Criza generată de COVID-19 a afectat toate domeniile profesionale, iar avocatura nu a făcut excepție. Eforturile Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) au fost orientate pentru limitarea efectelor acestei crize prin obținerea unui sprijin de ordin administrativ și legislativ, menit să asigure o gură de oxigen în activitatea avocaților. În urma măsurilor luate, s-au produs transformări semnificative la nivelul instanțelor. Până nu demult supra-aglomerate, instanțele, după ieșirea din starea de urgență și reluarea activității, au fost nevoite să ia decizii urgente pentru o mai bună funcționare, au fost obligate să adopte tehnologii moderne și să implementeze un sistem de lucru mult mai eficient. Criza economică și sanitară, generată de Covid 19, a făcut însă ca aproape o cincime dintre avocații români să fie grav afectați de pandemie. Ei au ajuns în situația de a apela la indemnizația compensatorie pentru întreruperea activității.
Într-un amplu interviu, președintelui UNBR, avocatul Traian-Cornel Briciu, ne-a oferit informații despre impactul crizei coronavirusului asupra breslei avocaților, despre propunerile Uniunii cu privire la organizarea administrativă a activității instanțelor, despre digitalizarea sistemului de justiție, dar și despre modul în care consultanța juridică ilegală, prin platforme de intermediere online, afectează piața avocaturii:
Din cei aproximativ 30.000 de avocați înscriși, în prezent, în barouri, care este procentul celor afectați în mod serios de pandemie, atât de afectați încît să fi fost nevoiți să apeleze la indemnizația compensatorie pentru întreruperea activității?
Conform datelor pe care UNBR le-a solicitat Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, între 15 şi 20 la sută dintre avocaţi au accesat indemnizaţiile compensatorii. Însă, dacă mă întrebaţi pe mine, afectaţi au fost toţi. Legiuitorul a luat în calcul o scădere medie de 25 la sută, dar cred că, aproape tuturor, cu mici excepții, le-au scăzut veniturile în perioada relevantă cu mult mai mult decât 25 la sută, unii au ajuns chiar până la pragul de zero venituri. Nu toţi însă au accesat indemnizațiile compensatorii, din motive diverse. Unii probabil pentru că au mai avut rezerve financiare, astfel încât să considere că un deficit, de o lună-două, nu i-ar putea face să ceară indemnizație. Prin urmare au trecut peste. Alţii din mândrie, alţii din concepţie, pentru că suntem profesie liberală, nu apelăm niciodată la Stat. Nici nu aveai cum să nu fii afectat, în condiţiile în care, în perioada stării de urgenţă, maximum 5 la sută din numărul de cauze, care sunt curente, au mai fost procesate, iar consultanţa s-a redus foarte mult din cauza restricțiilor de mişcare. De pildă, tot sistemul Horeca, cu tot ce înseamnă componente asociate, a căzut. Probabil a fost mai mult consultanță legată de situații de urgență, chestiuni legate de eventuale executări silite în curs sau aspecte legate de dreptul muncii, adică reorganizări, ori de aplicarea legislației fiscale.
Care sunt barourile care s-au confruntat cu situația cea mai dificilă din acest punct de vedere?
Toate barourile au raportat afectări maxime, dar situaţia a fost chiar dramatică în acele barouri care, în perioada respectivă, au avut şi stări excepţionale, cum a fost Suceava, unde, pe lângă situația generală, s-a asociat şi o carantinare a zonei. De altfel, în zonele respective, numărul de avocaţi care au accesat compensaţiile a fost mult mai mare.
Ce măsuri de sprijin au fost luate la nivelul Executivului în vederea diminuării efectelor pandemiei asupra activității breslei pe care o reprezentați? Sunteți mulțumiți de acest sprijin?
Ştiam ce riscuri va implica starea de urgenţă pentru profesia noastră, aşa că, încă de la începutul stării de urgenţă, am înaintat o scrisoare Guvernului, în care am prezentat o serie de măsuri. Ele nu vizau protecţie socială. Noi am anticipat ce se va întâmpla, iar anticipările noastre erau clare, în sensul că va fi un blocaj de ordin financiar. Aşa că am solicitat, între altele, măsuri de protecţie de ordin sanitar, măsuri de amânare la plata utilităţilor, chiriilor, acolo unde era cazul. Am solicitat de asemenea ca, dacă guvernul va genera programe de susținere a investiţiilor sau a capitalului curent, să fie integrate nu doar profesia de avocat, ci toate profesiile liberale. În principal, lucrul acesta a fost înțeles și ulterior au fost cuprinse și profesiile liberale în aceste programe de sprijin activ.
