Cum ar putea pierde Primăria din Popești-Leordeni un litigiu de 2,5 milioane de euro cu o congregație catolică

Exclusivitate

Congregatio Jesu (CJ) este o organizație religioasă de drept pontifical înfiinţată de Mary Ward, în 1609, adoptând Constituţiile Societăţii lui Isus, a Sf. Ignaţiu de Loyola. Congregaţia, cunoscută cu numele Damele engleze sau Institutul Sfintei Fecioare Maria, a adoptat numele Congregatio Jesu în 2003. Congregatio Jesu activează sub îndrumarea Arhiepiscopiei Romano-Catolice București. Prin titlul de proprietate nr. 35776/29.04.1997, Congregatio Jesu a dobândit în Popești-Leordeni, prin retrocedare, o suprafața de 6 ha și 5.343 mp, deși trebuia să i se restituie 10 ha, conform Adeverinței nr. 1345/27.11.1991, emisă de Municipiul București – Sectorul Agricol Ilfov, fiind prejudiciată astfel de 4 ha care nu i s-au mai restituit, deoarece la vreme respectivă UAT Popești-Leordeni a declarat că „nu are suficient teren”. Prin Hotărârea de expropriere nr. 92/01.07.2022 a Consiliului Local al orașului Popești Leordeni, Congregatio Jesu a fost anunțată că, din suprafața de 6,5 hectare, i se va expropria suprafața de 12.526 mp, susținându-se în proiectul de hotărâre ca fiind de utilitate publică și de interes local, pentru realizarea unui drum de acces și a unui parc. Drept urmare, Congregatio Jesu urma să primească o despăgubire în cuantum de 423.000 euro (503.000 euro, cu TVA), aproximativ 33 euro/mp.

Acesta a fost contextul în care, în vara anului 2022, Congregatio Jesu, în calitate de reclamantă, a formulat o cerere, înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 04.08.2022, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Oraşului Popeşti-Leordeni și Primăria Orașului Popești-Leordeni, prin primar. În acțiunea consemnată de rejust.ro, reclamanta a formulat contestație împotriva Hotărârii de Expropriere nr. 94/21.07.2022, emisă de Consiliul Local al Orașului Popești-Leordeni, semnată și ratificată de Primăria Orașului Popești-Leordeni, prin primar, prin care a solicitat:
-stabilirea valorii reale de circulație a terenului în suprafață de 12.526 mp, expropriat prin Hotărârea nr. 94/21.07.2022 a Consiliului Local al Orașului Popești-Leordeni la momentul exproprierii, respectiv a transmiterii dreptului de proprietate;
-obligarea pârâtelor, prin primar, la plata despăgubirilor stabilite la punctul 1 pentru terenul expropriat, având în vedere prevederile Legii nr. 233/2018 ce completează Legea nr. 255/2010 și art. 26 alin. (2) și art. 38 din Legea nr. 33/1994
-obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Concluzionând, în cauză se contesta cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator, reclamanta arătând că aceasta nu reflectă valoarea reală de circulaţie a imobilului expropriat. Prin Raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea evaluări proprietăţi imobiliare efectuat în cauză, comisia, alcătuită din 3 experți, a formulat următoarele concluzii:
„-valoarea de circulație a imobilul teren intravilan arabil expropriat situat în orașul Popești –Leordeni, potrivit criteriilor reglementate de art. 26 alin. (2) din Legea 33/1994 este de 2.774.509 euro, echivalent a 13.703.577 lei, la cursul BNR din data de 21.07.2022.
-valoarea de circulaţie ţinând cont de expertizele întocmite de camerele notarilor publici, este de 431.806 euro, echivalent a 2.132.735 lei.”
Experţii au menționat că au procedat la stabilirea preţului imobilelor atât prin valorificarea expertizelor întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, cât şi prin aplicarea metodologiei ANEVAR (abordarea prin piață), avându-se în vedere contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosarul cauzei, la care au fost aplicate anumite corecții.
Analizând actele depuse la dosar, tribunalul a reţinut că art. 44 alin. (3) din Constituţia României, cu referire la dreptul de proprietate privată garantat de stat, prevede că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”. Instanța a decis că despăgubirea cuvenită ar trebui să fie la valoarea reală a terenului, respectiv valoarea de circulație a imobilului, și anume suma de 2.774.509 euro, echivalent în lei – 13.703.577 lei, la cursul BNR din 21.07.2022. Or, prin Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 157/2022 s-a acordat o despăgubire în sumă de 273.000 euro pentru imobilul expropriat, inferioară valorii reale de circulaţie aşa cum a fost stabilită, nefiind deci respectat caracterul just al despăgubirilor datorate. De menționat că din suma de 2.774.509 euro (despăgubire calculată) a fost achitată suma de 273.000 euro, rezultând deci suma de 2.501.309 Euro, respectiv 12.355.203 lei. Pe cale de consecinţă, în octombrie 2024, Tribunalul Ilfov a pronunțat sentința sa în acest litigiu:

  • Solutia pe scurt: Admite exceptia lipsei capacităţii de folosinţă a Consiliului Local Popeşti-Leordeni, prin preşedinte. Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Dispune modificarea citativului în sensul conceptării UAT Popești –Leordeni și comunicării hotărârii și către aceasta, constatând procedura legală cu aceasta. Admite cererea de chemare în judecată. Obligă pârâta UAT Popești Leordeni la plata către reclamantă a sumei de 2.501.309 Euro, respectiv 12.355.203 echivalent în lei la data de 21.07.2022, repezentând diferenţă despăgubire care nu a fost consemnată deja. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu cuvenit experţilor. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Ilfov. Pronunţată astăzi, data de 30.10.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

Părâții au formulat apel, așa că disputa s-a mutat la Curtea de Apel București care, chiar la primul termen de judecată, din 28 martie 2025, a anunțat că va pronunța soluția sa vineri, 4 aprilie 2025.

 

spot_img

Articole recente

Cititorilor noștri, un Paște fericit, alături de cei dragi!

Cititorilor noștri, un Paște fericit, alături de cei dragi! Ne revedem miercuri, 23 aprilie 2025!

Mai multe articole din aceeași categorie