De ce a fost respinsă solicitarea unui italian ca PROTV să șteargă materialele ce îl înfățișau în 2016, când fusese reținut pentru că ar fi înșelat 27 de concetățeni, ce se visau avocați

Exclusivitate

În data de 3 februarie 2016, pe site-ul stirileprotv.ro a fost publicat un articol de presă și un videoclip sub titlul “Metoda prin care o româncă si iubitul ei au păcălit cu 40.000 de euro 27 de italieni care se visau avocați. Ce riscă acum”. Articolul și înregistrarea video prezentau următoarele informații: „Pentru că nu reușeau să treacă examenul ca să intre în Baroul din Italia și să poată profesa, au crezut că pot obține licențe mai ușor dacă urmează un curs în România. Au găsit anunțuri pe internet și au dat 3.500 de euro, pentru ca, în cele din urmă, să afle că au fost păcăliți. XXXXXX ( nota autorului: Justnews a decis, din considerente morale, să nu publice numele acestuia) și Elena, iubita lui, s-au cunoscut în Italia, dar de patru ani locuiesc în România. Sunt suspectați că ar fi câștigat 40.000 de euro dintr-o înșelăciune care nu a presupus un efort prea mare. Cei doi au creat câteva pagini de internet, pe care au promovat niște cursuri care le-ar fi garantat absolvenților de Drept intrarea în Uniunea Barourilor din România și posibilitatea de a profesa apoi în Italia. Au reușit să fie suficient de credibili încât să determine 27 de italieni sa le vireze banii. Site-urile create nu mai sunt acum disponibile, dar am găsit unul dintre anunțurile lor într-un articol din presa italiană: „Vreți să deveniți avocați, dar nu vreți sa treceți prin lunga odisee a examenului de stat? Nu vă faceți griji: este suficient să plătiți, să vă luați două zile libere si să plecați la București.” Totodată, în materialul video apar imagini cu italianul filmat pe stradă în timp ce se prezintă la organele de anchetă, dar și declarații ale purtătorului de cuvânt al Poliției municipiului București cu detalii din ancheta penală.

6 ani mai târziu, în iunie 2022, italianul, în calitate de reclamant, formulează la Judecătoria Sectorului 2 o cerere de chemare în judecată a pârâtei SC PRO TV SRL, în care solicita instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei să șteargă articolul și videoclipul publicate pe toate platformele ce îl înfățișează, precum și obligarea pârâtei la plata daunelor morale de 20.000 euro și a cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, consemnate de rejust.ro, reclamantul a arătat că acel articol, însoțit de imagini, se regăsește încă pe site-ul ProTV deși au trecut mai bine de 8 ani de la data publicării acestuia. Articolul îi afectează viața privată și cea profesională, căci în prezent este acționar principal în cadrul unei societăți comerciale care își desfășoară activitatea în cadru legal, fiind autorizată de instituțiile statului, iar articolul publicat pe site-ul ProTV îl împiedică să-și desfășoare activitatea întrucât potențialii clienți, printr-o simplă căutare pe internet a numelui său, descoperă acel articol, creîndu-si astfel o falsă imagine asupra societății pe care o deține.

Prin sentința civilă nr. 6013/16.05.2023 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta SC PRO TV SRL, ca neîntemeiată. Judecătorul a apreciat că, în situaţia cazului de faţă, sursa materialului publicat a fost una oficială, respectiv informații dintr-un dosar penal, inclusiv declarații ale unui reprezentant al poliției. Raportat la aceste declarații ale unui funcționar public, instanța constată că afirmaţiile din articol expuse mai sus nu au fost făcute cu intenţia de a-l discredita pe reclamant ci în vederea furnizării unor informaţii de interes public, susţinută de o bază factuală concretă. În concluzie, instanța a apreciat că nu se poate reţine săvârşirea unei fapte ilicite de natură a aduce atingere dreptului la viaţă al reclamantului reglementat de art. 8 al CEDO, activitatea întreprinsă de pârâtă încadrându-se în limitele libertății de exprimare.

Reclamantul a atacat apoi sentința cu apel la Tribunalul București. Numai că apelul a fost formulat tardiv, după cum a constatat magistratul care a pronunțat soluția în 9 septembrie 2024. Instanța a arătat că, calculând termenul procedural pe zile libere conform 181 alin. 1 C. proc. civ., de la data comunicării – 19.01.2024, până la data depunerii cererii de apel – 28.02.2024, s-a constatat că cererea a fost înregistrată după expirarea termenului de declarare a recursului, ultima zi fiind pe 19.02.2024 – zi lucrătoare (luni), astfel că cererea de apel este făcută cu depășirea termenului legal.

Reclamantul nu a renunțat și a atacat soluția cu recurs. În data de 12 februarie 2025, Curtea de Apel București a soluționat definitiv litigiul:

  • Solutia pe scurt: Admite excepţia netimbrării. Anulează recursul, ca netimbrat. Definitivă. Pronunţată azi, 12.02.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
spot_img

Articole recente

Liber la depunerea candidaturilor pentru postul de procuror-șef european, ce este deținut până în octombrie 2026 de Laura Codruța Kovesi

Comisia Europeană a anunțat luni, 28 aprilie 2025, că se pot depune candidaturi pentru funcția de procuror-șef european, în...

Mai multe articole din aceeași categorie