Judecătorii Curții de Apel București au răsturnat o sentință a Tribunalului București și i-au dat dreptate reclamantului S.K.D., care a dat Statul Român în judecată pentru că a stat în arest aproape 5 luni.
- Solutia pe scurt: Admite apelul. Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că: Admite în parte acțiunea. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 20.000 euro, în echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale, precum şi la plata dobânzii legale aferente începând cu data introducerii acţiunii 30.09.2016 şi până la data plăţii efective. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinței. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, astăzi, 23.02.2022.
Document: Hotarâre 288/2022 23.02.2022
Anterior, la 15 octombrie 2018, după 2 ani de proces, Tribunalul București a decis să respingă cererea formulată de S.K.D. ca neîntemeiată.
Pretențiile
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă, la data de 30.09.2016, reclamantul S.K.D. a solicitat:
- obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 5.000.000 Euro, din care l.000.000 Euro reprezintă daune materiale, iar 4.000.000 Euro reprezintă daune morale suferite de acesta ca urmare a arestării preventive prin privarea nelegala de libertate, duratei procesului si a prejudiciilor materiale, familiale, personale si din punct de vedere al sănătății suferite în aceasta perioada;
- obligarea paratului la plata dobânzii legale aferente sumei de 5.000.000 Euro începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, sau a sumei care se va stabili cu titlu de daune materiale și morale, pana la achitarea integrala a sumei stabilite cu titlu de daune
- obligarea paratului la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate in dosar.
Dosar DIICOT
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în fapt, ca urmare a încheierii la data de 19.10.2009 a unui contract de împrumut sub semnătură privată redactat si semnat și de către 2 avocați, contract încheiat de împrumutător si Y.A., în calitate de împrumutat, prin care i-a împrumutat acestuia din urmă o sumă importantă de bani pe care trebuia să o restituie pana la 30.06.2010, dat fiind faptul că împrumutatul avea un dosar de cercetare penală pe numele său și a încercat să scoată bani din țară, procurorii au considerat că S.K.D. a aderat la un grup infracțional organizat, motiv pentru care s-a efectuat o perchiziție la locuința sa, în urma căreia au fost ridicate unele înscrisuri printre care și contractul de împrumut.
S.K.D. a fost reținut apoi pentru 24 de ore si ulterior arestat preventiv pentru o perioada de 30 de zile începând cu data de 29.01.2010. El a fost acuzat de săvârșirea mai multor infracțiuni si trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup de crimă organizată prev. de art. 7 alin. 1 si 2 din Legea 39/2003, pentru spălare de bani prev. de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002 si pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 Cod penal din anul 1969.
Reclamantul a învederat că a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de mai sus, chiar daca nu a fost făcut împotriva sa vreun denunț, vreo plângere penală sau sa existe măcar procesul verbal de sesizare din oficiu, astfel că de la dosarul cauzei a lipsit actul de sesizare al instanței. El a arătat că, urmare a reținerii si arestării preventive, precum si ca urmare a cercetării în dosarul penal menționat si trimiterii în judecată, dosar care a durat 6 ani până la pronunțarea achitării de către instanța de apel la 06.04.2016, consecințele au fost dezastruoase pentru întreaga familie, dar mai ales pentru persoana sa, atât pe plan financiar-material, familial, personal, dar si din punct de vedere al sănătății fizice si psihice.
Condamnat la fond, achitat în apel
După ce a fost trimis în judecată în respectiva cauză, prin sentința penală nr. 868/21.03.2014 a Tribunalului București – Secția a I-a Penala, instanța de fond a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina reclamantului, l-a achitat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. art. 29 alin. 1, lit. b din Lege nr. 656/2002, dar l-a condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal ( infracțiunea de aderare la un grup infracțional organizat), precum și la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002 ( infracțiunea de spălare a banilor).
Împotriva acestei sentințe, S.K.D. a declarat apel în termenul legal, iar instanta de apel, Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, prin decizia penală nr. 605 a dispus achitarea acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 7 alin. 1 si 2 din Legea 39/2003, precum și achitarea sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 23 alin. 1, lit. a din Legea 656/2002. Instanța a mai constatat că reclamantul a fost reținut și arestat preventiv în cauză de la data de 29.01.2010 până la data de 18.06.2010, respectiv pe o perioadă de 4 luni, 22 de zile si 8 ore.