Evident că am solicitat şi indemnizaţii compensatorii. Aici e o problemă care trebuie înțeleasă. Noi nu am solicitat un ajutor. Am solicitat acele indemnizații compensatorii pentru că în perioada respectivă noi nu am putut să ne desfășurăm activitatea din cauza măsurilor impuse de autorități.
Deci nu puteați pur și simplu să vă suspendați activitatea…
Da, pe de-o parte nu puteai să îți închizi biroul, pentru că te obliga legea să îl ții deschis, pe de altă parte nu mai aveai ce lucra. Avocații s-au aflat în această situație. Ca avocat, trebuia să îmi mențin activă toată echipa, pentru că eram obligat, prin lege, să îmi continui activitatea ca să asigur poate o singură cauză, care era urgentă. Însă, pentru ca să asigur asistența într-o singură cauză, o parte din costuri fiind la nivelul din perioada activității depline, eu trebuia să mențin tot biroul. Aici a apărut într-adevăr legitimitatea solicitării noastre. Ea a fost înțeleasă și acceptată de către Executiv și apoi de către Legislativ, care a aprobat Ordonanța 30. Și acum, prin Ordonanța 132/ 2020 pentru perioada stării de alertă, se prelungește acest sprijin, e adevărat într-un cuantum mai mic. În prezent, numărul celor care accesează acest sprijin este din ce în ce mai mic, pentru că avocații nu au totuși un mare interes în a apela la aceste indemnizații.
Cum au fost sprijiniți avocații de instanțe, de CSM?
În perioada respectivă, organele de conducere ale profesiei, adică președintele, Comisia permanentă cu vicepreședintii și decanii, ne întâlneam online săptămânal. În aceste întâlniri, ni se transmitea din teritoriu ce probleme au apărut în relația cu instanțele, ce ar trebui solicitat, ce ar trebui mediat, dacă măsurile solicitate Executivului au șanse de a fi adoptate sau nu, etc. Au fost consultări permanente. Ce am solicitat, de pildă? Au fost măsuri de ordin sanitar. La un moment dat, a fost criza măştilor și a mănușilor. Avocaţii trebuiau să se prezinte în instanţă, dar nu aveau de unde să și le procure. Așa că atunci, prin diligențele UNBR, au fost transmise asemenea echipamente către barouri și apoi către cei care trebuiau să meargă în instanță.
Știm că le-ați acordat un sprijin și celor care nu și-au plătit contribuțiile.
Da, dar nu au fost scutiri de contribuții, ci numai scutiri de eventualele penalități de întârziere. Logica a fost una simplă. În principiu, contribuțiile sunt necesare funcționării instituțiilor profesiei. Prin urmare, sistarea contribuțiilor ar fi reprezentat un pericol de clacare a instituțiilor, ceea ce ar fi generat un rău suplimentar. Ne-am gîndit că avocații se confruntau cu un blocaj financiar, iar soluția găsită a fost una de mijloc, în sensul că nu scutim, nu reducem, dar nu penalizăm întârzierea pe durata a 3 luni. Ulterior nu a mai fost cazul. Aceasta a fost o măsură de ordin economic.
Ce alte măsuri ați mai luat?
Eu zic că cele mai importante măsuri luate de organele de conducere ale profesiei au fost cele legate de medierea relaţiei cu instanţele. Aici, pe de-o parte, UNBR s-a implicat într-un dialog cu CSM, pe de altă parte, barourile s-au implicat într-un dialog cu instanțele locale. CSM-ul, de altfel, a transmis instanțelor locale această disponibilitate de dialog cu profesia de avocat. Acest lucru trebuie remarcat. Pentru că, o situație de criză, cum e aceasta, care nu a avut un precedent, impunea un dialog pentru ca să nu apară probleme grave de funcționare a justiției. Din fericire, tocmai prin acest dialog, foarte multe probleme au fost depășite. Am să vă dau niște exemple. Trebuiau rezolvate probleme legate de accesul în incinta tribunalelor în cazul avocaților, care intră de mai multe ori zilnic în instanță în comparație cu justițiabilul, probleme legate de accesul la arhive, de fotocopierea actelor, de programarea la arhive, de stabilirea strigării cauzelor pe ore, pentru a se evita aglomeraţia în instanţe, de chestiuni legate de comportamentul în sala de judecată, pentru a nu se ivi riscuri de ordin sanitar, aspecte legate de transmiterea informaţiilor online, etc. Toate acestea au avut la bază în realitate dialogul dintre organele profesiei de avocat și organele cu competențe în materie, fie din partea parchetelor, fie din partea instanțelor.
