ANABI oferă instituțiilor publice, cu titlu gratuit, o casă de vacanță cu 4 etaje, la munte, în zona Bran-Sohodol

Exclusivitate

Agenția Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) a anunțat recent că așteaptă cereri din partea instituțiilor interesate pentru transmiterea cu titlu gratuit a unui imobil situat în localitatea Sohodol, strada Bradul Înalt nr. 14A, județul Brașov, compus din 1.612 mp teren categoria curți construcții și construcția tip casă de vacanță cu 4 niveluri având suprafața construită la sol 158 mp, suprafață construită desfășurată 632 mp.

Imobilul, evaluat la suma de 2.948.591 Lei fără TVA, a fost confiscat într-un dosar de evaziune fiscală, prin sentința penală nr. 685/24.06.2022 pronunțată de Tribunalul Bucuresti în dosarul penal nr. 44253/3/2018, definitivă prin decizia penală nr. 1483/A/18.10.2023 a Curţii de Apel București. Dreptul de proprietate asupra bunului imobil este întabulat pe numele Statului Român. Termenul limită recomandat pentru comunicarea cererilor de atribuire a imobilului este de 40 de zile lucrătoare (13.01.2025), iar termenul limită pentru inițierea procedurilor de reutilizare de către ANABI de 45 zile lucrătoare (20.01.2025).

Legea nr. 216/2016 privind stabilirea destinaţiei unor bunuri imobile confiscate prevede că ”bunurile imobile intrate, prin confiscare, în cadrul procesului penal, în proprietatea privată a statului pot fi transmise cu titlu gratuit în domeniul public al statului şi în administrarea autorităţilor administraţiei publice centrale, altor instituţii publice de interes naţional, după caz, sau regiilor autonome de interes naţional, denumite în continuare entităţi beneficiare, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice, la propunerea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, denumită în continuare Agenţia, în condiţiile legii.”

spot_img

Articole recente

Cum a fost obligată Administrația Străzilor să achite despăgubirea plătită de asigurator unui șofer, care și-a avariat anvelopele mașinii într-o gură de canal din...

Pretențiile Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 14.04.2022, reclamanta SC OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP...

Mai multe articole din aceeași categorie