Agenția Națională pentru Sport câștigă primă rundă din litigiul cu CNCD, ce sancționase o pretinsă discriminare a sportivilor profesioniști

Exclusivitate

În martie 2023, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat în legătură cu o posibilă faptă de discriminare directă sau indirectă în urma întrării în vigoare a Ordinului 500/2022 privind aprobarea Instrucţiunilor de stabilire a participării sportivilor de performanţă români, la nivel de seniori şi tineret, într-o pondere de minimum 40% din totalul de sportivi participanţi la competiţiile sportive naţionale oficiale, la sporturile de echipă. Ordinul 500/2022 a fost emis de ministrul tineretului și sportului de la acea vreme, Novak Carol Eduard.

Agenția Națională pentru Sport (ANS) a explicat că, din datele puse la dispoziție, se observă că impunerea unei ponderi de 40% a sportivilor români participanţi care pot evolua în teren pe parcursul unui meci a fost luată în urma analizelor şi consultărilor avute împreună cu Federaţiile Sportive Naţionale, iar această pondere nu împiedică în nici un fel, încheierea sau derularea contractelor de activitate sportivă pentru sportivi de altă naţionalitate. De asemenea, Ordinul ministrului sportului nr. 500/23.06.2022, precum şi instrucţiunile de aplicarea a acestuia, au ca scop organizarea sportului ca activitate de interes naţional susţinută de stat şi, în special, instituirea unei ponderi de participare în competiţiile sportive naţionale oficiale, a sportivilor de preformanţă români şi nu fac referire la un număr minim sau maxim de contracte de activitate sportivă sau de orice altă natură încheiate între cluburi şi sportivi, acestea putând fi nelimitate, ca şi numărul jucătorilor străini cu care poate contracta structura sportivă respectivă. Obiectul contractului de asistenţă sportivă nu este reprezentat de prestarea unei munci, ci de desfăşurarea unei activităţi cu caracter sportiv, având un regim juridic aparte şi distinct faţă de contractul individual de muncă şi alte categorii de contracte reglementate de Codul Civil. În opinia ANS, reglementările la nivel de stat au ca scop organizarea şi susţinerea sportului ca activitate de interes naţional şi, în special, instituirea unei ponderi de participare în competiţiile sportive naţionale oficiale, a sportivilor de performanţa/jucătorilor formaţi local, indiferent de naţionalitate şi nu fac referire la un număr minim sau maxim de contracte de activitate sportivă sau de orice altă natură încheiate între aceştia si cluburi, acestea putând fi nelimitate, precum şi numărul jucătorilor indiferent de naţionalitate cu care structura sportivă respectivă poate încheia contracte.

Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a apreciat că apărările formulate de ANS în privința limitării numărului de jucători străini prin impunerea unui număr minim de jucători români urmăresc un scop legitim și constituie un interes legitim, însă metoda aleasă nu este una adecvată și necesară, ci are ca efect limitarea accesului cetățenilor străini. Metoda nu este una adecvată și necesară neaducând beneficii sau plusuri în dezvoltarea sportului românesc nici la nivel național și nici internațional. În opinia CNCD, limitarea competiției între jucătorii profesioniști pe criteriul cetățeniei nu oferă certitudinea unei dezvoltări sau cresteri a nivelului de dezvoltare a sportivului român. În aceste condiții, Colegiul director al CNCD a adoptat Hotărârea 46/31.01.2024, în care a apreciat că se întrunesc cumulativ elementele constitutive ale unei fapte de discriminare prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 6 din din O.G. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, constatând astfel săvârşirea unei fapte de discriminare directă a sportivilor profesioniști. CNCD a decis în consecință sancţionarea părții reclamate cu avertisment contravențional, potrivit art. 5 alin. (2) şi art. (7) alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

În aprilie 2024, ANS a atacat în instanța de contencios administrativ Hotărârea 46/31.01.2024 a CNCD, cerând judecătorilor anularea acesteia. Recent, judecătorii Curții de Apel București au dat dreptate Agenției Naționale pentru Sport, dar sentința nu este definitivă:

  • Solutia pe scurt: Admite cererea. Anulează Hotărârea CNCD nr.46/31.01.2024. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel București. Pronunţată azi 14.11.2024 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
spot_img

Articole recente

Cum s-a terminat procesul în care CSA Steaua București a contestat amenda primită pentru scandările suporterilor săi, la un meci din aprilie 2018

La data de 14 aprilie 2018, a avut loc partida de fotbal dintre echipele CSA Steaua şi Academia Rapid,...

Mai multe articole din aceeași categorie