Conferința profesională „Avocatura, profesia mea” – dialog pe teme actuale de procedură civilă și penală, derulat la Suceava

Exclusivitate

Baroul Suceava, în parteneriat cu Uniunea Națională a Barourilor din România și Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava au organizat conferința profesională „Avocatura, profesia mea”, în prezența a peste 200 de participanți, a membrilor Comisiei Permanente a UNBR, a decanilor din zona Moldovei, a invitaților din sistemul judiciar și a președintelui Uniunii Avocaților din Moldova, Dorin Popescu.

După cum informează UNBR, evenimentul, găzduit de Aula Universității Ștefan cel Mare din Suceava, a fost deschis cu declarații introductive ale Decanului Baroului Suceava, Vicepreședinte UNBR, avocat Liviu Mihai, ale Președintelui UNBR, avocat Traian Briciu, ale Rectorului Universității Ștefan cel Mare din Suceava, profesor Mihai Dimian și ale Președintelui Curții de Apel Suceava, judecător Titiana Ilieș.

În panelul dedicat procedurii civile a luat cuvântul judecătorul Ramona Grațiela Milu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care a vorbit despre necesitatea dialogului interprofesional, atât în beneficiul profesiilor juridice, cât și al formării tinerilor prin proiecte convergente privind educația juridică în școli și universități. În plus, au fost dezbătute în mod interactiv o serie de probleme actuale derivate din practica avocaților, iar vorbitorii – Traian Briciu și Claudiu Dinu – au criticat standardizarea metodelor de interpretare și abordarea pozitivistă a normelor juridice, bazată exclusiv pe textele juridice în vigoare, exemplificând printr-o serie de probleme de procedură civilă actuale, printre care:
● Interpretarea prevederilor art. 84 NCPC – Există posibilitatea legală a unei persoane juridice de a da mandat de reprezentare în instanță a altei persoane juridice?
● Limitele reprezentării intereselor părții citate prin publicitate de către curatorul numit în condițiile art. 58 Codul de procedură civilă.
● Suportarea remunerației curatorului special desemnat la citarea prin publicitate a pârâtului în condițiile art. 167 alin. (3) cu trimitere la art. 58 Codul de procedură civilă.
● Hotărârile care țin loc de act autentic. Caracterul nefondat sau inadmisibil al cererilor prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, atunci când nu se dovedește refuzul pârâtului de a se prezenta la notar.
● Consecințele instituirii sechestrului penal asupra bunului care face obiectul unei promisiuni de vânzare încheiate anterior instituirii măsurii asiguratorii.
● Posibilitatea instanței de a invoca, din oficiu, excepția tardivității și de a dispune decăderea pârâtului din dreptul de a invoca excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, excepție procesuală de fond invocată cu nerespectarea termenului legal.
● Înscrisuri ce cuprind informații clasificate. Modul de acces al avocatului.
● Poprirea. Validarea popririi. Aspecte de drept procesual – art. 790 alin. 3 NCPC.

Conferința a continuat cu analiza judecătorului Mihail Udroiu, de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asupra temei Punerea în executare a supravegherii tehnice de către investigatorii sub acoperire, ori de către colaboratorii organelor de urmărire penală, după care a urmat intervenția avocatului Florentin Țuca, cu tema Inamicii moderni ai avocaturii. Panelul dedicat problemelor procedurii penale au fost încheiat de susținerea avocatului Șerban Bogdan, profesor la Universitatea Babeș – Bolyai, cu tema Frauda cu fonduri europene. Natura juridică a infracțiunii și consecințele acesteia în practica judiciară.

spot_img

Articole recente

Pe ce motiv a scăpat un polițist de la Rutieră de acuzația că ar fi luat mită două perechi de adidași și un pantalon...

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti din data de 13.05.2021, agentul de poliție XXX a fost trimis...

Mai multe articole din aceeași categorie