Conducerea Partidului Patria nu a convins judecătorii să accepte schimbarea sediului şi a semnului permanent

Exclusivitate

Partidul Patria, condus de Cristian Mihai, a luat ființă în urmă cu doi ani, la 1.07.2022, prin Decizia civilă nr.1086A pronunţată în dosarul nr.18901/3/2021 de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă. Formațiunea ocupă poziția 267 în Registrul Partidelor Politiuce de la Tribunalul București.

În noiembrie 2023, petentul Partidul Patria, reprezentată legal prin preşedintele Cristian Mihai, a depus o cerere, înregistrată pe rolul Tribunalului București, în care a solicitat înregistrarea modificărilor cu privire la schimbarea sediului şi a semnului permanent al formațiunii. În motivarea consemnată de rejust.ro, petentul a arătat, în esenţă, că sediul iniţial nu mai este valabil şi că din cauza activităţilor modeste ale partidului, nu s-au produs încă materiale grafice sau de afişare cu semnul permanent actual.

În ianuarie 2024, Tribunalul București a  respins cererea, ca neîntemeiată. Instanța a remarcat că, potrivit art. 60 pct. 1 din Statutul formațiunii, atribuţia de modificare a Statutului aparţine Congresului partidului, iar nu Preşedintelui, în calitate de reprezentant legal.  De altfel, însuşi petentul a recunoscut, în acţiunea înaintată instanței, că nu a existat până acum vreo întrunire a Congresului, din cauza numărului mic de membri şi structuri interne. În opinia judecătorului, aceste neajunsuri nu pot însă acoperi necesitatea respectării dispoziţiilor art. 25 alin. 1 din Legea nr. 14/2003 privind înregistrarea de modificări statutare.

Nemulțumit de hotărârea Tribunalului București, Partidul Patria a atacat-o cu apel la instanța superioară, respectiv la Curtea de Apel București. Recent, judecătorii CAB au soluționat definitiv litigiul:

  • Solutia pe scurt: Admite excepţia netimbrării. Anulează apelul ca netimbrat. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 21.05.2024.
spot_img

Articole recente

Spitalul Prof. Dr. Constantin Angelescu, aflat în subordinea Ministerului Justiției, organizează concurs pentru ocuparea funcției de manager

Consiliul de Administrație al Spitalului Prof. Dr. Constantin Angelescu organizează concurs pentru ocuparea funcției de manager — persoană fizică....

Mai multe articole din aceeași categorie