Permis reținut, declarat pierdut
Bucureșteanul XXX este conducător auto, deţinând un permis de conducere cu seria B0034xxxxx, eliberat la data de 14.12.2020 de Instituția Prefectului Municipiul București – Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculări vehicule (IPMB- SPVRPCIV). Bucureșteanul a solicitat anterior SPCRPCIV emiterea unui permis de conducere duplicat, care să înlocuiască permisul de conducere deținut mai înainte, ce avea seria B0027xxxxx, eliberat la data de 10.02.2017 și valabil până la data de 10.02.2027, pe motiv că a pierdut acest document. În baza acestei cereri, conducătorului auto i s-a eliberat un nou permis, duplicat, a cărui valabilitate încetează la aceeași dată, respectiv la data de 10.02.2027. Numai că, ulterior, s-a constatat că permisul care fusese declarat pierdut a fost, în realitate, reținut de autoritățile germane, acestea transmițându-l celor române pe cale consulară. Prin urmare, că cele două permise coexistă concomitent, având deplina aptitudine de a produce efecte juridice, ambele permise de conducere aflate în posesia bucureșteanului deopotrivă fiind valabile și intrate în circuitul civil.
În acest context, prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a a II a Contencios Administrativ și Fiscal, la data de 31.01.2023, Instituția Prefectului Municipiul București -SPCRPCIV, în contradictoriu cu pârâtul XXX şi intervenienta Brigada Rutieră din cadrul DGPMB – IGPR, a solicitat instanței anularea permisului de conducere seria B0034xxxx, eliberat la data de 14.12.2020 de IPMB- SPVRPCIV, care coexistă cu un alt act de aceeași natură/ alt permis deopotrivă valabil aflat la dispoziția pârâtului, respectiv permisul de conducere seria B0027xxxx/10.02.2017, fapte ce este contrar articolului 203 ROUG 195/2002 și articolelor 2 şi 7 din Directiva CEE nr 126/2006.
Ce a decis instanța de fond
Analizând cererea prin raportare la susținerile părţilor, probele administrate în cauză si dispozițiile legale incidente, tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă. Instanța a notat că, în cadrul argumentelor faptice se arată ca un prim argument împrejurarea coexistenței celor două permise emise pe numele pârâtului, ambele fiind valabile în același timp, apoi se invocă argumente privitoare la încălcarea condițiilor privitoare la dobândirea permisului de conducere, precum și argumente privitoare la anularea permisului de conducere dobândit cu nerespectarea prevederilor legale și se mai invocă folosirea frauduloasă a permiselor de către reclamant. Cu privire la coexistența celor două permise, tribunalul a constatat, din studierea fișei depuse, că pârâtul figurează cu un singur permis de conducere valabil, respectiv cel cu seria B0034xxxxx. În ceea ce privește permisul de conducere seria B0027xxxxx, din lecturarea aceleiași fișe se observă că acesta figurează la stare ca fiind dezactivat, pe motiv de pierdere. Ca atare, o primă concluzie este că nu se certifică susținerea că cele două permise pot fi utilizate în același timp, câtă vreme permisul cu seria B0027xxxxx figurează dezactivat. În plus nu se poate însuși nici afirmația reclamantei în sensul utilizării frauduloase a permisului de conducere ori a utilizării concomitente a două permise de conducere, câtă vreme în posesia pârâtului se află doar permisul cu seria B0034xxxxx, în vreme ce permisul cu seria B0027xxxxx se află în posesia autorităților. Mai arată instanța că împrejurarea că în cadrul procedurii de emitere a unui duplicat, urmare a declarării ca pierdut a permisului de conducere deținut inițial, nu este reglementată și o procedură administrativă de anulare/desființare a actului administrativ emis anterior, ci doar dezactivarea acestuia din sistem, nu poate fi complinită prin aplicarea disp art 114 al 1 lit e din OUG, dispoziții care privesc alte ipoteze, iar aplicarea acestor dispoziţii în cazul de speță ar echivala cu încălcarea principiului separării puterilor în stat prin adăugarea la lege (a unui alt caz care determină anularea dobândirii dreptului de a conduce).
Finalul
După ce Instituția Prefectului Municipiul București -SPCRPCIV a atacat sentința cu recurs, dosaarul a ajuns la judecătorii Curții de Apel București. La sfârșitul lunii trecute, judecătorii CAB au soluționat definitiv recursul: au casat sentința recurată şi rejudecând cauza, au admis cererea de chemare în judecată, anulând permisul de conducere, duplicat, seria B0034xxxxx, eliberat la data de 14.12.2020. Soluția magistraților este definitivă.