Societatea comercială Brookfield Properties SRL este proprietara a 4 loturi de teren situate în Parcul Herăstrău, în apropiere de Lacul Herăstrău, pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, terenuri ce însumează o suprafaţă totală de 22.184 de metri pătrați. Potrivit extraselor de carte funciară, terenurile sunt situate în intravilan, în categoria de folosinţă „curţi-construcţii”, iar conform Planului Urbanistic General (PUG), aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 269/2000, terenurile sunt situate în subzona V1c, spaţii verzi cu acces nelimitat, respectiv spaţii plantate protejate, după cum reiese din planul de amplasament şi raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză. Totodată, terenurile sunt încadrate în zona protejată 83 – Parcul Herăstrău, astfel cum reiese din adresa emisă de Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, semnată şi de arhitectul șef al Sectorului 1 Bucureşti.
Pretențiile
La data de 28.03.2022, Brookfield Properties SRL, în calitate de reclamantă, a depus o cerere de chemare în judecată, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV-a Civilă. În cerere, reclamanta a solicitat instanței obligarea pârâţilor Municipiul Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, la plata sumei de 798.624 euro, reprezentând lipsă de folosinţă pentru perioada 28.03.2019-28.03.2022, pentru cele 4 loturi de teren pe care le deține. De asemenea, Brookfield Properties SRL a solicitat şi obligarea pârâţilor la plata în continuare de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă, cât timp se menţine regimul urbanistic actual al terenurilor, precum şi la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, consemnată de rejust.ro, reclamanta susține că, la momentul la care a dobândit terenurile, respectiv la datele de 10.08.2006 şi 29.08.2006, art. 71 al O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului permitea schimbarea destinaţiei terenurilor spatii verzi, proprietate privată, iar, ulterior, în 2007, prin O.U.G. nr. 114/22.10.2007, art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005 a fost modificat, instituindu-se interdicţia de a schimba destinaţia terenurilor spatii verzi proprietate privată. Prin urmare, reclamanta afirmă că terenurile sale, proprietate privată, categoria curţi-construcţii, au fost încadrate, în mod greşit, prin reglementările urbanistice ca parc, spaţiu verde cu acces nelimitat. Mai mult, regulamentul local de urbanism aferent PUG Bucureşti, modificat prin H.C.G.M.B. nr.230/2019 şi H.C.G.M.B. nr.567/24.10.2019, indică faptul că în zona V1c nu se admit niciun fel de intervenţii care depreciază calitatea peisagistică a spaţiului plantat protejat sau modifică proiectul iniţial. Cu alte cuvinte, în această zonă nu se poate edifica niciun fel de construcţie, fiind obligatorie conservarea şi menţinerea florei în forma existentă, chiar dacă terenurile sunt incluse în categoria de folosinţă „curţi-construcţii”.
Angajarea răspunderii civile delictuale
În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe răspunderea civilă delictuală, susţinând că, prin încadrarea terenurilor în zona V1c prin PUG, având în vedere interdicţia de schimbare a destinaţiei acestuia, s-a realizat o expropriere în fapt, dreptul său de proprietate fiind golit de conţinut, căci pârâţii nu și-au îndeplinit obligaţia de a declanşa procedura exproprierii. Instanța a remarcat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a unei persoane este necesară întrunirea cumulativă a patru condiţii, respectiv existenţa unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu şi săvârşirea faptei cu vinovăție. În ceea ce priveşte prima condiţie – existența faptei ilicite – reclamanta a învederat că fapta ilicită constă atât într-o acţiune, respectiv încadrarea terenului în categoria spaţiilor verzi prin PUG din 2000, urmată de schimbarea regimului juridic al terenului prin instituirea interdicţiei de schimbare a categoriei acestuia, cât şi o inacţiune reprezentată de faptul că pârâţii nu au derulat procedura de expropriere conform art. 18 alin. (9) din Legea nr. 24/2007. Numai că, în ceea ce priveşte fapta comisivă invocată, tribunalul constată că nu se poate reţine în sarcina pârâţilor săvârşirea unei fapte ilicite prin aceea că au dispus aprobarea PUG prin care terenurile din speţă au fost încadrate în categoria spaţii verzi de vreme ce, fiind un act administrativ normativ, PUG se bucură de prezumţia de legalitate, acesta putând fi contestat în condiţiile procedurii contenciosului administrativ.
