Prin rechizitoriul din data de 28.12.2020, întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, inculpata XXX a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de contrafacerea unei mărci și punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, prevăzută de art.102 alin.1 lit.b din Legea nr. 84/1998.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că la data de 23.10.2014, în calitate de vânzător, inculpata a deținut în scopul comercializării, în standul nr.253 din incinta Complexului Comercial Dragonul Roșu, produse contrafăcute purtând însemnele și denumirile unor mărci înregistrate precum „Ralph Lauren”,”Lacoste”, „Armani”, „Tommy Hilfiger”, fără a avea acordul titularilor de marcă, aducând un prejudiciu însemnat acestora. În fața instanței, inculpata a declarat că recunoaște doar parțial săvârșirea infracțiunii pusă în sarcina sa, în modalitatea descrisă în rechizitoriu, în sensul că administratorul societății, un cetățean turc numit Iusuf, i-a spus că doar o parte dintre produsele vândute ar fi fost originale.
Pe latură civilă, în cauză s-au constituit părți civile Turcu & Turcu, în calitate de reprezentant al companiei ” The Polo Lauren Company”, cu suma de 20.000 de euro, din care 12.000 de euro, despăgubiri pentru prejudicii materiale și 8000 de euro, despăgubiri pentru daune morale, Turcu& Turcu, în calitate de reprezentant al companiei Tommy Hilfiger Licensing B.V, cu suma de 44.400 de euro, din care 14.800 de euro, despăgubiri pentru prejudicii materiale și 29.600 de euro, despăgubiri pentru daune morale, Turcu& Turcu, în calitate de reprezentant al companiei Lacoste, cu suma de 133.000 de euro, din care 46.000 de euro, despăgubiri pentru prejudicii materiale și 92.000 de euro, despăgubiri pentru daune morale, și S.C Rominvent SA, în calitate de reprezentant al companiei Giorgio Armani S.p.A., cu suma de 32.300 de lei.
In urma cu aproape un an, iulie 2021, instanța de fond – Judecătoria Sectorului 2 – a achitat-o pe inculpată pe motiv că „nu există probe că aceasta a săvârşit infracţiunea”. Parchetul a atacat soluția cu apel, care s-a judecat la Curtea de Apel București. La sfârșitul lunii aprilie, instanța de apel a decis să renunţe la aplicarea pedepsei faţă de inculpata XXX, și să-i aplice acesteia un avertisment. De asemenea, instanța a hotărât să respingă ca neîntemeiată acţiunea civilă exercitată de către partea civilă Giorgio Armani S.p.A., prin reprezentant SC Rominvent S.A.dar să admită în parte acţiunile civile formulate de părţile civile The Polo/Lauren Company L.p, Tommy Hilfiger Licensing B.V., Lacoste, toate prin reprezentant Turcu&Turcu, şi să oblige inculpata XXX la plata următoarelor sume cu titlu de daune morale: 250 euro în echivalent lei la cursul BNR din ziua plăţii, către partea civilă The Polo/Lauren Company L.p, 250 euro în echivalent lei la cursul BNR din ziua plăţii, către partea civilă Tommy Hilfiger Licensing B.V. şi 500 euro în echivalent lei la cursul BNR din ziua plăţii, către partea civilă Lacoste. Inculpata va trebui să mai plătească 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în faza de urmărire penală şi 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în faza de cercetare judecătorească pe fond. Soluția pronunțată de judecătorii Curții de Apel București este definitivă.