Dosarul penal
La data de 27.02.2015 s-a înregistrat, pe rolul Parchetului de lângă Tribunalul Bucureşti, sesizarea formulată de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, vizând operaţiuni suspecte de spălare de bani efectuate de mai multe persoane fizice și juridice. Persoanele suspectate au creat un sistem prin care cinci societăți comerciale controlate și administrate în fapt de XXX s-au sustras de la îndeplinirea obligațiilor fiscale către bugetul de stat, respectiv de plata TVA și impozit pe profit, după caz, prin evidență în contabilitate și în documentele legale (deconturile de TVA și declarațiile privind obligațiile de plată către bugetul de stat), a unor operațiuni fictive, prin care obligațiile fiscale erau descărcate în mod fictiv, fără a fi plătite bugetului de stat. Modul de operare a acestora a presupus păstrarea aparenței desfășurării unor activități legale a societăților implicate, sens în care, în perioadele în care au fost utilizate, pentru acestea au fost depuse la organele fiscale declarații și raportări care să corespundă cu operațiunile scriptice în care au fost implicate, după care acestea au fost radiate, dizolvate sau lichidate. În același timp, prin conturile bancare deschise de cele cinci societăți au fost create circuite financiare complexe prin care sumele de bani, încasate de persoanele juridice ce înregistrau cheltuieli nereale/operațiuni fictive, erau transferate succesiv, pentru ca în final să fie retrase în numerar, fie de la ATM-uri, fie direct de la ghișeul bancar. Prin acest circuit s-a urmărit generarea în mod artificial de cheltuieli și TVA deductibile în favoarea unor scopuri comerciale ce constau în diminuarea obligațiilor de plată către bugetul consolidat al statului. Prejudiciul cauzat bugetului de stat era în cuantum de 8.982.728 lei, la care se adaugă accesorii fiscale aferente.
Nouă ani mai târziu, prin Ordonanţa din 09.05.2024 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a dispus, printre altele, clasarea cauzei faţă de XXX, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod Penal şi art. 5 Cod Penal, şi complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 Cod Penal din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod Penal din 1969 şi art. 5 Cod Penal, întrucât a intervenit prescripţia. Parchetul a menținut însă sechestrul asigurător aplicat printr-o ordonanţă emisă la 21.02.2019, asupra tuturor bunurilor imobile ale acestuia, în vederea recuperării pagubei produse prin infracţiunea de evaziune fiscală.
Latura civilă
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 27.06.2024, reclamanta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, a solicitat instanței obligarea pârâtului XXX la plata sumei de 8.982.782 lei, reprezentând prejudiciu datorat bugetului consolidat al statului, precum şi la plata obligaţiilor fiscale aferente acestei sume, calculate de la data la care s-a produs prejudiciul şi până la data plăţii efective a debitului principal. De asemenea, aceasta a solicitat şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În motivare, reclamanta a arătat că, chiar dacă pârâtul XXX nu a fost sancţionat pe latură penală pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală constând în evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru tragerea la răspundere civilă a acestuia, în special motivat de faptul că s-a dispus menţinerea măsurilor asigurătorii instituite în cauză, prin ordonanţa de clasare. A mai susţinut reclamanta că sunt întrunite cerinţele atragerii răspunderii civile delictuale a pârâtului prevăzută de art. 1357 Cod civil, respectiv prejudiciul, fapta ilicită, vinovăţia şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu. Astfel, prejudiciul adus bugetului de stat este unul cert, în sumă de 8.982.728 lei reprezentând TVA şi impozit pe profit, produs ca urmare a acţiunilor întreprinse de către pârât, aspecte descrise pe larg în cuprinsul ordonanţei de clasare din data de 09.05.2024, ordonanţă împotriva căreia reclamanta a formulat plângere. În ceea ce priveşte fapta ilicită, reclamanta a susţinut că aceasta nu poate fi pusă la îndoială în raport de constatările organelor fiscale şi de cercetare penală, din probele administrate în cadrul urmăririi penale rezultând cu certitudine că fapta descrisă a fost săvârşită de către pârât, cu încălcarea dispoziţiilor fiscale şi contabile, fiind, pe cale de consecinţă, dovedit fără dubiu caracterul ilicit al faptei, pârâtul acţionând cu intenţie directă, între fapta ilicită şi prejudiciu existând o legătură de cauzalitate. Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare, însă s-a prezentat la termenele de judecată.
Calitatea procesuală a reclamantei și urmarea
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reţine că, cu titlu preliminar, în temeiul art. 248 alin. (4) Cod de procedură civilă, conform căruia „instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.”, va soluţiona cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată din oficiu. Astfel, conform art. 36 Cod de procedură civilă, „calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.” Aşadar, calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat (calitatea procesuală activă), precum şi între persoana chemată în judecată în calitate de pârât şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii (calitatea procesuală pasivă). Reclamantul, fiind cel care porneşte acţiunea, este cel care trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă a persoanei pe care a chemat-o în judecată. Se cuvin a fi menţionate, în context, cele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale, care face trimitere la Decizia în interesul legii nr. 17/2015 şi care, la paragraful 29, arată că „Pe de altă parte, prin Decizia din 28 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.390 din 20 mai 2019, Curtea a reținut că, dată fiind natura infracțiunilor prevăzute de art.8 și art. 9 din Legea nr.241/2005, la care face trimitere art.10 din aceeași lege, în aceste cauze parte civilă este întotdeauna Statul Român).”
Or, însăşi reclamanta a arătat, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, că prejudiciul constă în suma datorată bugetului consolidat al Statului, astfel încât aceasta (ANAF) nu are calitate procesuală activă, titularul dreptului fiind Statul Român. În plus, reclamanta a formulat cererea în nume propriu, nu în calitate de reprezentantă a Statului Român, care, în raporturile civile ar fi fost reprezentat de Ministerul Finanţelor, afară de cazul în care legea stabileşte un alt organ în acest sens, astfel cum prevede art. 223 alin. (1) Cod civil. În lumina celor evidențiate anterior, la data de 3 iunie 2025, Tribunalul București a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată din oficiu şi a respins cererea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Reclamanta a atacat în zadar soluția cu apel. În vara acestui an, Curtea de Apel București a pronunțat soluția sa, care nu este însă definitivă și poate fi atacată cu recurs la instanța supremă:
- Solutia pe scurt: Respinge apelul, ca nefondat. Cu drept de recurs, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată astăzi, 07.07.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