Vă mai dau un exemplu. În perioada asta, s-au depus eforturi mari din partea UNBR pentru a se plăti onorariile din oficiu, pentru că erau restanţe imense la aceste plăţi, iar situaţia trena de ani de zile. În contextul în care avocaţii, oricum, nu mai aveau încasări de la clienţi, aveau mare nevoie să le fie achitate aceste sume. Şi am reuşit să obținem de la Executiv suplimentarea bugetului pentru asistenţă judiciară. Aceasta e o realizare evident a Executivului, dar care se datorează și eforturilor făcute de UNBR.
Din informațiile noastre, cu o situație mai gravă se confruntă avocații stagiari, aflați la început de carieră, cei înscriși relativ recent pe Tabloul avocaților. Cum pot fi ei sprijiniți, întrucât nu au încasat venituri în 2019 și prin urmare nu au la ce să se raporteze?
La stagiari e o problemă ce ține de particularitatea statutului acestora. Stagiarul nu este un titular, el nu are un birou, dar, în Statutul profesiei de avocat există obligația celui care are un contract de colaborare/salarizare cu un stagiar, să îi asigure un venit minim acestuia. Desigur, în contextul în care avocații îndrumători s-au confruntat cu dificultăți financiare, acest aspect s-a răsfrânt asupra stagiarilor. Aici a fost şi este o problemă a accesării de către stagiari a indemnizaţiilor compensatorii. Din punctul meu de vedere a fost o eroare de gândire a celor de la Agenţia Naţională pentru Plăţi și Inspecție Socială. De ce? Deoarece condiţia era dublă: să ai cu 25 la sută mai puţin decât ai avut anul trecut, dar să nu ai încasări mai mari de un anumit prag valoric. Unii stagiari au intrat în profesie în decembrie 2019 şi nu au putut avea încasări. Din punctul nostru de vedere, în aceste cazuri, una dintre condiţii este inaplicabilă, ceea ce înseamnă că trebuie să o verifici numai pe a doua, cea a pragului maximal al câştigului în perioada stării de urgență. Dar cei de la Agenţie au zis: pentru că prima nu este aplicabilă, înseamnă că nu îndeplineşti condiţiile. În materie de drept, când ai două condiţii cumulative, iar una este inaplicabilă, se păstrează doar cea de-a doua condiţie. Atenție: exista o diferență între condiția inaplicabilă și condiția neîndeplinită. Funcţionarii Agenției nu au înţeles acest lucru şi nu au vrut să le facă plăţi stagiarilor aflaţi în această situaţie. Situaţia se poate regla doar individual, în justiţie, iar UNBR poate oferi sprijin logistic stagiarilor în cauză.
Pe 28 iulie, ați adresat conducerii CSM un set de propuneri cu privire la organizarea administrativ-judiciară a activității instanțelor după 31 august 2020. Printre acestea: scanarea tuturor documentelor din dosare, punerea la dispoziția avocaților a unui spațiu de așteptare, la instanțele unde nu există acest lucru, obținerea certificatelor de grefă prin mail (la fel ca la ONRC) etc. Ați primit vreun răspuns? Daca da, care este acela? Au fost de acord cu propunerile d-voastră? Cu care dintre ele?
Propunerile noastre au fost bine primite de conducerea CSM. Am primit o scrisoare în care ni s-a spus că se iau în considerare unele dintre propuneri, cele ce țin de competența CSM-ului și că, în ce privește celelalte propuneri, care țin mai mult de competența Ministerului Justiției, vor fi susținute și acolo.
Propunerile vizau, în mare măsură, nevoia de o informatizare a mediului judiciar: accesarea mai uşoară a dosarului electronic pe întreg teritoriul ţării ( pentru că nu e acoperită toată ţara); funcţionarea raporturilor cu arhivele în sistem online; fotocopierea într-un regim mai relaxat a dosarelor.
