Fiu al medicului Alexandru Slătineanu și al Irinei Metaxa, Barbu Slătineanu a fost un ofițer de carieră, scriitor și avizat colecționar de artă. Barbu Slătineanu a scris despre ceramica românească și arta populară română, dar și lucrări de literatură (nuvele, povestiri – unele nepublicate – chiar și un roman, intitulat „Sub semnul paloșului”). Colecția lui Barbu Slătineanu, inițiată de tatăl acestuia, cuprindea artă populară românească, pictură și grafică românească și europeană. Interesul acestuia pentru artă a fost întreţinut de soţia sa, Alexandra Slătineanu, fiica diplomatului Alexandru Lahovari.
« Colecţia de Artă Comparată Alexandra şi Barbu Slătineanu» cuprinde peste 400 de obiecte create în spaţiul românesc, occidental şi oriental. Alexandru Slătineanu a început să-şi alcătuiască colecţia pe la 1900, frecventând anticariatele împreună cu prietenul său, dr. Ion Cantacuzino, în căutarea obiectelor dorite, gravuri şi diverse obiecte de artă decorativă. Atunci a descoperit, în vitrina unui anticar – celebrul negustor de artă Ambroise Vollard – şi a achiziţionat desenul „Culegătoarea de morcovi” de Vincent van Gogh. Desenul este în mod incontestabil cea mai valoroasă piesă de artă occidentală din colecţie şi singura lucrare de Vincent Van Gogh aflată într-un muzeu din România.
Prin Decretul nr. 92/1950 a fost naționalizat imobilul din Bucureşti în care domicilia familia Slătineanu, iar odată cu preluarea imobilului, autorităţile noii Republici Populare Române au ameninţat în repetate rânduri cu distrugerea obiectelor de artă aflate în interiorul acestuia. Pe fondul exercitării de către reprezentanții noii puteri instalate sub controlul sovieticilor, a unui şir neîntrerupt de acte de violenţă psihică şi fizică, ce îmbrăcau forma măsurilor de arestare şi a ameninţării cu distrugerea colecţiei de artă, Barbu și Alexandra Slătineanu au fost obligaţi sa încheie, în august 1951, un contract de donaţie cu sarcini, autentificat sub nr. 3446/1951, la Notariatul de Stat al Municipiului Bucureşti. Prin intermediul acestui act, soții Slătineanu au cedat Statului Român bunurile culturale pe care le aveau în proprietate și pe care le strânseseră şi protejaseră cu atâtea sacrificii, aceștia considerând că, urmare a contractului de donaţie, violenţele exercitate de către autorităţile comuniste asupra întregii familii vor înceta iar integritatea colecţiei Slătineanu va fi asigurată. În contract erau incluse clauze ce vizau menţinerea colecţiei în starea în care aceasta se afla la momentul contractării, fiind instituită şi o interdicţie temporară de înstrăinare a obiectelor de artă ori de scoatere a acestora din imobilul din Bucureşti. Așa a ajuns colecţia familiei Slătineanu să fie confiscată după instaurarea regimului comunist în România, devenind mai târziu Colecția de artă comparată Alexandra și Barbu Slătineanu din cadrul Muzeului Național de Artă al României.
După înlăturarea regimului comunist din România, în decembrie 1989, urmașii soților Slătineanu au făcut demersuri în justiţie pentru anularea titlului Statului Român asupra colecţiei revendicate. După ce au obținut în instanță constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie mai sus menţionat, în 2010, moștenitorii au chemat în judecată pe pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Muzeul Naţional de Artă, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor de a lăsa în deplină proprietate şi liniştita posesie a reclamanţilor totalitatea obiectelor de artă ce alcătuiesc «Colecţia de Artă Comparată Alexandra şi Barbu Slătineanu», precum şi la plata cheltuielilor de judecată. Muzeul Naţional de Artă al României a formulat întâmpinare, apreciind că reclamanţii nu au prezentat instanţei nicio probă validă care să înlăture prezumţia de legalitate a donaţiei ce a fost perfectată de funcţionarul competent potrivit legii precum și faptul că există autoritate de lucru judecat în privinţa imposibilităţii invocării vicierii consimţământului ca si temei al caracterului ilegal al actului de donaţie, problema fiind tranşată definitiv și irevocabil în sensul că respectivul viciu nu mai poate fi invocat in justificarea caracterului ilegal al preluării.
După ce a trecut printr-un ciclu procesual, litigiul a ajuns, din nou, în fața judecătorilor de la Curtea de Apel București, în iunie anul acesta. Zilele trecute, instanța de apel a pronunțat următoarea soluție, care nu este însă definitivă și mai poate fi atacată cu recurs la instanța supremă:
- Solutia pe scurt: Admite apelul formulat de reclamanţi. Schimbă în parte sentinţa primei instanţe. Admite cererea de chemare în judecată. Obligă pârâţii să lase în deplina proprietate şi liniştita posesie a reclamanţilor totalitatea obiectelor de artă ce alcătuiesc «Colecţia de Artă Comparată Alexandra şi Barbu Slătineanu», astfel cum este evidenţiată în inventarele 1, 2 şi 3 ale contractului de donaţie 3446/1951 autentificat de Notariatul de Stat al Municipiului Bucureşti. Menţine dispoziţiile sentinţei apelate referitoare la soluţiile date asupra excepţiilor. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17.09.2024.
