Consultanță notarială gratuită în sistem online, în data de 25 octombrie

Exclusivitate

Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România(UNNPR) şi Camerele Notarilor Publici vor organiza „Ziua Porţilor Deschise” în data de 25 octombrie 2020, la invitaţia Consiliului Notariatelor din Uniunea Europeană. Potrivit unui comunicat al UNNPR, „Ziua Porţilor Deschise” reprezintă o iniţiativă a Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, preluată de către Consiliul Notariatelor din Uniunea Europeană în anul 2016 şi adoptată ulterior de 17 notariate europene membre CNUE.

Evenimentul face parte dintr-o serie de manifestări care marchează „Ziua Justiţiei Europene” şi constă în acordarea de consultanţă notarială gratuită, urmărind ca obiectiv educarea şi informarea cetăţenilor cu privire la serviciile notariale. Sărbătorită în fiecare an la data de 25 octombrie, Ziua Justiţiei Europene aduce în atenţia publicului larg modul de funcţionare a justiţiei, urmărind o mai bună informare a acestuia în ceea ce priveşte drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. Respectând această manifestare devenită tradiţie, va fi organizată, în data de 25 octombrie 2020, „Ziua Porţilor Deschise”, prilej cu care publicul interesat va beneficia de consultanţă juridică gratuită în materie notarială privind unele aspecte referitoare la procedura succesorală notarială, procedura divorţului, redactarea înscrisurilor cu conţinut juridic, autentificarea înscrisurilor, legalizarea copiilor de pe înscrisuri, efectuarea şi legalizarea traducerilor, eliberarea de duplicate de pe acte, numirea custodelui sau a curatorului special, primirea în depozit a bunurilor, a înscrisurilor şi a documentelor prezentate de părţi, precum şi a sumelor de bani, a altor bunuri, înscrisuri sau documente găsite cu ocazia inventarului succesoral.  Consultaţiile notariale gratuite se vor desfăşura în intervalul orar 9:00 – 13:00.

În contextul actual, determinat de necesitatea păstrării măsurilor de siguranţă impuse de criza sanitară COVID-19, Uniunea Naţională a Notarilor Publici va organiza acest eveniment în sistem online, prin intermediul platformei Zoom. Puteţi contacta un expert al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România utlizând platforma Zoom accesând link-ul: httPs://zoom.us/i/95569982417.

Pentru a păstra confidenţialitatea datelor dumneavoastră în concordanţă cu Regulamentul General de Protecţia Datelor cu Caracter Personal, după accesarea platformei, conexiunea cu dvs. va fi preluată imediat după ce persoana care a solicitat o consultaţie notarială şi se află deja în convorbire, va termina audienţa. În cazul în care conexiunea la internet nu este suficient de bună pentru a putea accesa platforma Zoom, puteţi folosi ca metodă alternativă apelul telefonic, numerele alocate fiind +40 37 170 0418 şi +40 31 630 1088. De asemenea, va fi necesară introducerea din tastele telefonului a Meeting ID-ului: 955 6998 2417. în ceea ce priveşte modul de desfăşurare al consultaţiilor oferite gratuit de către Camerele Notarilor Publici, puteţi găsi toate informaţiile necesare pe paginile de internet ale acestora, după cum urmează:

www.cnpalbaiulia.ro

www.cnbacau.ro

www.cnobv.ro

www.cnpb.ro

www.cnpclui.ro

www.cnpconstanta.ro

www.cnpcraiova.ro www.cnpgalati.ro

www.cnppitesti.ro

www.cnpploiesti.ro

www.cnpsv.ro

www.cnptaraumures.ro

www.cnptm.com

 

spot_img

Articole recente

Primăria Constanța a eșuat în încercarea de a recupera 4,5 milioane de dolari din prejudiciul suferit prin retrocedările lui Radu Mazăre

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 01.04.2021, reclamantul UAT Mun.Constanţa, prin...

Mai multe articole din aceeași categorie