Cum a fost judecat un judecător de către CSM: delegat în funcție se poate, numit în aceeași funcție nu se mai poate

Exclusivitate

Secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a decis joi, 9 aprilie 2020, să respingă, în unanimitate, propunerea privind numirea în funcţia de preşedinte al Secţiei pentru cauze penale din cadrul Judecătoriei Constanţa a judecătorului DUMITRU BOGDAN MIHAI. Decizia a fost luată avându-se în vedere neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 50 alin. (1) lit a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.  Paragraful de lege invocat prevede că *pentru numirea în funcţii de conducere, sunt necesare următoarele condiţii minime de vechime:

  1. pentru funcţia de preşedinte şi vicepreşedinte de judecătorie, prim-procuror al parchetului de pe lângă judecătorie şi adjunct al acestuia, o vechime de 5 ani în funcţia de judecător sau procuror;*

Nu știm încă cine a făcut propunerea de numire ( cine a făcut-o – este evident că nu cunoștea legea 303/2004), dar judecătorul Dumitru Bogdan Mihai nu avea cum să îndeplinească această cerință întrucât activează în magistratură doar din ianuarie 2017, potrivit decretului nr. 132 de numire în funcția de judecător la Judecătoria Constanța, semnat de către președintele Klaus Johannis.

Totuși, același judecător, Dumitru Bogdan Mihai, a fost delegat în aceeași funcție de către aceeași secție pentru judecători a CSM, pentru un mandat de 6 luni începând din 22.11.2018.

http://old.csm1909.ro/csm/linkuri/19_12_2018__93556_ro.pdf

Secția penală a Judecătoriei Constanța este compusă în prezent din 9 judecători. Pentru a delega un șef va fi nevoie de un alt candidat, care să fie propus de președintele Tribunalului, să fie susținut de președintele Curții de Apel Constanța și avizat de Colegiul de Conducere al Judecătoriei Constanța.

 

spot_img

Articole recente

Fiscul nu i-a convins pe judecători să angajeze răspunderea unei persoane în solidar cu mama sa, urmărită penal și devenită insolvabilă

Prin Decizia de angajare a răspunderii solidare, emisă în decembrie 2021 de Administrația Națională a Finanțelor Publice - Direcția...

Mai multe articole din aceeași categorie