Conferință la Trieste, în Italia, pe 27 septembrie 2024, organizată de Institutul European de Cercetare și Studii Notariale – IRENE

Exclusivitate

Universitatea din Trieste va găzdui, pe data de 27 septembrie 2024, lucrările unei conferințe cu participare internațională, dedicată schimbului de experiență și de bune practici între profesioniștii din domeniul juridic și cel bancar pe o temă de larg interes în contextul actual: problema cotei de rezervă. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România va fi reprezentată de doamna notar public Carmen Dima. Conform prezentării realizate de organizatorii evenimentului, liberalizarea sistemului moștenirii, dezbătută în cercurile academice și politice deopotrivă, afectează îndeaproape sistemul juridic în două privințe:

– pe de o parte, în sensul facilitării circulației proprietății rezultând din moșteniri sau donații, deoarece imobilul supus moștenirii (și donației) poate constitui sursa impozitului pe succesiune din partea moștenitorilor rezervatari ai donatorului, respectiv cei care au dreptul de a primi o parte semnificativă a succesiunii donatorului care a decedat ulterior (în Italia, soțul supraviețuitor, descendenții acestuia), ceea ce creează, evident, o dificultate în ceea ce privește circulația bunurilor imobile (și deci a ipotecii acestor bunuri);

– pe de altă parte, în sensul reducerii numărului litigiilor de moștenire și planificarea averii datorită instrumentelor care pot permite cea mai bună dispoziție a bunurilor cuiva în vederea tranziției generaționale. Așadar, tematica evenimentului are o dublă valență, încadrându-se în tema mai largă a succesiunii ereditare.

Conferința este structurată în două părți:

 – o primă parte, în cadrul căreia vor interveni vorbitori de importanță internațională, cu expertiză recunoscută în domeniul succesiunilor: Giuseppe AMADIO – profesor titular la Universitatea din Padova, notarul Paolo PASQUALIS – fost președinte al CNUE și profesorul Luca BALLERINI, de la Universitatea din Trieste, autor a numeroase lucrări și unul dintre cei mai mari experți din Italia pe tema rezervei ereditare. Vorbitorilor italieni li se vor alătura Nigel READY – repezentantul Scrivener Notaries din Londra, care va ilustra situația din Regatul Unit și judecătorul Curții de Justiție a Uniunii Europene, Georges RAVARANI.

– o a doua parte, în cadrul căreia va fi organizată o masă rotundă cu participarea unor notari din toată Europa. Vor lua cuvântul notari provenind din sisteme care au fiecare propriile particularități: România, Luxemburg, Grecia, Bulgaria, Italia, Franța, Elveția, Spania, Slovenia și Croația.

În cadrul conferinței va fi asigurată traducerea simultană în limbile franceză, engleză și italiană. Înscrierea online la lucrările conferinței se poate face până cel târziu pe 7 septembrie 2024, prin transmiterea formularului de înscriere la adresele de email menționate în acesta.

spot_img

Articole recente

Pe ce motiv a scăpat un polițist de la Rutieră de acuzația că ar fi luat mită două perechi de adidași și un pantalon...

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti din data de 13.05.2021, agentul de poliție XXX a fost trimis...

Mai multe articole din aceeași categorie