În primăvara anului 2023, Camera de Comerţ şi Industrie Cluj, în calitatea de reclamantă, a solicitat unui complet de judecată de la Secţia a-V-a Civilă a Tribunalului București, obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, la plata sumei de 15.222.038 lei, reprezentând despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin atingerile aduse drepturilor de proprietate şi la un proces echitabil, precum și plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu. Potrivit motivării acțiunii, consemnate de rejust.ro, Camera de Comerţ si Industrie Cluj a fost înfiinţată prin Decretul Ministerului Comerţului nr. 122/26.03.1850 şi a funcţionat până în anul 1949 când, prin Decretul nr. 74/1949, Camerele de comerţ si industrie din întreaga țară au fost desfiinţate, iar imobilele de pe raza oraşului Cluj-Napoca, care au aparţinut anterior Camerei de Comerţ şi Industrie Cluj, au fost preluate abuziv de către Statul Român. Este vorba de 6 imobile, între care se numără cele în care se află în prezent sediul Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj și cel al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir. După Revoluția din Decembrie 1989, prin HG nr. 799/23.07.1990, s-a recunoscut înfiinţarea camerelor de comerţ şi industrie teritoriale, printre care şi Camera de Comerţ şi Industrie Cluj, care susține deci că ar fi îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii, pentru imobilele care ar fi fost preluate în mod abuziv de stat, din patrimoniul său, în baza art. 3 alin. 1 lit. c din Legea nr. 10/2001.
Demersurile din justiție
Camera de Comerţ şi Industrie Cluj a inițiat mai întâi o acțiune în instanță prin care a solicitat să se constate că actuala instituţie a Camerei este aceeaşi persoană juridică cu Camera de Comerţ şi Industrie Cluj, care a fost desfiinţată abuziv prin Decretul Prezidenţial nr. 74/1949 şi că astfel este persoana juridică îndreptăţită să solicite măsurile reparatorii prevăzute de art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Prin sentinţa civilă din 25.03.2002, Judecătoria Cluj-Napoca a respins ca neîntemeiată cererea, motivând, în esenţă, că nu se poate stabili o identitate între persoana juridică desfiinţată în baza unui act normativ care respectă prevederile constituţionale de la acea dată şi persoana juridică constituită în anul 1990, relevant sub aspectul soluţionării cauzei fiind patrimoniul distinct. A fost respins apoi și apelul și recursul. Câțiva ani mai târziu, a fost respinsă ca tardiv formulată și cererea de revizuire a sentinţei civile din 2002. Mult mai târziu, a fost respinsă și o altă acțiune în instanță, pentru autoritate de lucru judecat. În prezenta cauză, reclamanta a susținut, în esenţă, că Judecătoria Cluj-Napoca a oferit o interpretare eronată dispoziţiilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, prin faptul că nu patrimoniul trebuia analizat pentru a constata că reclamanta este aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată în anul 1949, ci se impunea ca instanţa să analizeze celelalte elemente constitutive ale persoanei juridice. De asemenea, reclamanta a susţinut că admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat în dosarul din 2018 echivalează cu lipsa unei căi efective conform legilor speciale, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.
Ce au decis instanțele
Pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală este necesar ca prejudiciul să fi fost produs printr-o faptă ilicită. Fapta ilicită poate fi definită ca orice acţiune sau inacţiune care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a susţinut că prejudiciul a cărui reparare este solicitată a fost produs prin fapta ilicită de împiedicare a exercitării efective a dreptului de proprietate, prin interpretarea pe care Judecătoria Cluj-Napoca prin sentința din 2002, a oferit-o dispoziţiilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001. În opinia Tribunalului București, susţinerile reclamantei referitoare la soluţia pronunţată prin sentinţa civilă din 25.03.2002 nu pot fi primite, întrucât instanţa a analizat cererea potrivit învestirii şi a stabilit că nu există identitate între reclamantă şi Camera de Comerţ şi Industrie Cluj, care a fost desfiinţată prin Decretul nr. 74/1949, această soluţie fiind motivată de faptul că nu se poate reţine o identitate de patrimonii, neavând astfel un caracter abuziv sau arbitrar. În orice caz, tribunalul constată că reclamanta a uzat şi de calea extraordinară de atac a revizuirii, însă şi aceasta a fost respinsă în mod definitiv ca tardiv formulată, deci tot din culpa exclusivă a reclamantei. Contrar susţinerilor reclamantei, tribunalul reţine că, prin sentinţa civilă din 09.04.2019, acesteia nu i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil sau de acces la instanţă, întrucât a fost admisă în mod legal şi temeinic autoritatea de lucru judecat. De altfel, și Curtea de Apel Cluj a analizat pe larg susţinerile reclamantei din prezenta cauză, inclusiv cele referitoare la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate sau la un proces echitabil, prin raportare la jurisprudenţa CEDO, iar considerentele respective se impun şi în prezenta cauză, cu putere de lucru judecat, neimpunându-se reluarea lor. Pe cale de consecinţă, faţă de considerentele expuse, reţinând că nu există o faptă ilicită a pârâtului, Tribunalul București a decis, la 7 iunie 2024, să respingă cererea, ca neîntemeiată.
Nemulțumită de sentință, Camera de Comerţ şi Industrie Cluj a atacat-o la instanța superioară. Dosarul a ajuns astfel, în septembrie 2024, pe rolul unui complet de la Secţia a IV-a civilă a Curții de Apel București. La data de 30 ianuarie 2025, instanța de apel a decis următoarele:
- Solutia pe scurt: Respinge apelul ca nefondat. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune la CAB. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei azi, 30.01.2025.
