Decizia referitoare la prescrierea faptelor scapă de pușcărie un francez rezident în România, judecat pentru înșelăciune

Exclusivitate

În septembrie 2016, prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Q.J.M. sub aspectul săvârşirii, în concurs real a 3 (trei) infracţiuni de înşelăciune. În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, că la data de 03.07.2015, inculpatul a indus în eroare S.C. Autoimpex SPRL cu sediul în Belgia, cu prilejul încheierii unui contract de vânzare având ca obiect un autoturism marca Dodge Ram. Astfel,  deşi persoana vătămată, în calitate de cumpărător, a virat suma de bani stabilită ca preţ, respectiv 18.000 euro, în contul bancar indicat de vânzător, acesta a susţinut că suma de bani nu a fost virată în cont. Apoi, în ziua următoare, respectiv 07.07.2015, inculpatul a vândut autoturismul unei alte persoane fizice, fapt ce denotă că vânzătorul nu a intenţionat niciodată să vândă respectivul autoturism, ci doar să încaseze suma de bani convenită ca preţ, creând astfel o pagubă în cuantum de 18.000 euro în patrimoniul persoanei vătămate.  În aceeași perioadă, inculpatul în calitate de proprietar al autoturismului marca Dodge Ram, l-a indus în eroare pe un angajat al unei alte persoane juridice, SC Nuance Auto SARL, prin oferirea spre vânzare a unui autoturism marca Dodge Ram. Deşi și această persoană vătămată, în calitate de cumpărător, a virat suma de bani stabilită ca preţ, respectiv 18.000 euro, în contul bancar indicat de vânzător, acesta a susţinut că suma de bani nu a fost virată în cont. Cu o lună înainte, în iunie 2015, înculpatul l-a indus în eroare și pe un reprezentant al unei alte persoane vătămate, S.C. Music Management S.R.L., utilizator al autoturismului Land Rover, determinându-l să îi predea bunul, în baza afirmaţiei nereale că autoturismul va fi vândut de societatea finanţatoare, iar preţul va fi folosit pentru achiziţionarea unui alt autoturism ce va face obiectul unui nou contract de leasing, creând astfel o pagubă în patrimoniul persoanei vătămate.

În aprilie 2022, Judecătoria Sectorului 1 l-a găsit vinovat pe francez de două fapte de înșelăciune și l-a condamnat la o pedeapsă rezultantă finală de 2 ani și 8 luni închisoare cu executare în regim de detenție. Instanța a admis și acţiunea civilă formulată de părțile civile, obligându-l pe francez la plata către acestea a sumelor de 36.000 de euro și 52.658,32 lei, cu titlu de daune materiale.  De menționat că procesul de la Judecătoria Sectorului 1 a durat mai bine de 5 ani, din februarie 2017 și până în 7 aprilie 2022, cînd s-a pronunțat prima soluție în dosar.

Francezul a atacat apoi decizia judecătorului cu apel, dosarul ajungând pe rolul Curții de Apel București, în mai anul trecut. În data de 19 decembrie 2022, la câteva luni după ce Curtea Constituţională a României a declarat neconstituţional un articol din Codul Penal, care permitea procurorilor să întrerupă cursul prescripţiei prin administrarea de noi probe, iar ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că decizia CCR privind prescrierea faptelor se aplică retroactiv, pe principiul legii penale mai favorabile, Curtea de Apel București decis să înceteze procesul penal pentru săvârșirea infracțiunilor de care a fost acuzat, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. Totuși, instanța de apel a decis să mențină celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu erau contrare deciziei, inclusiv cele cu privire la admiterea acțiunii civile și menținerea sechestrului asigurator.

spot_img

Articole recente

Autoritatea Națională pentru Cetățenie precizează care este durata medie de soluționare a cererilor de cetățenie română

Autoritatea Națională pentru Cetățenie informează, într-un comunicat, că, ținând cont de numărul total de cereri, indiferent de obiectul acestora,...

Mai multe articole din aceeași categorie