Daniel Cătălin Onoriu este nepotul celebrei Gabi Luncă și al marelui acordeonist Ion Onoriu. El a fost pasionat de mașini încă de la o vârstă fragedă, fiind cunoscut în lumea sportului auto sub porecla de „Ono”. A câștigat pe rând diferite concursuri de karting, dar și de motociclism. După un accident de motocicletă devastator, petrecut în aprilie 2006, accident în urma căruia a stat câteva zile in comă, a fost nevoit să renunțe la motociclism, dar nu a renunțat la viteză, ajungând pilot de raliuri. Mai multe informații, aici.
Pe plan personal, Daniel Onoriu este cunoscut pentru trecutul controversat, cu procese și probleme cu legea. El a fost căsătorit cu Onoriu Isabela Raluca, numai că la un moment dat între cei doi au apărut divergențe. „Am fost aproape mort în spital la Terapie Intensivă și după ce am ieșit de acolo nu mai eram eu, așa că i-am cerut divorțul soției mele. După câteva zile, am început să regret, dar nu voiam să mai fiu cu ea”, a scris Daniel Onoriu pe pagina sa de socializare, consultată de Libertatea. „A făcut plângere la Poliție, iar eu am în clipa asta interdicție de a mă apropia la 300 m de ea. Păi de ce? Sunt violator în serie?” mai afirma fostul pilot de raliuri. „La data de 10 noiembrie 2022, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 5 au fost sesizați prin 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, în aceeași zi, soțul său a încălcat ordinul de protecție, emis de instanță, împotriva sa”, au transmis reprezentanții Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Ulterior, s-a constatat că la 15.12.2022, 28.12.2022, 08.01.2023 și 01.02.2023 Daniel Onoriu a încălcat din nou ordinul de protecție. În aceste condiții, Parchetul a demarat cercetări, ce au fost finalizate printr-un rechizitoriu în care Daniel Onoriu era acuzat de săvârșirea infracțiunilor de încălcare a ordinului de protecție în formă continuată și amenințare.
În aprilie anul trecut, fostul pilot a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 1 la o pedeapsă de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție în formă continuată (trei acte materiale, la o altă pedeapsă de de 1 (un) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție în formă continuată (patru acte materiale și la o pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare. Instanța a contopit pedepsele principale aplicate inculpatului în cauză, a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare, la care a adaugat un spor obligatoriu de 9 luni închisoare (1/3 din totalul pedepselor de 1 an și 6 luni închisoare și 9 luni închisoare), astfel că inculpatul urma să execute pedeapsa principală rezultantă de 4 (patru) ani și 3 (trei) luni închisoare.
Daniel Onoriu a atacat sentința cu apel, care a fost soluționat miercuri, 8 ianuarie 2025, de către judecătorii Curții de Apel București. Astfel, instanța a redus cuantumul primei pedepse de la 3 ani și 6 luni închisoare la 2 ani închisoare, a celei de-a doua de la 1 an și 6 luni închisoare la 1 an închisoare, precum și a celei de-a treia, de la 9 luni închisoare la 6 luni închisoare. Judecătorii au contopit pedepsele principale aplicate inculpatului, au aplicat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care au adaugat un spor obligatoriu de 6 luni închisoare (1/3 din totalul pedepselor de 1 an închisoare și 6 luni închisoare), inculpatul urmând astfel să execute pedeapsa principală rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare. Instanța a aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), h), n) și o) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica cu persoana vătămată Onoriu Isabela-Raluca și de a se apropia de aceasta și dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate pe o perioadă de 5 ani. Decizia judecătorilor este definitivă.