În mai 2016, procurori ai Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată a mai multor inculpați, între care Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne, Nicolae Gheorghe, chestor principal de poliție, șef al Departamentului de Informații și Protecție Internă (D.I.P.I.) și Zărnică Nelu, chestor principal, subsecretar de stat, la data faptei, adjunct al șefului Departamentului de Informații și Protecție Internă (D.I.P.I.) în ceea ce presa a numit dosarul “Limuzina”. Este vorba de dosarul legat de achiziţionarea din fondurile operative ale Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) a unui autoturism de lux Audi A8, folosit în exclusivitate de fostul demnitar. În acel dosar, Nelu Zărnică fusese acuzat de procurori de săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată (2 acte materiale). În mai 2023, un complet de cinci judecători al instanței supreme a pronunțat o soluție de achitare definitivă, după ce inculpații au fost anterior achitați și la instanța de fond, tot Înalta Curte de Casație și Justiție, în noiembrie 2021.
Pretențiile
Un an mai târziu, în aprilie 2024, Nelu Zărnică, în calitate de reclamant, a înaintat la Tribunalul București, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, o cerere de chemare în judecată în care a solicitat:
- obligarea pârâtului la plata sumei de 250.000 lei, reprezentând daune morale cauzate reclamantului ca urmare a anchetării în dosarul penal al Direcţiei Naționale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupției şi judecării, urmată de achitare definitivă, în dosarul Înaltei Curți de Casație şi Justiţie
- obligarea pârâtului la plata sumei de 49.260 lei şi 1.000 euro, reprezentând daune materiale cauzate reclamantului ca urmare a anchetării, judecării și achitării în dosarul penal respectiv, constând în onorariul avocațial şi cheltuielile efectuate cu deplasarea la instanţele de judecată, actualizate cu rata inflaţiei
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.
În motivarea acțiunii, consemnate de rejust.ro, reclamantul a arătat că urmărirea sa penală şi judecata, până la pronunțarea soluției definitive de achitare, s-au derulat pe parcursul a 7 (şapte) ani și 3 luni, respectiv între 8 februarie 2016 şi 15 mai 2023. În tot acest interval de timp, poziția sa, atât în cadrul colectivului profesional, cât şi în relaţiile extraprofesionale, sociale, a fost una ingrată, acuzațiile aduse și excesiv mediatizate punându-i-se deja pecetea de „corupt”. De asemenea, activitatea profesională desfăşurată pe parcursul a 27 de ani de carieră militară în slujba țării, recunoscută ca una de excepţie prin prisma gradelor și funcţiilor în care a fost numit, a fost pusă la îndoială de acest demers judiciar nedrept. Reclamantul a arătat că, în speță, sunt îndeplinite condițiile legale pentru angajarea răspunderii obiective patrimoniale a statului pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat.
Ce a constatat instanța
Analizând probele administrate, prin raportare la dispoziţiile legale incidente, instanţa reţine că, pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul. Referitor la capătul cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata unor daune morale pentru atingerile aduse vieţii private a reclamantului, prin promovarea împotriva acestuia a unei acţiuni penale care s-a dovedit, în final, nefondată, tribunalul constată că acesta este neîntemeiat. Astfel, tribunalul arată că nu poate reține existența răspunderii civile pentru fapta de a pune în mişcare acţiunea penală şi de a-l trimite în judecată pe reclamant, urmate de achitare, întrucât s-a apreciat că fapta cercetată nu este prevăzută de legea penală. Declanşarea procesului, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată fac parte dintr-o activitate procesuală desfăşurată de reprezentantul Ministerului Public, procurorul având obligația efectuării, respectiv, verificării lucrărilor de urmărire penală, dar şi de a dispune măsurile prevăzute de legea procesual penală. Împrejurarea că există posibilitatea ca, în urma trimiterii în judecată și finalizării procedurii în faţa instanţei, soluția să fie cea de achitare nu este de natură a conduce a concluzia, de plano, astfel cum susţine reclamantul, că ar fi fost săvârşită o faptă ilicită pentru care poate fi angajată