Anul trecut, inspectorii judiciari au avut un randament mai bun decât în 2021

Exclusivitate

Săptămâna trecută, Inspecția Judiciară a publicat Raportul privind activitatea desfășurată în anul 2022. Cei 32 de inspectori judiciari (inclusiv inspectorul-șef și inspectorul-șef adjunct) a avut misiunea de a verifica activitatea desfășurată în cadrul a 240 de instanțe judecătorești (Înalta Curte de Casație și Justiție, 16 curți de apel, 46 de tribunale și 177 de judecătorii) și a parchetelor corespunzătoare, în total 484 instituții, în care activează 8.097 de judecători şi procurori, conform informaţiilor publice aflate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii.

În anul 2022, cei 18 inspectori judiciari din cadrul Direcţiei de inspecţie pentru judecători, condusă de Magdalena Nicolae Cătălin, au avut înregistrate 2.400 de lucrări. Lucrările au vizat toate domeniile de competenţa direcţiei, însă cele mai multe (2121) au avut ca obiect sesizări în materie disciplinară. De asemenea, la Direcţia de inspecţie pentru judecători au fost emise 32 de rezoluţii de exercitare a acţiunii disciplinare și au fost derulate 19 controale.

Comparativ, cu un an înainte, pe rolul Direcţiei de inspecţie pentru judecători au figurat 2.862 de lucrări.

În anul 2022, cei 12 inspectori judiciari din cadrul Direcţiei de inspecţie pentru procurori condusă de Popa Remus Iulian, au avut înregistrate 1.130 de lucrări, cele mai multe (1010) având ca obiect sesizări în materie disciplinară. Totodată, au fost emise 9 rezoluţii de exercitare a acţiunii disciplinare și au fost stabilite 19 controale.

În 2021, pe rolul Direcţiei de inspecţie pentru procurori au figurat 1.306 de lucrări.

În concluzie, în 2022, cei 32 de inspectori judiciari (ce reprezentau un grad de ocupare a posturilor puțin mai mult de 50%) aveau înregistrate 3.530 de lucrări, în vreme ce cei 47 de inspectori judiciari din 2021 (ce asigurau un grad de ocupare a posturilor de 75%) au avut înregistrate 4.168 de lucrări.

spot_img

Articole recente

Judecătorii au admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu DIICOT de soacra celebrei ”Dalida” din ”Las Fierbinți”, implicată în dosarul Paxum – OTP...

Curtea de Apel București a acceptat acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de patru inculpați cu procurorii DIICOT -...

Mai multe articole din aceeași categorie