La Curtea de Apel București a debutat marți procesul în care actorul Mihai Bendeac, în calitate de reclamant, a chemat în judecată Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ( CNCD) și Asociația Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen„Filia”, în calitate de pârâți, cerând anularea actului administrativ Hotărârea nr. 701/16.11.2022 a CNCD. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru 16 octombrie 2023.
Cunoscutul actor a fost găsit vinovat de fapte de discriminare, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 republicată și ale art. 37 alin. (1) din Legea nr. 202/2002 republicată privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbaţi, și sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 10.000 (zece mii lei). Decizia a fost luată cu 5 voturi pentru aplicarea amenzii contravenționale de 10.000 lei, 1 (un) vot pentru amendă contravențională de 20.000 lei, 1 (un) vot pentru amendă contravențională de 5.000 lei, un vot pentru amendă contravențională de 3.000 lei ale membrilor Colegiului Director, prezenți la ședința din 16 noiembrie 2022.
Mihai Bendeac a fost reclamat de Asociația Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen„Filia”, care era nemulțumită de clipul de promovare a mărcii de vin „Jurnalul unui burlac”, prin care s-ar fi creat o atmosferă degradantă, umilitoare și ofensatoare la adresa femeilor. Asociația susținea că în clipul publicitar este ilustrat „un act intim cu conotații sexuale, între un bărbat și o femeie: începând cu secunda 10, Mihai Bendeac începe să îi spună partenerei „vin, vin”, pentru ca, 10 secunde mai târziu, acesta să îi aplice o lovitură peste frunte spunându-i: „Dă-mi un pic de vin că ai mâna lângă sticlă”; persoana de sex feminin privește contrariată spre sticla de vin, o ridică și o oferă lui Bendeac”.
Mihai Bendeac s-a apărat afirmând că promovarea vinului „Jurnalul unui Burlac” s-a realizat și prin intermediul respectivei reclame, ce a fost concepută dintr-un joc de cuvinte, bazat pe un comic verbal și de situație, în care personajele au fost jucate de către reclamat și o actriță. În opinia lui Bendeac, reclama a fost gândită și mai apoi filmată în vederea creării unui joc artistic și de cuvinte și nu s-a urmărit nicio clipă lezarea drepturilor femeilor, degradarea sau umilirea acestora; Mihai Bendeac a mai spus că pretinsa faptă a fost comisă în cadrul unei reclame al cărui scop era în mod evident unul pur artistic, în care cele două personaje sunt jucate de actori, care în viața privată sunt buni prieteni.
Imediat după sancționarea actorului și aplicarea amenzii, Cristian Jura, unul dintre membrii Colegiului Director al CNCD, a declarat pentru Gândul că ”eticheta de pamflet sau o reclamă nu reprezintă o acoperire pentru afirmații discriminatorii sau care aduc atingere demnității”.
foto: facebook.com