răspunderea statului, excepţie făcând situaţiile, limitativ şi expres prevăzute de lege, în care este angajată răspunderea procurorului (ipoteză ce nu se regăseşte în prezenta cauză). Cu alte cuvinte, descoperirea, investigarea și trimiterea în fața instanței de judecată a cazurilor în care se apreciază că a fost săvârşită o infracţiune constituie activităţi de interes public efectuate în vederea protejării acestui interes, procurorul având obligaţia de a acţiona în modul şi prin mijloacele puse de legiuitor la dispoziţia sa. Faptul că, la finalul cercetării judecătoreşti, instanţa poate pronunţa o soluţie de achitare, dând eficienţă principiului legalităţii şi prezumţiei de nevinovăţie în cazurile în care situaţia de fapt şi probatoriul administrat justifică o astfel de soluţie, nu validează raţionamentul conform căruia trimiterea în judecată ar trebuie să fie dispusă numai dacă va obţine o soluţie de condamnare, o astfel de argumentaţie fiind contrară sistemului de drept şi interesului societăţii. Concluzionând, tribunalul consideră că nu se poate reţine o răspundere obiectivă a statului pentru prejudiciile cauzate printr-o acțiune penală doar pentru că, în urma exercitării sale şi terminării cercetării judecătoreşti, aceasta este finalizată cu o soluție definitivă de achitare, cu atât mai mult cu cât nici nelegalitatea măsurilor dispuse pe parcursul cercetărilor nu este constatată.
De asemenea, tribunalul constată că reclamantul a beneficiat de prezumţia de nevinovăţie pe tot parcursul desfăşurării procesului penal. Comunicatele Parchetului doar au informat publicul cu privire la stadiul cercetărilor penale, fără să inducă ideea de vinovăţie a reclamantului. De altfel, un astfel de comunicat a fost emis inclusiv ulterior dispunerii achitării. Cât priveşte articolele din presă, tribunalul arată că statul nu poate să răspundă pentru faptele jurnaliştilor. Faptul că, în final, reclamantul a fost achitat nu este de natură să conducă la concluzia că trimiterea sa în judecată a fost efectuată cu încălcarea cadrului legal, cu vinovăţie sau din culpă şi că această faptă are un caracter ilicit sau că poate fi imputată într-un fel sau altul Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Doar 1.000 de euro
În ce privește cheltuielile cu onorariul avocatului, tribunalul observă că, în dovedirea cheltuielilor de judecată solicitate, reclamantul a depus contractul de asistenţă juridică în care este menționat doar un onorariu de 1000 euro (TVA inclus), precum și mai multe chitanţe, care atestă efectuarea unor plăţi către avocat într-un cuantum mai ridicat. În opinia tribunalului, cât timp nu s-a făcut dovada încheierii unor acte adiţionale la contractul de asistenţă juridică din 27.06.2016 sau a altor contracte de asistenţă juridică prin care să se fi convenit un onorariu suplimentar celui stabilit prin contractul din 27.06.2016, înscrisurile sus-precizate justifică acordarea cheltuielilor de judecată strict pentru suma de 1.000 euro, sumă ce are corespondent în contractul de asistenţă juridică anexat cererii. Tribunalul nu poate să acorde reclamantului nişte plăţi pe care le-ar fi făcut avocatului cu titlu de onorariu avocaţial în lipsa unui contract de asistenţă juridică, cât timp legea obliga avocatul să încheie în formă scrisă contractul de asistenţă juridică şi să menţioneze în cuprinsul acestuia onorariul pe care îl pretinde. În consecință, la data de 9 mai 2025, Tribunalul București a hotărât următoarele:
- Solutia pe scurt: Respinge excepţia inadmisibilităţii invocată de pârât, ca neîntemeiată. Respinge excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de pârât, ca neîntemeiată. Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Zărnică Nelu, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice. Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 1.000 euro, cu titlu de daune materiale, plata urmând să se facă în lei, la cursul BNR de la data plăţii. Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicarea sentinţei, iar cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 09.05.2025.
Sentința a fost atacată la instanța superioară, așa că litigiul s-a mutat la Curtea de Apel București. La primul termen de judecată, din 6 noiembrie, judecătorii au anunțat că vor pronunța soluția în acest dosar la data de 20 noiembrie 2025.
