Curtea de Apel București a declinat la Tribunalul București cererea de redeschidere a anchetei în dosarul „10 august”

Exclusivitate

Curtea de Apel București a declinat luni competența către Tribunalul București pentru soluționarea cererii DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva șefilor Jandarmeriei în dosarul „10 august”.

Soluția pe scurt: Admite excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală – judecător de cameră preliminară. Declină competenţa de soluţionare a cererii de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, dispuse prin ordonanţa nr.111/II-2/2020 din 04.08.2020 a procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în favoarea Tribunalului Bucureşti – judecător de cameră preliminară. În baza art.29 alin.5 din Legea nr.47/1992 respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.90 din Legea nr.135/2010 (Codul de procedură penală), formulată de intimatul Cucoş Gheorghe Sebastian, prin apărător. Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare în privinţa dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Definitivă în privinţa restului dispoziţiilor. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 10.08.2020, ora 1530.

Săptămâna trecută, Curtea de Apel București a decis să amâne pentru luni, 10 august, discutarea cererii DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva șefilor Jandarmeriei. Anterior, procurorul şef al DIICOT, Giorgiana Hosu, a infirmat parţial soluţia de clasare a dosarului ”10 august” şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie. În cazul în care instanța va aproba ordonanţa DIICOT, se va redeschide urmărirea penală faţă de colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, fost prim adjunct al Jandarmeriei Române; maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti; colonelul Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române; comisarul şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din MAI. Ei vor fi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

foto: wikipedia.org

spot_img

Articole recente

Gigi Becali va afla în curând dacă rămâne cu suspendarea și amenda decise de FRF pentru afirmațiile jignitoare făcute la adresa unui arbitru-femeie

Patronul clubului de fotbal FCSB, George (Gigi) Becali va afla peste două săptămâni dacă rămâne cu suspendarea și amenda...

Mai multe articole din aceeași categorie