Aproape 14 ani de închisoare pentru unul dintre cei mai mari traficanți de heroină din România

Exclusivitate

Curtea de Apel București a hotărât, la începutul acestei săptămâni, să respingă ca nefondat apelul formulat de Vasile Cimpoeru, zis Cimpoi, împotriva sentinței penale nr. 1147/13.10.2021, pronunțată de Tribunalul Bucureşti- Secţia I penală în data de 13 octombrie 2021.

Ani grei de închisoare

Vasile Cimpoeru este considerat drept unul dintre cei mai mari traficanți de heroină din România. El a fost trimis în judecată și găsit vinovat de o instanță a  Tribunalului București de trafic internațional de droguri. Vasile Cimpoeru a primit o pedeapsă de 7 (șapte) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, faptă din aprilie 2020 (2 acte materiale) și o altă pedeapsă de 9 (nouă) ani închisoare pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc, faptă din aprilie 2020.

În temeiul art. 39 al. 1 lit. b din C.p. instanța a dispus contopirea pedepselor la care inculpatul a fost condamnat, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 9 (nouă) ani închisoare, la care s-a adăugat o treime din totalul celorlalte pedepse la care inculpatul a fost condamnat, respectiv de 1/3 din 7 ani închisoare, adică sporul obligatoriu de 2 ani și 4 luni. A rezultat astfel pedeapsa principală de 11 ani și 4 luni închisoare.

În temeiul disp. art. 104 al. 2 din C.p. Tribunalul București a revocat liberarea condiționată, dispusă prin Sentința penală nr. 1127 din 26/07/2017 a Judecătoriei Focșani, modificată și definitivă prin Decizia penală nr. 145 din 27/09/2017 a Tribunalului Vrancea și a adăugat la pedeapsa principală rezultantă, aplicată prin prezenta hotărâre, a restului rămas neexecutat de 947 zile din pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală a Tribunalul București nr. 1014 din 16.12.2013, definitivă prin decizia penală nr. 295 din 12.03.2014 a Curții de Apel București. În final, Vasile Cimpoeru urmează să execute pedeapsa principală rezultantă de 11 ani, 4 luni și 947 zile de închisoare.

Confiscări de bani, mașini și droguri

Judecătorii au deci să confiște de la inculpat următoarele cantități de droguri:

  • – cantitatea de 4,51 g pulbere ce conține heroină,
  • – cantitatea de 0,32 g pulbere ce conține heroină,
  • – cantitatea 311,85 g pulbere ce conține heroină,
  • – cantitatea de 5,01 g pulbere ce conține heroină.

În temeiul art. 1121 C.p. instanța dispus confiscarea de de la inculpat a următoarelor bunuri:

  • – sumele de 52.650 lei și 1.385 euro;
  • – sumele de 250.000 lei și 43.000 euro.
  • – autovehiculul marca Volkswagen, tip Touareg, cu valoare estimativă de 14.000 euro
  • – autoturismul marca Mercedes, cu valoare estimativă de 35.000 euro
  • – autovehiculul marca Volkswagen, cu valoarea estimată de 9 000 euro

Tribunalul a instituit totodată măsura sechestrului asigurator până la concurența sumelor de 265.000 lei și 43.000 euro, constând în indisponibilizarea tuturor bunurilor mobile și imobile deținute în proprietate de inculpatul Cimpoeru Vasile în vederea punerii în aplicare a dispoziției de confiscare extinsă și a achitării cheltuielilor judiciare.

Profituri uriașe

Publicația Gandul a detaliat modul în care a căzut în plasa procurorilor DIICOT Vasile Cimpoeru, alături de alți traficanți. Astfel, Vasile Cimpoeru își permitea să aducă în țară cantități mari de heroină, în condițiile în care cumpăra en-gros de la traficanții turci la prețuri foarte mici. El plătea pentru kilogramul de stupefiante  circa 15.000 de euro, în condițiile în care, pe piața internă din România, un kilogram de heroină costă, în această perioadă (starea de urgență generată de pandemia Covid19) aproximativ 45.000 de euro. Mai mult, după ce lua drogurile, traficantul putea dubla cantitatea pe care o putea vinde, după ce adăuga paracetamol, cofeină și alte substanțe. Mai multe detalii, în acest articol.  

spot_img

Articole recente

Parchetul General consideră că lucrătorii poliției judiciare din cadrul DGA pot efectua și în alte cauze, prin delegare, acte de cercetare penală

Ministerul Public a transmis recent Înaltei Curți de Casație și Justiție punctul său de vedere privind cererea de recurs...

Mai multe articole din aceeași categorie