Viceprimarul municipiului Râmnicu Vâlcea, liberalul Virgil Pîrvulescu, a câștigat definitiv procesul cu Agenția Națională de Integritate, după ce a obținut la începutul lunii un verdict favorabil din partea judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție:
- Detalii soluţie: Admite recursul declarat de Pîrvulescu Virgil împotriva sentinţei nr. 19/F – CONT din 22 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând: Admite în parte acţiunea. Anulează raportul de evaluare nr. 50456/G/II/18.10.2021 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Definitivă. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 1 noiembrie 2023.
Anterior, instanța de fond – Curtea de Apel Pitești – respinsese ca nefondată cererea viceprimarului vâlcean de anulare a raportului de evaluare nr. 50456/G/II/18.10.2021 întocmit de inspectorii de integritate.
În octombrie 2021, Agenția Națională de Integritate anunța că Virgil Pîrvulescu, viceprimar al Mun. Râmnicu Vâlcea și Funcționar public în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Vâlcea – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, s-a aflat în stare de incompatibilitate ulterior alegerii în funcția de consilier local al Mun. Râmnicu Vâlcea pentru mandatul 2020-2024, întrucât, în perioada 29 septembrie – 26 octombrie 2020, a exercitat simultan și calitatea de funcționar public, deși la data 29 septembrie 2020 a intervenit suspendarea de drept a raportului de serviciu. El ar fi încălcat astfel prevederile art. 97, alin. (2), lit. b) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 492, alin. (1) și (2), lit. l) și art. 513, alin. (1), lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019.