Înalta Curte de Casație și Justiție a respins zilele trecute recursul în casație – o cale extraordinară de atac a unei sentințe penale definitive – formulat de DNA într-unul din dosarele afaceristului Nelu Iordache, achitat ca urmare a aplicării deciziei CCR privind prescrierea faptelor:
- Detalii soluţie: Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 80/A din data de 20 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Bucureşti – Secția a II-a penală, în dosarul nr. 21491/3/2018 (1080/2021). Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie declarat de Ministerul Public rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi Imad Ali şi SC Bata Sky Imobiliare SA prin lichidator judiciar Consulta 99 SPRL, în cuantum de 680 lei fiecare, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 octombrie 2023.
Este vorba de dosarul Blue Air, în care Nelu Iordache a fost trimis în judecată de DNA, în iunie 2018, pentru evaziune fiscală şi delapidare, fiind acuzat că a înregistrat în contabilitatea fostei companii de transport aerian Blue Air achiziţii fictive de materiale publicitare, prejudiciind statul român cu 2 milioane euro. După cum amintește Agerpres, Nelu Iordache primise o condamnare la Tribunalul Bucureşti, în martie 2021, de 12 ani şi 6 luni închisoare. Ulterior, în ianuarie anul acesta, Curtea de Apel Bucureşti a dispus încetarea procesului penal împotriva omului de afaceri, pe motiv că faptele de care era acuzat Nelu Iordache s-au prescris, fiind aplicată în acest sens o decizie a Curţii Constituţionale adoptată în mai 2022. În același dosar, magistraţii au decis încetarea procesului penal şi în cazul lui Ali Imad, administrator de firme, care avea o condamnare de 7 ani închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală.
Potrivit DNA, în perioada februarie – aprilie 2011, Iordache Nelu a înregistrat în contabilitatea SC Bata Sky Imobiliare SA, achiziții fictive de materiale publicitare promoționale în valoare totală de 46.356.636,79 lei, din care TVA în cuantum de 8.972.252 lei. Prin aceste demersuri inculpatul a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 8.972.252 lei (echivalentul a 2.133.254 euro), reprezentând TVA dedusă în mod nelegal. Produsele respective ar fi fost achiziționate de la două societăți administrate de inculpatul Imad Ali. Ulterior, până în luna ianuarie 2014, inculpatul Iordache Nelu și-a însușit în mod necuvenit suma de 47.311.243 lei, pe care a „justificat-o” prin simularea unui împrumut pe care l-ar fi acordat firmei SC Bata Sky Imobiliare SA. În acest sens, a încheiat un contract prin care a atestat în mod neadevărat că a împrumutat societatea cu suma de 11.000.0000 euro, au mai susținut procurorii DNA.
Nelu Iordache se află în penitenciar, unde execută o condamnare definitivă de 11 ani şi 9 luni de închisoare într-un dosar legat de fraude cu fonduri europene alocate pentru construcţia autostrăzii Nădlac – Arad.