Pe data de 15 iulie 2015, Agenția Națională de Integritate anunța,într-un comunicat de presă, că a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 722.230,92 Lei (aprox. 204.241 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada 2000 – 2012 de către FLORENTINA COSTACHE (fostă TEODOROVICI), funcționar public în cadrul Ministerului Transporturilor ( director adjunct al Direcției Generale Relații Financiare Externe din cadrul AM Post – MT), împreună cu familia. Din familie făcea parte, în acea perioadă ( 2000-2012), Eugen Orlando Teodorovici, ministru de finanțe al României în două guverne, între 30 martie 2015 – 17 noiembrie 2015 și între 29 ianuarie 2018 – 4 noiembrie 2019. După anunțul din iulie 2015, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel București, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate, împreună cu familia, de către FLORENTINA COSTACHE (fostă TEODOROVICI), în perioada 2000 – 2012. Au urmat apoi procese în instanță, care s-au finalizat ieri, 12 martie 2020, cînd Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat sentința: Respinge recursul declarat de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 2849 din data de 5 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2020. https://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=200000000345825