aviației Utilitare Tuzla, deservind ambele aeroporturi, atât al aviației militare, cât și al celei civile.
Nemulțumită de soluția instanței de fond, reclamanta Regional Air Services SRL a atacat-o la instanța superioară, Înalta Curte de Casație și Justiție care, la sfârșitul lunii trecute, a decis să tranșeze definitiv această dispută:
- Detalii soluţie: Respinge excepţia nulităţii recursului. Respinge recursul declarat de SC Regional Air Services SRL împotriva sentinţei civile nr.50/CA pronunţată la 5 martie 2021 de Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 28 iunie 2023.