După aproape 9 ani de la declanșarea litigiului, Statul Român nu va plăti nicio despăgubire companiei canadiene Gabriel Resources în procesul inițiat pentru proiectul minier Roșia Montană. Hotărârea a fost transmisă vineri seară Guvernului României de către Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții al Băncii Mondiale (ICSID).
Decizia a fost luată cu o majoritate de 2-1 și prevede că firma canadiană va trebui să achite o serie de daune României, respectiv circa 1,1 milioane de euro, 30,3 milioane de lei și 0,928 milioane de dolari, sume ce reprezintă cheltuieli de judecată, la care se adaugă circa 1,4 milioane de dolari pentru costurile procesului de arbitraj.
Președintele Tribunalului de Arbitraj a fost elvețianul Pierre Tercier, numit de secretarul general, alături de care s-au aflat argentinianul Horacio A. Grigera Naon, numit de reclamantul Gabriel Resources și respectiv australiano-elvețianul Zachary Douglas, desemnat de pârâtul Statul Român. Ținând cont de faptul că decizia favorabilă României a fost luată cu majoritate de 2-1 este cert faptul că balanța a fost înclinată de președintele Tribunalului de arbitraj, prof. Pierre Tercier. El este un proeminent arbitru international, cu o experiență vastă în arbitrajul comercial și de investiții, profesor emerit al Universității din Fribourg, doctor honoris causa al Universității Paris II Panthéon-Assas și președinte de onoare al Curții Internaționale de Arbitraj de la Paris (ICC).
Litigiul a fost câştigat de către un consorţiu format din firma de avocatură Lalive – Geneva (Elveția) şi casa de avocatură românească LDDP – Leaua Damcali Deaconu Păunescu. Conform publicației Ziarului Financiar, un rol important l-a avut avocatul Crenguţa Leaua, ce are experienţă vastă în arbitraje internaţionale, până acum câştigând, împreună cu Lalive, 5 procese de arbitraj pentru România la Curţile de Arbitraj Internaţioanle, în valoare totală de peste 3 mld. Dolari, respectiv dosarul Rompetrol de la ICSID – cu un litigiu de 139 mil. dolari plus dobânzi, dosarul Awdi de la ICSID, în care litigiul a fost de 447 mil. euro, plus dobândă, dosarul Micula 2, care avea pretenţii de 9,1 miliarde de lei plus dobândă, dosarul acţiunii în anulare Micula 2 de la ICSID şi dosarul Fin.CO.Ge.Ro. de la Curtea de Arbitraj de la Londra, care a avut un litigiu de 362 mil. dolari plus dobânzi.
Potrivit unui document obținut de Ziare.com, casa elvețiană de avocatură a primit 58,7 milioane de lei, 40.162 de dolari și 90.095 de euro din partea Statului Român, până luna trecută. Alte 2,2 milioane de euro, 1,77 milioane de lei și 1,8 milioane de dolari au fost cheltuite pentru plata experților care au susținut poziția României în cauză, iar un milion de dolari au fost taxele percepute de tribunal.
De cealaltă parte, compania Gabriel Resources a fost reprezentată de firma americană de avocatură White&Case şi cea românească Ţuca Zbârcea şi Asociaţii. Casa de avocatură americană a fost plătită cu 47,1 milioane de dolari, în timp ce avocații români au primit aproximativ 9 milioane de dolari. Gabriel Resources a susținut că a mai avut cheltuieli cu experții de circa 4,4 milioane de dolari, la care se adaugă plăți către ICSID de 1,27 milioane de dolari, mai menționează Ziare.com.