CSM a acceptat totodată o inițiativă foarte importantă a noastră, cea care viza reducerea vacanţei judecătoreşti. Este însă, în primul rând, meritul Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a avut o deschidere către această inițiativă, şi apoi al CSM-ului, care a generalizat măsura pentru toate instanţele. Așa că în luna iulie s-a lucrat. Nu avem încă o evaluare a beneficiilor acestei măsuri, propuse de UNBR și acceptate de CSM și ICCJ. Totuși, din discuţiile informale pe care le-am avut, am dedus că această măsură a reprezentat o gură de oxigen nu numai pentru avocaţi, dar şi pentru instanţe. Dacă nu exista acea perioadă intensă de lucru în luna iulie, ar fi existat un blocaj în luna septembrie pentru instanţe, iar pentru avocaţi s-ar fi accentuat dificultățile în exercitarea profesiei, inclusiv cele financiare.
Măsura se va permanentiza?
Nu am pus problema în acest fel. Trebuie să o evaluăm. Din punctul meu de vedere, luna iulie a fost o lună în care chiar s-a lucrat. Adică toate dosarele care au fost suspendate în perioada stării de urgență, cu mici excepții, au primit termene în lunile iunie-iulie. Dacă nu era această inițiativă, ar fi primit termene direct prin septembrie-octombrie. Chiar și numărul cauzelor efectiv soluționate în luna iulie a fost unul foarte bun.
Recent, Asociația Forumul Judecătorilor a propus măsuri prin care se urmărește, în principal, desfășurarea în sistem online a ședințelor de judecată, precum și restrângerea fazei orale în anumite cauze judiciare. UNBR a reacționat, apreciind că participarea la proces prin videoconferinţă ar putea fi o opțiune a părților în anumite categorii de litigii, însă nu o obligație impusă de lege.
Este clar că evoluţia tehnologică și evoluția informatică vor avea o pondere importantă şi în zona justiţiei. Au fost conferinţe internaţionale şi înainte de pandemie, în care s-a pus problema impactului tehnologizării asupra profesiilor juridice în general, și în special asupra profesiei de avocat. Este o temă discutată de cel puţin cinci ani la nivel internațional. Avem de altfel și noi la UNBR, un grup de lucru care studiază efectele digitalizării asupra justiției. Pandemia a accelerat dorinţele în zona asta, din motive de înțeles. După părerea mea, trebuie găsită linia de mijloc între beneficiile şi părţile mai puţin bune ale tehnologizării. Entuziasmul legat de aplicarea tehnologiei de ultimă generație în justiție nu trebuie să afecteze stabilitatea sistemului judiciar, conferită de acceptarea generală a unor principii fundamentale. Probabil, în realitate, cea mai bună soluţie ar fi un program-pilot bine aşezat, care să descopere şi avantajele şi dezavantajele sistemului, astfel încât să aflăm care sunt limitele tehnologizării justiţiei. Personal, cred că acum tehnologia va avea un aport semnificativ în justiţie în următoarele zone: relaţia cu arhivele, generalizarea informației online, adică drumul la arhivă al avocatului, dar şi al justiţiabilului, să fie unul cât mai restrâns; domeniul comunicării actelor; domeniul plăţii taxelor; domeniul căutării informaţiilor juridice. Vor exista programe informatice din ce în ce mai performante care probabil, îţi vor permite ca, într-un dosar cu 20 de volume, a câte o mie de pagini fiecare volum, dacă vrei să găseşti un act, să pui o întrebare computerului. Altfel, trebuie să iei la mână toate volumele şi îţi ia zile. În loc să cauți 3 zile un act pe care îl evaluezi juridic într-o oră, evident că ar fi mai bine ca un program performant să găsească actul în câteva secunde, iar apoi timpul de evaluare juridică (care revine avocatului) să fie mai generos.
În ceea ce priveşte comunicarea online a actelor, în România se solicită încă documentul în original. Cum se poate rezolva problema autenticităţii actelor?
România cred că a suferit, permanent, de o lipsă de încredere. De fapt, asta este problema. Perioada asta de pandemie a dovedit, însă, până la urmă, că poţi accepta, ca instituţie, un act în format electronic, bazându-te pe încredere, acolo unde vorbim de profesii juridice care îşi asumă o responsabilitate. Pentru că niciun avocat nu îşi va permite să trimită la instanţă un act care nu are o acoperire în original, ştiind că se expune la sancţiuni severe.
De ce credeți că generalizarea, permanentizarea și obligativitatea sistemului de videoconferință și, cu atât mai mult, restrângerea fazei orale în anumite pricini judiciare ar fi de natură să afecteze arhitectura procesului sub aspectul profund al drepturilor fundamentale, în special dreptul la apărare? ( am citat dintr-un comunicat al UNBR, datat 6 august).
