Completul de 5 judecători al ÎCCJ va pronunța pe 11 septembrie soluția în dosarul „Turceni-Rovinari”, în care la fond Ponta și Șova au fost achitați

Exclusivitate

Completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, la termenul de vineri, 16 iunie, să stabilească pronunţarea la 11 septembrie 2023 în dosarul „Turceni-Rovinari”, instrumentat de DNA și în care tot un complet de de la ÎCCJ a dispus în mai 2018 achitarea lui Victor Ponta, fost prim-ministru al României, și a lui Dan Șova, fost ministru al Transporturilor, trimiși în judecată pentru fapte de corupție, fals în înscrisuri sub semnătură privată, spălare de bani, evaziune fiscală și abuz în serviciu.

La termenul din 18 ianuarie 2023, completul de 5 judecători a dispus ridicarea sechestrului asigurator pentru suma de 51.321,80 lei în cazul lui Victor Ponta, dar a hotărât menținerea sechestrelor pentru ceilalți inculpați din dosar, între care fostul ministru Dan Șova și Dan-Laurențiu Ciurel, fostul director general al Complexului Energetic Oltenia (CEO), până la concurența sumelor de 3.582.734,53 lei, respectiv 2.737.054,21 lei, după cum a scris aici Evenimentul Zilei.

Victor Ponta a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor. Procurorii au susţinut că, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, prin cabinetul său de avocatură, Ponta ar fi obţinut de la SCA ”Şova şi Asociaţii” peste 181.000 lei, pentru presupuse activităţi efectuate în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-ar fi efectuat. „Astfel, la 30 august 2007, între SCA ‘Şova şi Asociaţii’, reprezentată de Şova, şi Cabinetul Individual de Avocat ‘Ponta Victor-Viorel’, reprezentat de Ponta, s-a încheiat o convenţie de conlucrare profesională, având ca obiect conlucrarea celor două părţi în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum şi în alte cauze în care se va ivi necesitatea. Convenţia s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată. În convenţie s-a prevăzut ca pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare onorariile să fie încasate de societatea de avocaţi, iar avocatul Ponta să primească o sumă fixă de 2.000 de euro pentru care va emite o factură lunară. Prin procesul-verbal din 29 octombrie 2007, inculpaţii au hotărât suplimentarea cu 1.000 euro a onorariului cuvenit inculpatului Ponta pentru octombrie 2007 (lună în care Şova s-a înţeles cu Cristea Dumitru să încheie un contract de asistenţă juridică prevăzut cu comision de succes)”, susţinea DNA.

Anchetatorii au mai afirmat că, în 27 martie 2008, inculpaţii au încheiat un act adiţional la convenţia de conlucrare profesională, în sensul că s-a modificat onorariul cuvenit lui Ponta la suma de 3.000 euro (cu o lună înainte, cele două complexuri energetice încheiaseră cu SCA ”Şova şi Asociaţii” alte contracte de asistenţă juridică prevăzute cu comision de succes). „Convenţia de conlucrare s-a încheiat în decembrie 2008, moment în care Ponta a devenit ministru. Pentru presupusele activităţi efectuate în conlucrare, avocatul Ponta a emis în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008 un număr de 17 facturi fiscale în valoare de 181.439,98 lei. Facturile fiscale au fost transmise spre decontare societăţii de avocaţi SCA ‘Şova şi Asociaţii’, care a efectuat plata contravalorii lor, după care le-a înregistrat în contabilitate. Sumele aferente celor 17 facturi reprezintă cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni reale, având în vedere că, în realitate, Victor Ponta nu a efectuat niciun fel de activitate profesională în temeiul convenţiei de conlucrare. Dan Şova a fost singura persoană cu drept de dispoziţie în privinţa oricăror acţiuni de orice natură care implicau societatea de avocaţi”, menţiona DNA, potrivit Agerpres.

spot_img

Articole recente

Se caută un imobil de închiriat, în care să funcționeze Judecătoria Piatra Neamț

Tribunalul Neamț a publicat recent documentația privind închirierea unui sediu pentru funcţionarea Judecătoriei Piatra Neamţ, imobilul urmând să fie...

Mai multe articole din aceeași categorie