Luni, 15 ianuarie 2024, este programată cea de-a 5-a rundă de negocieri legate de Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență judiciară și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență judiciară privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală nr. 36290/17.06.2022, nr. 1599/C/17.06.2022 și nr. 173-AUT-2022/17.06.2022. Protocolul a fost convenit de Ministerul Justiției, Ministerul Public – Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Uniunea Națională a Barourilor din România.
După cum informează UNBR, precedenta întâlnire s-a desfășurat marți, 9 ianuarie 2024, la sediul Ministerului Justiției, din delegația Uniunii Naționale a Barourilor din România condusă de avocat Traian C. Briciu, președintele UNBR, făcând parte avocat Sergiu I. Stănilă, vicepreședinte UNBR, coordonatorul Departamentului de Coordonare a Asistenței Judiciare și avocat George Moloman, membru al Consiliului UNBR. Cu acel prilej, au fost continuate discuțiile în legătură cu propunerile avansate de UNBR, acestea fiind în mare măsură integrate în textul Protocolului și s-a anunțat că, la data 15.01.2024, părțile urmează să agreeze forma finală a Protocolului.