La Curtea de Apel București a debutat vineri 9 iunie, procesul în care politicianul din Republica Moldova, Iurie Roșca, contestă decizia autorităților române de a-i interzice accesul în țară timp de 5 ani. La primul termen de judecată, instanța a decis următoarele:
- Solutia pe scurt: Comunică reclamantului întâmpinările formulate şi depuse la dosarul cauzei pentru prezentul termen de judecată. Pentru ca reclamantul să ia cunoştinţă de conținutul întâmpinărilor precum şi a celorlalte relaţii astfel cum s-a reţinut în şedinţă publică, respectiv pentru ca pârâtul IGPF să depună la dosarul cauzei relațiile la care s-a făcut referire în şedinţa publică, amână judecarea cauzei şi având în vedere obiectul cauzei, acordă termen de judecată la data de 23.06.2023, ora 11:00, pentru când se va cita reclamantul, astfel cum s-a reţinut la acest termen. Pronunţată în şedinţă publică azi, 9 iunie 2023.
După cum a relatat aici publicația ieșeană Reporteris.ro, inițial, litigiul a debutat la Tribunalul Vaslui, în noiembrie 2022, dar instanța a declinat, în martie anul acesta, competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost modificată, formulată de reclamantul Roșca Iurie, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti. Dacă la judecata inițială, de la Vaslui, pârât era doar Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, după declinarea la Curtea de Apel București, parte în proces au devenit și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Serviciul Român de Informații.
În fața instanței din Vaslui, reprezentantul Poliției de Frontieră a menționat că perioada valabilităţii măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României pentru Iurie Roșca este de 5 ani (13.09.2020-13.09.2025), nu de 3 ani, cum susținea reclamantul, și că măsura a fost instituită „ca urmare a solicitării Serviciului Român de Informaţii (…), pentru motive care privesc securitatea naţională a României.”
Publicația G4media.ro scrie că, după ce a pozat în fervent adept al unirii Republicii Moldova cu România, Iurie Roșca este, de mai mulți ani, adept al ideologiei eurasianiste promovate ideologul Kremlinului, Alexandr Dughin. Roșca promovează activ ideile și teroriile politologului rus și participă la diverse lansări de cărți ale acestui, inclusiv în România. De atfel, Dughin, la rândul său, a afirmat despre Roșca că este „prietenul Rusiei”, un „promotor activ al identității moldovenești”, parte a teoriei conform căreia românii și moldovenii nu au nimic în comun ca istorie și vorbesc o limbă diferită. Adepții acestei teorii promovează nu numai schisma identitară români-moldoveni, dar sunt în fapt filoruși și anti-occidentali, mai menționează G4media.ro.