Până la data de 12.04.2021, din totalul de 10.560 de persoane private de libertate care și-au exprimat acordul în vederea imunizării prin vaccinare împotriva COVID-19, un număr de 1.444 de persoane au fost vaccinate, în conformitate cu prevederile Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19, potrivit unor informații disponibile pe site-ul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Joi, 15-04-2021, în custodia ANP se aflau 22.392 persoane private de libertate.
Conducerea ANP precizează că în această săptămână, ca urmare a consultărilor și cooperării constante dintre Administrația Națională a Penitenciarelor și Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, au fost emise instrucțiunile destinate continuării campaniei de vaccinare din sistemul penitenciar. În acest context, imunizarea persoanelor private de libertate care își exprimă acordul se va efectua, începând cu data de 19.04.2021, și de către echipe mobile de vaccinare alcătuite din personal medical propriu sau în colaborare cu personal medical desemnat din afara sistemului penitenciar. Prin urmare, dozele de vaccin necesare vor fi distribuite de Direcția de Sănătate Publică responsabilă, conform listei solicitate de unitatea de detenție.
Până în prezent, procesul de vaccinare, asigurat în mod gratuit și voluntar, s-a derulat cu sprijinul direcțiilor de sănătate publică locale (care au pus la dispoziție echipe mobile), mai precizează ANP.