Articolul 99 din Codul Penal prevede că liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă poate fi dispusă, dacă:
- cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detenţiune;
- cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei;
- cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
- instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.
Cum s-a îndreptat criminalul Turnagiu Ion, care a incendiat o fată de 17 ani, cine a decis eliberarea condiționată a acestuia din penitenciarul din Drobeta Turnu Severin, unde executa o condamnare primită pentru 5 crime, ați aflat aici
Instituțiile statului, impotente în cazul în care hotărârile unor judecători miloși produc grave consecințe
Judecătorul Cristi Danileț a explicat pentru Hotnews că nu există în prezent criterii clare și că decizia eliberării condiționate a unui deținut este lăsată la aprecierea subiectivă a magistraților ( vezi condiția 4: instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate) .
- Codul de procedură spune că trebuie să avem convingerea că acest condamnat s-a îndreptat, dar legea nu spune în niciun fel cum anume îmi formez eu această convingere – Cristi Danileț pentru Hotnews
Justnews a vrut să afle cum ar fi putut fi împiedicată drama tinerei fete incendiate de Turnagiu Ion și dacă există vreo instituție sau vreo modalitate prin care să poată fi analizată, sub aspectul legalității, dar mai ales al temeiniciei, o soluție pronunțată prin hotărâre judecătorească și care, cel puțin în cazul fetei incendiate, a avut consecințe tragice.
Inspecţia Judiciară scrie negru pe alb – în Ghidul de orientare pentru persoanele interesate să sesizeze inspecția judiciară – că, prin atribuţiile pe care le are, nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărâri judecătoreşti, nu poate infirma soluţiile adoptate de procuror şi nici nu le poate examina sub aspectul legalităţii şi temeiniciei. De ce? Întrucât s-ar aduce atingere principiilor independenţei judecătorilor, supunerii lor numai legii şi autorităţii de lucru judecat, precum şi independenţei procurorilor în soluţiile adoptate.
Consiliul Superior al Magistraturii ne-a precizat că atât în materie civilă, cât și în materie penală, nulitatea hotărârilor judecătorești poate fi analizată numai de către o instanță de judecată, în cadrul căilor de atac ordinare și extraordinare, pentru motivele expres prevăzute de lege. ( Cu alte cuvinte: CSM nu se bagă, instituția apără exclusiv reputaţia profesională a judecătorilor şi procurorilor, nu se preocupă de problemele victimelor unor tragedii generate de o hotărâre judecătorească, luată de un magistrat omenos cu criminalii – Nota Autorului)
Direcția Națională de Probațiune ne-a răspuns că Turnagiu Ion nu a figurat în evidențele acestei instituții și că este foarte probabil ca liberarea condiționată a acestuia să se fi dispus tot în baza dispozițiilor vechiului Cod penal, care nu prevedea supravegherea persoanelor liberate condiționat de către serviciile de probațiune.
Concluzia a tras-o tot judecătorul Cristi Danileț, fost membru al CSM: „Eliberarea condiționată trebuie să devină o excepție și atunci practica judecătorilor ar trebui să se schimbe, pentru că nu pot fi admise eliberări condiționate pe bandă rulantă”.
Pentru acest lucru ar fi însă necesară modificarea Codului de procedură penală. Iar modificarea, este adevărat, nu o poate face judecătorul.
foto: facebook