Justnews.ro

Judecătorii instanței supreme au hotărât săptămâna trecută să respingă definitiv pretențiile soților Iorgulescu (George Gino și Gabriela) în disputa judiciară pe care aceștia o aveau cu Raiffeisen Bank SA.

  • Detalii soluţie: Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi IORGULESCU GABRIELA şi IORGULESCU GEORGE GINO împotriva deciziei civile nr. 1833A/2017 din 25 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă RAIFFEISEN BANK SA. Definitivă.
Pretențiile soților Iorgulescu

Soții Iorgulescu au dat banca în judecată în legătură cu două contracte de credit încheiate la sfârșitul anului 2007. Valoarea celor două credite depășea 2,8 milioane lei la data contractării, iar la data chemării în judecată valoarea lor trecea de 5,5 milioane lei. Reclamanții au cerut instanței să constate că valoarea creditului echivalent în franci elvețieni (CHF) a crescut cu un procent de aproximativ 120% comparativ cu valoarea creditului, ducând în mod evident la o creștere cu același procent a valorii ratelor pe care împrumutatul se obliga a le achita către bancă.

În consecință, soții Iorgulescu cereau judecătorilor următoarele:

  • constatarea caracterului abuziv și nul al unor clauze cuprinse în contractele de credit
  • obligarea pârâtei Raiffeisen Bank să considere ca încasată și rambursată anticipat, din sumele aferente creditelor, suma încasată în CHF sau contravaloarea în lei la paritatea leu/CHF din ziua plății, cu titlu de dobândă și diferența de curs valutar începând de la data la care dobânda a devenit variabilă și până la data îndeplinirii obligației băncii de restituire integrală și efectivă a dobânzii și a diferenței de curs valutar;
  •  obligarea pârâtei la calcularea ratelor lunare exigibile pe baza cursului de schimb franc elvețian/leu aplicat de bancă în ziua punerii la dispoziție a împrumutului contractat;
  •  obligarea pârâtei să emită un nou plan de rambursare a creditului prin eliminarea costurilor relative la dobânda calculată în temeiul art. 3.1, 3.2, 3.3 din convențiile de credit și exonerând împrumutatul de obligația plății pe viitor a dobânzii în maniera stipulată la art. 3.3, pe durata derulării convențiilor,
  • obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Argumentele băncii

Pârâta Raiffeissen Bank a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată cu argumentul principal că nu a fost vorba de contracte standard, ci de contracte negociate. Astfel, banca a susținut că soților Iorgulescu le-au fost oferite două facilități de credit cu dobânda variabilă stabilită de indicele Libor încă din anul 2008 neexistând la acel moment un astfel de produs pe piața bancară. Raiffeisen Bank a mai precizat că în anul 2013 au fost încheiate acte adiționale prin care marja băncii a fost diminuată, asta însemnând că părțile au negociat anumite clauze contractuale inclusiv cele cu privire la dobândă.

Opinia judecătorilor

Judecătorii au constatat, din analiza înscrisurilor depuse la dosar, că, în această speță, dată fiind situația particulară a consumatorului, puterea financiară a acestuia și anvergura sa publică, atât în calitate de persoană cu influență în lumea sportului cât și în calitate de om de afaceri, cele două părți ale contractelor de credit s-au aflat, la încheierea acestora, pe poziții de egalitate juridică. Consumatorul, respectiv soții Iorgulescu, a avut posibilitatea și chiar a influențat atât moneda acordării creditului cât și conținutul clauzelor privind dobânda, modalitatea de calcul a acesteia, comisioanele de procesare, administrare lunară și rambursare anticipată.

Prin urmare, Curtea a constatat că banca a dovedit, cu înscrisuri, existența unor negocieri la încheierea contractului. În ceea ce privește caracterul negociat al clauzelor contestate, potrivit art. 4 din L 193/2000, în forma în vigoare la momentul încheierii contractelor contestate, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Prin urmare, pentru ca o clauză să poată fi analizată sub aspectul caracterului abuziv, se impune ca aceasta să nu fi fost negociată.

Cum, potrivit celor de mai sus, s-a reținut caracterul negociat al clauzelor contestate, Curtea a constatat că soluția de respingere ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată este corectă, acest fapt (caracterul negociat al contractului) fiind suficient pentru a atrage respingerea acțiunii.

foto: wikimedia.rog

Alte articole