Divizia snacks a PepsiCo a pierdut un litigiu de 4 milioane de lei cu Consiliul Concurenței

Exclusivitate

Star Foods EM SRL este divizia Snacks a PepsiCo, gigantul american din industria băuturilor răcoritoare și alimentară. La data de 17.10.2014, Consiliul Concurenţei a decis deschiderea, din oficiu, a unei investigaţii, în temeiul prevederilor art. 25 lit a) şi art. 33 lit. a) din Legea concurenţei nr.21/1996, republicată, pe piaţa comercializării de produse alimentare din România. Ca urmare a investigaţiei efectuate, s-a constatat că, pe parcursul perioadei 2010-2016, între 3 reţele de magazine, respectiv fiecare dintre Auchan, Carrefour şi Cora şi 4 furnizori ai acestora, respectiv Star Foods, QAB, Strauss şi Nelson s-au încheiat înţelegeri anticoncurenţiale şi/sau practici concertate, prin care aceştia şi-au restricţionat comportamentul pe piaţă şi au stabilit, de comun acord, niveluri minime sau fixe ale preţurilor de vânzare către consumatorii finali. În urma investigației a fost sancționată atât încălcarea regulilor naționale, cât și a regulilor europene de concurență, pentru fixarea prețurilor de revânzare (de raft) în cadrul promoțiilor desfășurate de retaileri. Consiliul Concurenţei a constatat că în anumite cazuri preţurile de vânzare la raft nu se stabileau conform regulilor de piaţă prin raportul dintre cerere şi ofertă, ci furnizorul şi retailerul stabileau un pret fix sau minim pentru revânzarea produselor către consumatorul final. Această practică conduce la preţuri mai mari pentru consumatorul final, retailerul neputând să scadă preţul sub limita stabilită cu furnizorul.  Prin Decizia 71/14.12.2018, Consiliul Concurenței a sancționat pe cei 7 agenți comerciali cu amenzi usturătoare, cea mai mare amendă – 36,563 milioane de lei –  încasând-o Auchan Romania. Societatea Star Foods EM SRL a fost amendată cu suma de 3.930.920 lei, pe care a înțeles însă să o conteste în instanța de contencios administrativ.

Așa că, prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal, la data de 24.07.2019, reclamanta Star Foods EM S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, a solicitat, instanței în principal:
– anularea Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 71/14.12.2018 prin care Star Foods EM SRL a fost sancţionată cu o amendă de 3.930.920 lei, reprezentând 0,7% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar 2017, şi, pe cale de consecinţă, exonerarea Star Foods de la plata acestei amenzi;
-anularea Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 482/17.10.2014 prin care s-a declanşat investigaţia având ca obiect „posibila încălcare a art. 5 din Legea concurenţei, precum şi a art. 101 TFUE şi, pe cale de consecinţă, anularea Deciziei 71, ca fiind emisă în baza unui ordin de investigaţie nelegal;
-în subsidiar: – reducerea cuantumului amenzii dispuse prin Decizia atacată, respectiv de 3.930.920 lei, în baza principiului proporţionalităţii;
– obligarea autorităţii publice pârâte la plata cheltuielilor de judecată cauzate de judecarea prezentei cauze, în temeiul art. 453 alin. (1) C.proc.civ.

În octombrie 2020, instanța de fond a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată. In motivarea sentinței, consultată de Justnews, judecătorul a apreciat că amenda aplicată de Consiliu reclamantei a fost stabilită în limitele prevăzute de instrucţiuni, iar cuantumul de 0,7 % din cifra de afaceri aferentă anului 2017 nu pare ca fiind disproporţionat în raport de circumstanţele concrete ale săvârşirii faptei.  După ce reclamanta a atacat sentința cu recurs, litigiul a ajuns pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. La începutul lunii noiembrie, instanța supremă a dat dreptate definitiv Consiliului Concurenței:

  • Detalii soluţie: Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Start Foods EM S.R.L. împotriva Încheierii de şedinţă din 02 iunie 2020 și a Sentinței civile nr. 1091 din 27 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată astăzi, 08 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
spot_img

Articole recente

Cum s-a terminat procesul în care CSA Steaua București a contestat amenda primită pentru scandările suporterilor săi, la un meci din aprilie 2018

La data de 14 aprilie 2018, a avut loc partida de fotbal dintre echipele CSA Steaua şi Academia Rapid,...

Mai multe articole din aceeași categorie