Justnews.ro

Magistratul suspendat Camelia Bogdan, unul din cei doi judecători care l-au condamnat în 2014 pe mogulul Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare pentru privatizarea frauduloasă a ICA, a pierdut marți, 29 septembrie, un proces la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Detalii soluţie: Respinge cererea de suspendare a judecăţii formulată de recurenta-reclamantă Bogdan Camelia. Respinge recursul declarat de reclamanta Bogdan Camelia împotriva deciziei civile nr. 251/CA din 15 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Constanţa– Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 septembrie 2020.

Camelia Bogdan s-a judecat în acest proces în principal cu Inspecția Judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) și Marea Lojă Națională a României (MLNR), în frunte cu Marele Maestru Radu Bălănescu și Cătălin Tohăneanu, Mare Secretar.

Ce a cerut Camelia Bogdan

Camelia Bogdan cerea obligarea pârâților, CSM și MLNR, să facă publice:  lista conținând declarațiile de adeziune și jurămintele magistraților români, care nu și-au declarat apartenența la francmasonerie; declarațiile de adeziune/jurămintele de ucenic/calfă/maestru/maestru mason depuse de magistrații care nu și-au declarat apartenența la masonerie;  petițiile de inițiere a magistraților care nu și-au declarat apartenența la masonerie;  în temeiul dispozițiilor  art. 5 alin. 1 lit. E din Legea nr. 544/2001, chitanțele care atestă plăți către MLNR pentru inițiere/dobândire grade/cotizații/orice alt titlu de către magistrați masoni care nu și-au declarat apartenența la masonerie, modul de reflectare și dovada reflectării acestora în evidențele contabile ale MLNR, fluxurile financiare generate de utilizarea acestor sume de bani, cu specificarea destinatarilor finali ai acestor sume în privința cărora există suspiciunea rezonabilă că provin din săvârșirea de infracțiuni și care se cuvin bugetului de stat, cu titlu de produs al infracțiunii, indiferent dacă există sau nu o trimitere în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin.1 lit. c din Legea nr. 656/2002, în varianta faptică a dobândirii de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni.

Ea a invocat în acest sens dispozițiile art. 204 Cod procedură civilă, Legea nr. 544/2001, dispozițiile Legii nr. 303/2004, dispozițiile Regulamentului de Ordine Interioară al judecătorilor și procurorilor, dispozițiile Regulamentului Inspecției Judiciare.

Ce au constatat judecătorii

Judecătorii au constatat că, în mod clar, există obligația legală a magistraților de a face publică, în cadrul declarației de interese, calitatea de membru al unei asociații, fundații sau al altei organizații neguvernamentale, această chestiune reprezintă o informație de interes public, fiind de natură a afecta capacitatea de exercitare a funcției. Astfel cum a stabilit chiar CSM, prin Hotărârea nr. 886/20.08.2013, judecătorii și procurorii au obligația de a completa calitatea de membru în asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale, inclusiv cele masonice , în cadrul declarației de interese prevăzute de art. 5 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 și de Legea nr. 176/2010.

Unde este problema

Problema care se pune în cauză este aceea de a stabili însă dacă, în raport de cererea reclamantei adresată celor doi pârâți, refuzul acestora de furnizare a informațiilor publice este unul nejustificat, conform art. 2 alin.1 lit. h din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește obligația CSM  de a comunica informațiile solicitate de reclamantă, Curtea reține că, potrivit art. 17 din Hotărârea Plenului CSM nr. 326/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului, „CSM întocmește și păstrează dosarele profesionale ale judecătorilor și procurorilor, în condițiile legii.”, iar conform art. 60 lit. j) din HPCSM nr. 326/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a CSM, aceste dosare cuprind, printre alte înscrisuri, „ declarațiile prevăzute de Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și alte declarații date de judecători și procurori în temeiul unor legi speciale, care se păstrează de Consiliu”.

Prin urmare, CSM  deține doar acele informații de interes public cuprinse în declarațiile de interese date de magistrați, informații care sunt publicate pe pagina de internet a instituției și a Agenției Naționale de Integritate conform art. 6 din Legea nr. 176/2010, fără a avea la dispoziție informațiile solicitate de reclamantă, respectiv acele informații care vizează apartenența unora dintre magistrați la asociații de tipul lojei masonice și care nu au fost menționate de aceștia în declarațiile de interese.

În egală măsură, Curtea consideră că pârâtul CSM nu poate fi obligat de instanță la cererea reclamantei, în temeiul Legii nr. 544/2001, să solicite aceste informații asociației Marea Lojă Națională din România, o astfel de solicitare neîncadrându-se în dispozițiile legii speciale. Legea nr. 544/2001 asigură accesul oricărei persoane la informațiile de interes public, obligând entitatea deținătoare de astfel de informații să le comunice solicitantului fără dovedirea unui interes propriu, privat, în timp ce cererea reclamantei de a pretinde CSM o anumită conduită nu poate fi examinată decât în condițiile legii generale, respectiv ale Legii nr. 554/2004, care presupun în primul rând dovedirea unui drept subiectiv sau interes legitim propriu încălcat, interesul legitim public fiind întotdeauna subsidiar (art. 8 alin. 1/1 din Legea nr. 554/2004).

Instanța nu îi poate obliga pe masoni

Referitor la poziția pârâtei Asociația Marea Lojă Națională din România, Curtea reține că, potrivit celor expuse, această asociație are, în principiu, obligația de a comunica, la cererea oricărei persoane interesate, informații privind calitatea de membru în asociație a unor magistrați, astfel de informații fiind de interes public. Cu toate acestea, în raport de modalitatea în care reclamanta a înțeles să formuleze cererea adresată pârâtei, nu se poate considera că refuzul de comunicare a informațiilor este unul nejustificat. Instanța consideră că pârâta nu are obligația legală de a deține o situație centralizată a membrilor săi după eventuala funcție publică sau nepublică deținută de aceștia, astfel că rămâne în sarcina solicitantului de a identifica persoanele cu privire la care solicită informațiile publice și de a indica și dovedi pârâtei funcțiile publice deținute, funcții care justifică incidența prevederilor Legii nr. 544/2001. Ori, în condițiile în care reclamanta a precizat chiar în fața instanței de contencios administrativ că a solicitat ca pârâta să-i furnizeze informații cu privire la toți magistrații din țară, în mod evident o astfel de cerere, extrem de generală și vagă, nu oferă datele necesare identificării informațiilor, neputând fi soluționată în mod favorabil.

Concluzia instanței

Curtea de Apel Constanța, unde s-a judecat procesul pe fond, a constatat că în cauză nu a fost dovedit refuzul nejustificat al celor doi pârâți de a comunica reclamantei informațiile de interes public solicitate, motiv pentru care a respins acțiunea ca nefondată. 

 

 

 

Alte articole