Este o discuție legată de înlocuirea propriu zisă a prezenței în fața instanțelor cu o ședință online. S-a recurs, în perioada aceasta de pandemie, la înlocuirea propriu zisă a prezenței în faţa instanţelor cu o şedinţă online. În ceea ce priveşte permanentizarea, poziţia UNBR nu este de respingere totală, dar este una rezervată, în sensul că ea ar putea fi acceptată numai în măsura în care are la bază convenţia părţilor, ședința online are loc în anumite cauze sau în legătură cu o anumită parte a procesului ( ex: cercetarea judecătorească).
În opinia d-voastră, care ar fi tipurile de litigii pentru care participarea la proces prin videoconferință ar putea fi o opțiune a părților?
Tipurile de litigii, fără a face o enumerare exhaustivă, ar putea fi cele de natură urgentă (sunt cauze care se judecă în 24 de ore, iar uneori aceasta se suprapune cu faptul că părțile/avocații trebuie să parcurgă distanţe lungi pentru a se prezenta). Ar putea fi şi cauzele din zona mediului de afaceri şi a contenciosului administrativ. Dar cu circumstanțele pe care le-am prezentat anterior. O generalizare mi se pare prematură la ora actuală.
De ce?
Chiar dacă realizez o transmisie online de foarte bună calitate, emoţia, încărcătura, responsabilizarea actului judiciar nu sunt aceleaşi. Poate că aceste elemente pot fi văzute ca o angrenare în trecut, dar nu este aşa. Nu este întâmplător că Justiţia are rezervat un loc unde să se desfăşoare şi că locul acela semnifică ceva. Drumul până la instanță, participarea nemijlocită a părţilor, atmosfera sălii de judecată au un rol important în realizarea apărării și în conștientizarea de către cetățeni a acestui drept. Mulți spun că putem face toate astea şi de la birou, iar mâine chiar și de acasă, poate din bucătărie sau dormitor, în pantaloni scurţi şi sacou, de pildă, și că ce spune avocatul ar fi același lucru. Nu neg că, până la urmă, ar putea fi aceleași vorbe, dar nu ar fi același lucru! Justiția înseamnă și un cadru care asigură solemnitate și emoție, iar acesta este încă dependent de un Palat al Justiției! Tocmai de aceea sunt, încă, rezerve legate de generalizarea şi obligativitatea sistemului de videoconferință. La acestea se mai pot adăuga și aspecte ce țin de protecția publicității și mai ales a limitelor acesteia în spațiul virtual.
Dar permanentizarea aceasta nu ar exclude prezența vie a omului în sala de judecată.
Atîta timp cât este convenţională și limitată la anumite tipuri de cauze mi se pare că poate fi un progres. Eu mă tem, însă, de acele „progrese” care îneacă ideea. Unele sunt atât de hazardate, încât sfârşesc prin uciderea inclusiv a părţilor bune ale ideii. În realitate, în materie de drept, creşterea trebuie să fie una solidă, pentru că ai două planuri. Legea vine să consolideze, în general, o situaţie de fapt reclamată de mediul social sau judiciar. Când situația reclamată în societate nu concordă cu legea, mai devreme sau mai târziu, legea cade. Sunt exemple recente în materie penală, unde legea nu a compatibilizat cu gradul de acceptare pe care mediul social și judiciar era dispus să îl ofere, iar Curtea Constituțională a sancționat-o prin zeci de excepții de neconstituționalitate admise. Cel mai înţelept lucru ar fi ca Ministerul Justiţiei să îşi asume un proiect pilot din care să extragem părţile bune şi limitele acestora, fără a face un pas pe care ulterior să îl regretăm, să îl considerăm un regres şi să eliminăm apoi şi părțile bune alte ideii de tehnologizare.
Posibilitatea participării online a părţilor la proces elimină, practic, limitele impuse de distanţă, astfel că un avocat din Bucureşti poate reprezenta un client din Timişoara, să spunem. Am auzit discuţii în mediul avocaţilor cum că unii ar putea rămâne fără clienţi, în timp ce alţii, care au renume, să câştige mult mai mult.