Constatările instanței
Instanța notează că instituirea, începând cu data de 22.10.2007, prin art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, a interdicţiei de schimbare a destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi nu poate fi, în nicio împrejurare, o faptă ilicită imputabilă pârâţilor, de vreme ce nu aceştia au fost emiţătorii actului normativ respectiv, ci, dimpotrivă, pârâţii, în calitate de destinatari, sunt doar datori să-l respecte. Prin urmare, de vreme ce, la momentul încadrării terenului în zona spaţii verzi, nu exista niciun fel de obligaţie a pârâţilor de a iniţia procedura de expropriere, o atare obligaţie fiind impusă mulţi ani mai târziu, printr-un act normativ care nu se poate aplica retroactiv, nu se poate susţine că pârâţii ar fi nesocotit cerinţa impusă de dispoziţia sus-menţionată.
Potrivit judecătorului, se observă că, în realitate, reclamanta este nemulţumită de faptul că nu poate ridica construcţii rezidenţiale în Parcul Herăstrău, însă nu poate fi omis aspectul că terenurile erau incluse într-o zonă verde protejată, cu acces nelimitat, cu mulți ani înaintea dobândirii dreptului de proprietate de către reclamantă. Cu alte cuvinte, reclamanta a dobândit de la bun început terenuri situate în cel mai mare parc din Municipiul Bucureşti. În opinia instanței, nu prezintă relevanţă faptul că, la momentul dobândirii, terenurile erau încadrate în cartea funciară ca fiind în categoria curţi-construcţii şi că impozitul se achită în raport de această categorie de folosinţă de vreme ce categoria de folosinţă curţi-construcţii nu se confundă cu categoria de folosinţă a terenului prevăzută de reglementările urbanistice. Astfel, tribunalul reţine că, în condiţiile în care regimul juridic al terenurilor exista încă de la momentul dobândirii de reclamantă a dreptului de proprietate, nefiind modificat de pârâţi, nu se poate reţine în sarcina acestora din urmă o faptă ilicită şi cu atât mai puţin o expropriere de fapt. Totodată, deşi reclamanta a susţinut că ar fi fost lipsită de folosinţa terenului, tribunalul constată că reclamanta nu a întreprins niciun fel de demers, timp de 16 ani de la data dobândirii, pentru exploatarea imobilului conform regimului urbanistic ce îi era aplicabil. Bunăoară, aceasta nu a avut de la bun început dreptul de a ridica orice tip de construcţie şi de a utiliza terenurile fără niciun fel de îngrădire, iar, nici măcar în perioada în care era posibilă schimbarea încadrării terenurilor, nu a iniţiat un astfel de demers.
Nu există faptă ilicită
Tribunalul apreciază că s-a păstrat un raport de proporţionalitate între măsurile adoptate de autorităţi şi scopul urmărit, instituirea interdicţiei de schimbare a încadrării terenurilor ce formează obiectul speţei servind unui interes general. În concluzie, instanța reţine că reclamanta a putut şi poate folosi terenul şi în prezent, însă potrivit regimului urbanistic existent cu mult înainte ca aceasta să dobândească dreptul de proprietate, neputându-se reţine o faptă ilicită în sarcina pârâţilor, nefiind încălcat de proprietate al reclamantei protejat de art.1 din primul Protocol adiţional la Convenţie. Or, nefiind întrunită una dintre cele patru condiţii cumulative prevăzute de lege, nu poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală a pârâţilor, astfel încât nu se impune analizarea celorlalte trei condiţii, fiind evident faptul că, în lipsa unei fapte ilicite, nu s-a cauzat reclamantei niciun prejudiciu din culpa pârâţilor. În consecință, la data de 4 iunie 2024, Tribunalul București a respins pretențiile reclamantei:
- Solutia pe scurt: Respinge cererea formulată de reclamanta Brookfield Properties SRL în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ca neîntemeiată. Respinge cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, în contradictoriu cu chemaţii în garanţie Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, şi Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, ca rămasă fără obiect. Ia act de manifestarea de voinţă a pârâtului Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Reducerea de la plata taxei de timbru de care a beneficiat reclamanta, în cuantum de 29959,58 lei, rămâne în sarcina Statului. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 04.06.2024.
Soluția instanței de fond a fost atacată la Curtea de Apel Bcurești, care, la primul termen de judecată ( din 9 septembrie) a admis în parte cererea reclamantei de acordare a facilităţilor pentru plata taxei de timbru. Așa că instanța a redus taxa de timbru datorată în apel la suma de 15.000 lei, dispunând eşalonarea plăţii acestei taxe de timbru în 10 rate lunare egale, în cuantum de 1.500 lei, scadente începând cu data de 30.09.2024. Următorul termen de judecată în acest dosar a fost fixat pentru 25 noiembrie 2024.