Da, pot exista astfel de efecte. Este un aspect nu principal, dar conex. Sistemul ar putea genera o sporire a concurenței profesionale la nivel național, limitele de spațiu, timp și costurile asociate acestora fiind vizibil reduse. Un avocat cu nume bun la nivel naţional are, actualmente, o limită, o limită naturală a distanţei. Dacă el reduce această problemă, își va putea cel puțin tripla numărul de cazuri și își va reduce și costurile de deplasare. Desigur, ar fi pur speculativ să stabilim cine ar fi câștigătorii reali sub aspect profesional ai generalizării acestui sistem, dar este de intuit că printre ei ar trebui să se regăsească cei care refuză clientela din cauza lipsei de timp sau a faptului că serviciul avocațial implică o deplasare care ar avea un impact nejustificat sub aspect economic.
În această perioadă de mari restricții, au apărut foarte multe siteuri online de consultanță juridică, înregistrate de multe ori pe persoană fizică. Deținătorul unui astfel de site nu poate fi identificat în registrele de evidență a numelor de domenii, administrat de ICI. Aceste siteuri oferă, practic, consultanță juridică în mod ilegal. Ce demersuri ați făcut pentru diminuarea acestui fenomen?
Da, în perioada de pandemie am sesizat o intensificare a acestui fenomen. Au apărut mai multe site-uri care propun, fie intermedierea raporturilor dintre avocat şi client, fie chiar oferirea de consultanţă juridică. Nu ştiu, acum, care sunt legale, care sunt ilegale. Dar e cert că este un fenomen, care are şi accente de nelegalitate. Acolo unde se oferă consultanţă juridică, fără a spune cine o prestează şi fără nicio garanţie că cei care oferă consultanța sunt avocaţi, sunt în mod evident aspecte de nelegalitate. La fel, intermedierea între avocat şi client reprezintă un aspect interzis la nivelul Statutului profesiei de avocat. Ca să procedăm corect, am constituit un grup de lucru la UNBR care să analizeze fiecare caz în parte, urmând ca, în toamnă, să acţionăm acolo unde considerăm că se încalcă legea. Facem o analiză pentru fiecare caz în parte.
Distinct de cele amintite anterior, sunt si site-uri care oferă intermedierea relației dintre un avocat aflat în exerciţiul profesiei și client. Aici, așa cum am mai arătat în alte intervenții, provocarea cea mai mare constă în „împăcarea” unor norme etice și deontologice ale avocaților cu furnizarea acestor servicii online pe platformele deținute de terți. Acest aspect rezultă și din Regulamentul (UE) 2019/1150 din 20 iunie 2019 privind promovarea echității și a transparenței pentru întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online, direct aplicabil în statele membre, începând cu data de 12 iulie 2020: furnizorii de platforme, care oferă servicii de intermediere online pentru avocați, ar trebui să se consulte cu UNBR pentru a garanta respectarea deontologiei specifice profesiei. Am adus la cunoștință Ghidul CCBE (The Council of Bars and Law Societies of Europe) privind utilizarea platformelor online de către avocați, deoarece acesta analizează în detaliu riscurile la care se expun avocații dacă nu sunt foarte bine informați cu privire la anumite aspecte privind practicile platformelor și ce verificări trebuie să facă atunci când își oferă serviciile acestora.
Ați avut cazuri în care ați sesizat Parchetul?
Barourile au formulat nenumărate plângeri la parchet în legătură cu practicarea ilegală a avocaturii, dar acestea au vizat în general, modalitatea clasică de practicare ilegală a actelor specifice profesiei. Există o jurisprudență întreagă, există decizii date de ICCJ în interesul legii privind practicarea ilegală a avocaturii. În legătură cu manifestarea în spațiul online suntem în etapa de a evalua și decide cele mai eficiente mijloace de sancționare.
În ce măsură justițiabilul poate fi păcălit sau indus în eroare de astfel de site-uri?
Potențialul client nu cunoaște și nu i se poate pretinde în mod rațional să cunoască legislația specifică profesiei de avocat și în plus, este ,,educat” să accepte că ceea ce este în mediul virtual este legal. Prin urmare, poate fi ușor indus în eroare de un site care propune consultanța oferită de o ,,echipă de profesioniști”/,,echipă de juriști” sau alte formulări înșelătoare, care maschează în realitate (folosind abil volatilitatea specifică informației din spațiul virtual) faptul că persoanele în cauză nu au dreptul de a oferi consultanță juridică.
Interviul a fost realizat de Teo Dumitru și Dragoș Bone
foto: unbr.ro
